resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Economia celorlalte valori

Autor: Adrian GHEORGHE | 26 Septembrie 2014
   Puţine reforme ale serviciilor de sănătate exclud folosirea instrumentelor financiare pentru influenţarea comportamentului furnizorilor de servicii medicale. Dovezile acumulate până în prezent arată că atât actorii instituţionali, precum spitalele, cât şi cei individuali, precum medicii de familie, răspund la astfel de instrumente şi îşi ajustează practica în sensul maximizării recompensei financiare. Iniţiativele de tipul „pay for performance“, de exemplu, exploatează acest tip de mecanism pentru a ţinti o anumită distribuţie a calităţii actului medical şi a parametrilor stării de sănătate a populaţiei. Una dintre componentele sensibile ale acestor măsuri este volumul optim al recompensei financiare în raport cu obiectivele programului. Istoricul limitat al acestor iniţiative pe întreg spectrul de politici care le-ar putea utiliza, dublat de un fond în egală măsură limitat de rezultate de cercetare relevante, face ca volumul stimulentelor să ţină adesea de o decizie politică ce aparţine unei logici de tip „trial and error“. Evaluarea cea mai recentă a programului Quality Outcomes Framework din Marea Britanie, care le acordă medicilor de familie bonusuri de performanţă totalizând peste un miliard de lire anual, a notat că este foarte probabil ca programul să producă aceleaşi rezultate (în principal, pozitive) şi cu un volum mai redus al bonusurilor, care au fost stabilite pe baza unor criterii mai generoase decât ar fi fost cazul.
   Atenţia de care se bucură instrumentele financiare în designul politicilor de sănătate aduce cu sine riscul de a neglija alte componente la fel de importante ale furnizării actului medical, însă mai dificil de măsurat şi, prin urmare, mai dificil de formulat cu subiect şi predicat în politica publică. Două astfel de exemple sunt altruismul şi compasiunea. Lăsând la o parte, pentru moment, importanţa acestor valori individuale în furnizarea curentă a actului de îngrijire, modul în care ele se manifestă (sau nu) are consecinţe dincolo de un caz clinic sau altul. Un exemplu este măsura în care medicii şi asistenţii medicali aleg să lucreze în zone rurale izolate, confruntate adesea cu deficit de personal medical corespunzător şi o infrastructură generală cel mult aproximativă. Vorbim despre acele zone în care mai nimeni nu îşi doreşte să lucreze, fie ei medici, profesori sau altceva, de teamă să nu îşi rateze cariera şi, mai larg, viaţa cu totul. Cercul vicios e uşor de închipuit: cei care se nasc şi trăiesc acolo sunt condamnaţi la inechitate crescândă faţă de restul populaţiei. Cum ar trebui formulat un pachet de beneficii suficient de atractiv pentru tipul potrivit de personal astfel încât să îl determine să meargă să profeseze acolo? Realitatea este însă mai complexă decât această întrebare, deoarece indiferent de câţi bani ar fi la mijloc, oricine ar fi pus în faţa unei astfel de decizii va lua în calcul şi considerente pur personale. Valori în care crede, experienţe personale, ce vrea de la viaţă şi alţi membri ai aceleiaşi familii de idei. Întrebarea devine, în sens mai larg: „Ce fel de profesionişti vor răspunde acelui pachet de beneficii?“. Contează?
   Acum câţiva ani a fost elaborat un plan de acţiune naţional privind acoperirea cu servicii de medicină primară în zonele slab deservite din România. Planul cuprinde şi un set de recomandări în vederea atragerii medicilor în aceste zone, cu stimulente financiare şi non-financiare. Să presupunem că, într-o realitate alternativă, ar fi disponibil începând de mâine un pachet de benefici
Publicitate
i din cale afară de generos pentru medicii de familie, care să stimuleze practica acestora în astfel de zone. Nu există însă nicio bază pentru a presupune că aceia care ar spune „Da“ şi ar da curs ofertei alcătuiesc un grup cu caracteristici identice sau cel puţin asemănătoare cu cei care ar spune „Nu“. Dimpotrivă, este de aşteptat ca numărul celor care ar lua decizia din considerente pur financiare să fie direct proporţional cu generozitatea pachetului de beneficii. Este de conceput, aşadar, că un astfel de tip de răspuns i-ar împinge în mod natural în afara eşantionului pe medicii – şi aşa insuficienţi – care ar fi fost dispuşi să meargă la post în virtutea unei recompense mai mici, însă animaţi mai degrabă de un sentiment al datoriei sau de dorinţa de a face o diferenţă acolo unde nevoia este mai mare.
   Experimentele psihologice arată că independenţa actului umanitar voluntar nu poate fi uşor cumpărată, deoarece afectează stima de sine: foarte puţini oameni ar mai fi dispuşi să facă pentru o recompensă materială lucruri pe care le-ar fi făcut altminteri din convingere sau doar pentru că au simţit nevoia. Speculativ, s-ar putea argumenta mai departe că cei din urmă, excluşi treptat din procesul de selecţie, ar fi fost mai dedicaţi şi mai conştiincioşi decât cei care ar veni predominant pentru bani mai mulţi. Pe de altă parte, este posibil ca beneficiul adus de simpla prezenţă a unui medic la locul potrivit să fie mult mai importantă decât tipul de medic. Este la fel de posibil, în schimb, să nu se întrerupă cercul vicios, ci doar să îşi modifice întrucâtva înclinaţia. Discuţia poate fi uşor extinsă şi la alte categorii de profesionişti ai sănătăţii. Asigurarea unei remuneraţii decente în raport cu pregătirea şi responsabilitatea este uşor de justificat. Cu toate acestea, calitatea actului în sine stă şi în valori care se pretează mai puţin unei astfel de tranzacţii, iar cele două talere ale balanţei nu sunt complet independente. În definitiv, cei care concep politicile trebuie să decidă astfel încât să nu răstoarne iremediabil vreunul dintre talere.
   Oricât de speculativ ar fi tipul de raţionament de mai sus, există precedente care să îl susţină cel puţin parţial. Richard Titmuss compara, în anii ’70, sistemele publice ale donaţiilor de sânge din Marea Britanie (unde donarea a fost şi a rămas voluntară) şi Statele Unite (unde donatorii erau recompensaţi financiar pe atunci, însă actualmente sistemul este predominant voluntar). Calitatea sângelui donat în Statele Unite era inferioară celui din Marea Britanie, deoarece recompensa financiară reprezenta un stimulent pentru cetăţenii mai săraci să falsifice acte şi să mascheze anumite comorbidităţi pentru a intra în registrul donatorilor şi a încasa remuneraţia. De cealaltă parte, donatorii dezinteresaţi ofereau sânge de o calitate mai bună, deoarece aveau o calitate a vieţii mai bună. Volumul de sânge disponibil pentru transfuzii rămâne insuficient în raport cu nevoile la nivel global, însă, în prezent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă puternic tuturor statelor să perfecteze sisteme naţionale bazate pe încurajarea donării complet voluntare. Există lucruri de preţ care nu merită să fie cumpărate.
   Deşi e limpede că subfinanţarea sistemului public de servicii medicale în România este o problemă fundamentală, rămâne de discutat dacă pur şi simplu mai mulţi bani reprezintă o soluţie fundamentală. Prinşi în discuţiile despre puncte, contribuţii, deconturi şi bugete, putem uita uşor că ceea ce face ca un sistem să fie bun sau nu sunt oamenii din interiorul său şi valorile lor. Nu există absolut nicio garanţie că există un volum de bani care să modifice proporţia în care sunt atraşi medici mai dedicaţi, funcţionari mai competenţi sau manageri mai eficienţi, şi cu atât mai puţin nu îi va converti la apostolat, acolo unde este cazul, pe cei care sunt deja în sistem acum. În urma scandalului public recent privind abuzurile din căminele de bătrâni din Marea Britanie, standardele profesionale pentru asistenţi medicali au fost ajustate în sensul identificării şi evaluării periodice a unui dram de compasiune în viitorii asistenţi. O investiţie directă în calitatea umană a celor cărora ne încredinţăm sănătatea, precum şi în mediul organizaţional, care să îi permită să se manifeste, ar fi, până la urmă, un calcul uman mai preţios decât toate artificiile bugetare din lume.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală