resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Durerea: un demers complex

Autor: Prof. dr. Ion BRUCKNER | 5 Ianuarie 2018

Ion I. Bruckner este profesor de medicină internă. A condus clinica medicală a Spitalului Clinic Colțea București și este președintele Societății Române de Medicină Internă.

 

 

     Durerea este probabil cel mai frecvent întâlnit simptom. Ea este utilă prin faptul că atrage atenția asupra posibilității unei leziuni existente sau posibile, deși uneori apare și în afara acestei posibilități, dar este fără îndoială unul dintre elementele care afectează profund calitatea vieții, indiferent de natura sau gradul bolii care o produce. De aceea, anticii spuneau divinus est opus sedare dolorem. Dar, înainte de a calma durerea, trebuie să o analizam și să încercăm să îi aflăm cauza.
     A vorbi despre durere este un demers pur teoretic; în practică întâlnim dureri specifice pentru fiecare organ, fiecare mecanism de producere și tip de afecțiune. În același sens, tratamentul trebuie diferențiat pentru fiecare tip de durere. Înainte de tratament însă, se află diagnosticul. În acest sens, analiza durerii permite (de cele mai multe ori) atribuirea ei unei suferințe de organ. Uneori, acest lucru nu este posibil, fie pentru că lipsesc caracterele distinctive, fie pentru că mecanismul durerii este legat de o suferință neuropsihică. Din acest punct de vedere, durerea poate fi privită și ca o reacție de apărare, existența ei atrăgând atenția persoanei (și medicului) asupra unei leziuni existente sau posibile și permițând intervenția asupra leziunii. În acest sens, bolile care nu produc sau produc tardiv în evoluție durere sunt diagnosticate cu întârziere și deseori când intervenția terapeutică este mai dificilă și mai puțin eficientă.
     În funcție de structurile care generează stimulul dureros, distingem durerea periferică, cu originea în structurile dotate cu nociceptori (care stau la originea senzației dureroase), durerea neurogenă (în care impulsurile percepute ca durere iau naștere în structuri nervoase) și durerea psihogenă. Durerea periferică poate fi somatică (superficială, care ia naștere în piele, sau profundă, care ia naștere în structurile osoase, articulare sau musculare) și viscerală (care ia naștere în viscere). Durerea neurogenă po
Publicitate
ate fi periferică (care ia naștere în nervi sau rădăcinile nervoase) și centrală (talamică). Durerea psihogenă este o durere imaginară, dar în același timp reală, căci afectează la fel ca toate celelalte tipuri de durere calitatea vieții pacientului. Fiecare dintre aceste tipuri de durere are caracteristici proprii care ușurează demersul diagnostic.
     În ceea ce privește mecanismele de producere a durerii în suferințele de organ visceral sau de structuri osteoarticulare, acestea sunt relativ limitate, fiind reprezentate de spasmul musculaturii organelor cavitare, de distensia capsulei unor organe, de ischemia de organ sau de inflamație. Durerea de origine neurală este cauzată de inflamație sau de compresia unor structuri nervoase. Desigur, la fiecare tip de durere, aceste mecanisme pot coexista. Între acestea, inflamația duce la scăderea pragului de sensibilitate dureroasă a unor terminații nervoase și astfel unele structuri nedureroase pot deveni sensibile prin inflamație.
     Cunoașterea acestor mecanisme generale de apariție a durerii, a structurilor care permit perceperea senzației de durere și transmit această senzație către structurile nervoase superioare și prelucrarea senzației dureroase la aceste niveluri superioare cu participare afectivă permit o abordare terapeutică rațională și eficientă. Este evident că o durere cauzată de spasm va ceda la medicație antispastică sau că o durere cauzată de un proces inflamator – la tratarea cauzei inflamației și/sau la medicația antiinflamatoare.
     Terapia strict anestezică generală produce o sedare profundă la nivelul sistemului nervos central și prin aceasta duce la pierderea – pe durata sedării – a percepției dureroase. În terapia durerii, are o utilizare limitată la perioada efectuării unor acte medicale dureroase.
     Terapia anestezică locală blochează transmiterea nervoasă a tuturor stimulilor, inclusiv a celor dureroși, în teritoriul nervilor interesați. În principiu, aceste substanțe blochează canalele de sodiu voltaj-dependente și astfel transmiterea nervoasă.
     Analgezicele antiinflamatorii duc de regulă la o scădere a sintezei de prostaglandine. Acestea din urmă scad pragul de stimulare a nociceptorilor, fiind astfel responsabile de durerea inflamatorie. Desigur, intervin și alte citokine active în reacția inflamatorie.
     Analgezicele opioide acționează asupra unui receptor opioid (receptorul µ, alți receptori opioizi sunt cei δ și κ). Acești receptori au liganzi peptidici endogeni și participă, în afară de transmiterea excitației dureroase, și la modularea funcțiilor gastrointestinale, la emoții (reacția de răsplată) și la funcția cognitivă. Aceasta explică numeroasele efecte secundare ale acestei categorii de anal­gezice.
     Este evident că o discuție despre durere este un demers complex, că diagnosticul durerii este o acțiune uneori dificilă și că tratamentul durerii trebuie diferențiat în funcție de cauza și mecanismul acesteia.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală