Cercetarea glicozuriei şi a cetonuriei cu ajutorul strip-ului reactiv (bandeletei urinare) este un gest simplu, rapid şi puţin costisitor în laboratorul clinic. Dacă punerea în evidenţă a unei glicozurii poate să releve un diabet zaharat, ceea ce se va confirma prin asocierea unei hiperglicemii, o glicozurie normoglicemică poate fi dovada unei nefropatii (sindromul Toni-Fanconi-Debré), care va orienta către originea toxică, în special prin metale grele (cadmiu).
Glicozuria apare când glicemia este superioară pragului de eliminare renală a glucozei, care este normal de 10 mmol/l (1,8 g/l).
Cetonuria este definită de prezenţa de corpi cetonici în urină (acid acetilacetic, acid beta-hidroxibutiric, acetonă). Pentru a fi valide, determinările trebuie să fie efectuate pe urina proaspătă, à jeun. (...)
Descoperirea unei glicozurii necesită cel puţin două determinări ale glicemiei efectuate în condiţii bazale pentru a orienta diagnosticul unei glicozurii asociate unei hiperglicemii, ceea ce denotă prezenţa unui diabet zaharat, în timp ce o glicozurie normoglicemică trebuie să ne determine să cercetăm un diabet renal.
Înainte de a întreprinde un bilanţ complementar, înainte de a afirma că este o glicozurie pozitivă, trebuie să ne asigurăm de validitatea examenului de laborator (detectarea unei glicozurii fals pozitive poate să fie legată de o eroare de tehnică). Glicozuria pozitivă poate fi datorată şi excreţiei urinare de anumite antibiotice
(peniciline, cefalosporine, streptomicină, acid nalidixic, izoniazidă, tetraciclină), produşi de contrast, L-dopa, frecvent de acidul ascorbic şi de salicilaţi. Unele toxice profesionale pot să determine o falsă glicozurie pozitivă (fenoli, formaldehidă, cloroform). O falsă normoglicemie poate fi întâlnită în cursul anumitor afecţiuni, precum sindromul carcinoid sau secundar administrării unor anumite medicamente ca de exemplu L-dopa, sau să fie consecinţa consumului de opiacee.
Cercetarea diabetului zaharat Existenţa unei glicemii à jeun peste 8 mmol/l (1,4 g/l) susţine diagnosticul de diabet zaharat. În cazurile neconcludente este necesar de a se efectua hiperglicemia provocată pe cale orală care va confirma diagnosticul
dacă glicemia la două ore este peste 11 mmol/l (2,0 g/l). Originea diabetului zaharat necesită un bilanţ etiologic efectuat de un specialist.
Absenţa cetonuriei şi absenţa hiperglicemiei în faţa unei glicozurii trebuie să ne determine să cercetăm în continuare afectarea renală tubulară fie în cadrul unui diabet renal izolat prin scăderea pragului de eliminare a glucozei, fie în cadrul unui sindrom Toni-Fanconi-Debré sau al diabetului fosfat. Totuşi, diagnosticul de diabet renal nu trebuie reţinut decât după un bilanţ complementar care să elimine cu certitudine existenţa unui diabet zaharat.
Glicozuria normoglicemică sau diabetul renal izolat este în raport cu pragul scăzut de excreţie a glucozei, de ordinul 5 mmol/l (0,8–0,9 g/l).
Atitudinea în faţa unei cetonurii Înaintea descoperirii unei cetonurii este necesar a distinge de la început două situaţii în care există sau nu o glicozurie asociată.
Cetonuria cu glicozurie Asocierea unei glicozurii şi a unei cetonurii semnalează existenţa unui diabet zaharat în situaţia unei carenţe de insulină.
Cetonuria fără glicozurie Trebuie eliminată o falsă cetonurie secundară administrării de acid salicilic sau de medicamente (principala cauză a unei cetoze à jeun). Este necesar a elimina o hipoglicemie care are drept cauze: erori dietetice sau terapeutice la un pacient cu diabet zaharat, etilismul acut, insuficienţa hepatocelulară severă, insuficienţa endocrină (insuficienţa antehipofizară, insuficienţa suprarenaliană). Deficitele în carnitină, primare sau secundare (ciroză hepatică, pacienţi hemolizaţi, regim vegetarian) sunt cauze mult mai rare de cetonurie fără glicozurie.
În concluzie, cercetarea unei glicozurii şi/sau cetonurii este un examen curent efectuat în laboratorul clinic pentru a depista un diabet zaharat. Totuşi, existenţa unei glicozurii sau unei cetonurii nu este sinonimă cu diabet zaharat şi poate fi dovada unei patologii renale sau unei intoxicaţii profesionale, ceea ce subliniază
importanţa interpretării rezultatelor în funcţie de contextul clinic, al unei anomalii asociate (proteinurie, hematurie), al valorilor glicemiei, al administrării de medicamente, al expunerii profesionale.
RSS
ISSN 1583-8862
