resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Fără nume

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 23 Februarie 2018
Acum mai bine de zece ani, când îmi făceam rezidențiatul la Obregia, am întâlnit un om foarte umil, pe care îl chema „Titi”. De fapt, nimeni nu știa numele său de botez sau pe cel legal, nici măcar dacă avusese vreodată așa ceva. Când venea la camera de gardă, la rubricile de identificare, nume, vârstă, domiciliu etc. scria „Necunoscut”. Asta pentru că omul acesta era surdomut și probabil – dar cine poate ști sigur? – cu o întârziere mintală. El locuia sub bancomatul care se găsea pe atunci pe șoseaua Berceni, lipit de gardul spitalului, singurul loc mai ferit pe o rază de un kilometru. De obicei, era un individ liniștit, dar, din când în când, din motive misterioase, îl apuca o furie cruntă, punea mâna pe o cărămidă și spărgea toate parbrizele la care putea ajunge. Atunci îl aducea la spital poliția sau, mai frecvent, prietena lui.

Diagnosticele în psihiatrie au nevoie de o singură unealtă, cea mai ieftină din întreg sistemul medical, dar probabil una dintre cele mai complexe: conversația. Cu Titi însă, noi, psihiatrii, nu puteam, nu ne pricepeam să vorbim. Singurul nostru instrument, dar pe care îl luam de obicei drept bun și garantat, era lamentabil de inutil. Așa că Titi primea niște sedative, stătea câteva zile sub supraveghere, la căldură, apoi se întorcea la bancomatul lui. Eu l-am întâlnit doar în gardă, nu am fost psihiatrul său curant și nici nu mi-aș fi dorit o asemenea poziție ingrată. Pentru asta, sunt vinovat: fac parte din masa uriașă de oameni care nu l-ar fi dorit niciodată p
Publicitate
e Titi sau pe cineva asemenea lui.

E, de altfel, un miracol că, totuși, a existat o persoană care l-a vrut pe Titi. Prietena lui, cea cu care împărțea pătrățica uscată de sub acoperișul bancomatului. Aceasta din urmă, deși tot om al străzii, vorbea, avea un nume, o identitate, chiar dacă am uitat demult care erau acestea. Bănuiesc că ea era cea care hotărâse să își stabilească amândoi tabăra lângă spitalul de psihiatrie, ca să îl poată ajuta rapid pe Titi, la nevoie. Și tot ea îl ajuta cum putea în orice altă privință. Mai presus de toate, însă, femeia asta i-a dăruit lui Titi ceva neprețuit și indispensabil: ea i-a dat numele.

În cazul lui Titi, pare că însăși limba română civilizată s-a supărat pe el și l-a respins. Nu doar că Titi nu vorbea, dar nici noi nu putem vorbi despre el. Am scris mai sus că locuia sub bancomat, dar este „a locui” verbul potrivit în acest caz? Ce verb putem folosi în loc? După aspect, bănuiam că are între 20 și 30 de ani, dar cum trecea de fapt timpul pentru el, ce sens aveau noțiunile de tinerețe, ani, riduri? Ce cuvinte avem la îndemână pentru a descrie existența lui? Aș vrea să văd procesele verbale ale polițiștilor, poate ei s-or fi descurcat mai bine în redactare decât mine. Întreaga lui viață a fost foarte aproape de anomie, o deșirare a ceea ce noi considerăm firesc, omenesc, inteligibil, justificabil. O pată neagră pe conștiința adormită a noastră, a tuturor. Asemenea cazuri te obligă să crezi într-o dreptate supraumană, pentru că oamenii simpli nu sunt în stare nici măcar să sufere pentru cei precum Titi. Tot ce fac oamenii e să nu știe, dar asta poate să facă și piatra de pe jos. Și atunci, cum suntem noi mai presus de pietrele de caldarâm?
Din fericire pentru noi, suntem salvați de considerentele acestea depresive de cei precum prietena lui Titi. Câți dintre noi, cei care avem de toate, dăruim atât de mult unui străin? Ne botezăm copiii, dar nu e nicio generozitate în asta, nimic deosebit, am fi niște monștri dacă nu am face-o. Dar cine e monstrul pentru toți oamenii care nu au nume?

De-a lungul anilor, mă gândesc adesea la Titi și la prietena lui. Nu o să uit niciodată strigătele de durere ale femeii-cu-nume-uitat în dimineața geroasă când a dat buzna la camera de gardă, să ne anunțe că Titi murise, probabil de frig. Suspectez că, dacă mă îmbolnăvesc de Alzheimer, numele acesta simplu, o singură silabă repetată, venit cine știe de unde, o să fie unul dintre ultimele lucruri pe care le voi pierde.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală