Nevoia de explicaţii, de clasare a aspectelor realităţii, este funciară omului. Incertitudinile şi îndoielile ne depăşesc. În prezenţa lor devenim nesiguri şi cu aceasta defensivi. De aceea, omul îşi explică absolut tot ceea ce observă şi experimentează. Chiar dacă este falsă, într-un prim stadiu, această explicaţie are darul de a ne linişti, ceea ce o poate transforma întâi în credibilă, apoi în certitudine, în final căpătând aproape caracter de apriorism. Aşa a început şi Medicina. Acolo unde evidenţele nu erau palpabile, nu puteau fi înţelese (precum infecţiile sau unele manifestări psihopatologice), li se dădea o explicaţie, desigur conformă stadiului gândirii generale de atunci. (...)
Astfel, explicaÅ£ia hipocratică a isteriei consta în credinÅ£a că „factori mecanici“ produÅŸi prin miÅŸcările uterului, sau „aburi“ produÅŸi de uter „afectează“ fibrele nervoase etc. cauzând simptomatologia. Să nu uităm că peste 2000 de ani, până în a doua parte a secolului al XIX-lea, cei mai competenÅ£i medici, cei mai performanÅ£i gânditori credeau în această explicaÅ£ie. Lucrurile au evoluat odată cu evoluÅ£ia posibilităţilor de cunoaÅŸtere anatomofiziologică, apoi metabolică etc.… oferite de dezvoltarea celorlalte ÅŸtiinÅ£e care scrutau materia vie ÅŸi nevie. Pe măsură ce se cunoÅŸteau adevăratele resorturi anatomofiziologice, fiziopatologice etc., spaÅ£iul de speculaÅ£ii elucubrante se reducea drastic. Ultima mare fabulaÅ£ie din medicină, care prin simplă speculaÅ£ie mitologizantă pretindea că explică fenomene patologice psihice, a fost Psihanaliza. Amiaza ei a trecut, iar înserarea o „bibliotechează“ în rafturile de aventuri speculative ale gândirii omeneÅŸti. Ea ajunsese la afirmaÅ£ii absolut ilare, de tipul „hipertensiunea arterială este cauzată de conflicte inconÅŸtiente ÅŸi nu trebuie tratată până la rezolvarea acestora“. Astăzi s-a ajuns la conceptul de „medicină bazată pe dovezi“, o paradigmă prodigioasă din punct de vedere ÅŸtiinÅ£ific, dar care indirect a produs o pierdere. Conceptul a apărut după stingerea apogeului celei mai mari fabulaÅ£ii din istoria ÅŸtiinÅ£ei (Psihanaliza), ceea ce a scufundat în derizoriu orice preocupare teoretică în Medicină. Riscul este acela al transformării unei profesii de largă deschidere intelectuală într-o meserie, a transformării medicului de tip «savantÂ
» într-un «felcer» cu pregătire ÅŸtiinÅ£ifică, dar felcer.
De ce este importantă teoria? Să dăm câteva exemple. Fără matematică (o ştiinţă absolut teoretică), evoluţia celorlalte ştiinţe şi a tehnicii ar fi fost imposibilă, am fi umblat şi la ora actuală cu… căruţa. Fără un „aiurit“ care umbla cu buzunarele pline de hârtii pe care le tăia în benzi, le răsucea şi le lipea capetele, încercând apoi să le calculeze proprietăţile matematice (mă refer la Möbius), noi nu am putea înţelege azi stereostructura moleculelor biologice, structura acizilor nucleici, zborurile cosmice etc. Nimic nu era mai puţin practic la vremea respectivă decât să freci ebonita şi, aparent, să te joci ridicând cu ea bucăţele de hârtie, dar fără acei „aiuriţi teoreticieni“ nu am fi ajuns să stăpânim electricitatea, iar fără electricitate n-ar fi nimic în ziua de azi.
Să începem astfel. Înainte de a afla rezultatul măsurătorii lungimii braţului există întrebarea: ce lungime are braţul? Înainte de a zbura în Cosmos a existat visul de a zbura în Cosmos, a apărut literatura despre zborul în Cosmos, iar oamenii au început a-şi pune întrebări despre cum ar fi realizabil zborul. Înaintea oricărei realizări tehnice, a existat întrebarea, apoi au fost elaborate soluţii, care abia pe urmă au fost verificate, verificări ce au permis dezvoltarea unei tehnici. Medicina este şi ea o tehnică de abordare a tratării bolilor, a recuperării sănătăţii şi a menţinerii ei. Pentru orice practicant al medicinii este clar rolul cercetării, care precede actul medical. Dar, cercetarea începe întotdeauna cu teoria. Iar la teoria cercetării, în general, şi la teoria unei cercetări anume nu se poate ajunge decât apelând la sensuri generale extramedicale, biologice, fizice, chimice etc. Toate sensurile generale au în final un fundament filosofic (gândirea cea mai largă şi mai teoretică posibilă). Aşadar, pentru a fi medic în perfectă sau deplină conştiinţă a actului medical trebuie să ai nu doar cunoştinţe tehnice medicale, dar acestea trebuie ancorate în cunoaşterea şi sensurile generale biologice, care la rândul lor trebuie plasate în conexiuni şi mai largi. Dacă vreţi, putem face o comparaţie grosieră, în sensul că la talpă este zidarul, pe o treaptă mai sus este constructorul, iar cel mai sus arhitectul. Aceste trepte sunt şi cele de acces spre teorie. Pe ce trepte ne situăm noi, fiecare? Fără respectul pentru teorie, Medicina îşi pierde nobleţea! Chiar dorim noi să o vedem un simplu produs comercial în oferta de servicii pentru populaţie?
RSS
ISSN 1583-8862
