links

Viata Medicala

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Dr. Florica Cernătescu-Popa

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 28 Septembrie 2011
Dr. Florica Cernătescu-Popa
   Grigore privea fotografia şi-şi amintea de acele vremuri. Zâmbea şi citea ceea ce scrisese atunci pe spatele fotografiei: „Iar dacă anii trec mereu / Şi-ngroapă un trecut, / S-alungi părerile de rău, / Să uiţi când vei fi slut“. Grigore se îndrăgostise. De Florica. Colega sa de facultate. Într-o scriere cu caracter autobiografic îşi amintea acele momente: „Dacă Dumnezeu vrea să zăpăcească doi oameni, atunci să-i lase singuri pe un cerdac acoperit de verdeaţă şi să facă împrejur tăcere, tăcere de pustiu; şi unul din cei doi să fie femeie“ (Paul Gore, Dibuiri sentimentale. Pagini din „Ionel Năzuinţă“, 1937).
  Florica era frumoasă şi plină de farmec. Într-un sfârşit de iarnă, cu gândul la ea, Grigore scria: „Eterna lege ce-a desprins / Din neguri chipul meu, / Pe fruntea lui nu a aprins, / Eternităţi de zeu. / De-aceea timpul ne-ncetat / Pătează un portret, / Şi creşte un urât bărbat / Dintr-un frumos băiat. // Dar anii care i-am ajuns, / S-atâta de frumoşi, / De când în suflet mi-a pătruns / Farmec de ochi focoşi, / Încât chiar dacă trec mereu / Şi-ngroapă un trecut, / Alung părerile de rău / Şi uit că sunt mai slut“. Florica avea să citească mai târziu aceste versuri. Şi le recitea ori de câte ori Grigore era departe. Se căsătoriseră. Viaţa a făcut să stea adesea mult timp departe unul de altul. Îşi scriau des. Corespondenţa trimisă de Grigore soţiei sale dă seama de o relaţie deosebită ce a existat între ei. Din copilărie a înţeles ce înseamnă o familie. Suferise mult şi suferinţa îl maturizase. L-a făcut să înţeleagă multe lucruri şi mai ales rostul familiei.
   Ana-Florica, sau Florica, după cum semna, se născuse la Huşi (jud. Fălciu), în anul 1891. Era fiica lui Emanoil Cernătescu, prim consilier al Curţii de Apel din Iaşi, şi a Elenei Poni, casnică (fiica profesorului Petru Poni); aceştia mai aveau şi alţii copii: pe Maria, Lucia, Aurel şi Radu – viitor profesor al universităţii ieşene. După ce a urmat Pensionatul „Humpel“ din Iaşi, în 1913 s-a înscris la Facultatea de Medicină a universităţii ieşene. Aici a cunoscut-o Grigore. Ochii şi fineţea ei îl făcură să se îndrăgostească. Pasiunea pe care o avea tânăra studentă faţă de studiu îl determina pe junele Grigore s-o îndrăgească mai mult. În sufletul său s-a aprins flacăra iubirii. A cerut-o de soţie şi, Florica acceptând cu bucurie, după ce au primit binecuvântarea părinţilor, s-au căsătorit. Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Şurăneşti, locul naşterii lui Grigore, la 1 iulie 1918, iar cununia religioasă s-a oficiat o săptămână mai târziu în Iaşi.
   În timpul studenţiei, Florica Cernătescu-Popa a lucrat ca intern şi extern în cadrul clinicilor Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi şi a fost mobilizată în Primul Război Mondial pentru asigurarea asistenţei sanitare în cadrul Spitalului Crucii Roşii şi al altor spitale ieşene. Datorită modului exemplar în care a îngrijit pe răniţii evacuaţi de pe front şi pe bolnavii din spitale, la finalul conflagraţiei i-au fost conferite importante distincţii: „Crucea Comemorativă a războiului 1916–1918“ fără barete şi „Medalia de onoare“ din partea Ministerului de Război al Franţei. I s-a acordat, la 9 mai 1939, Brevetul şi „Medalia Centenarului Regelui Carol I“.
   Recunoaşterii oficiale i se adaugă una profundă: prin două scrisori primite din partea unor soldaţi răniţi, în care aceştia îi aduc mulţumiri pentru „mâna gingaşă şi de bine făcătoare“ cu care i-a îngrijit pe front.
   Grigore şi Florica Popa au avut patru copii: Florica, Grigore, Teodor-Emanuel şi Maria-Elena. Dacă numele primilor copii au fost puse ca să-şi arate şi în alt mod dra
Publicitate
gostea unuia pentru celălalt, următorii doi copii au fost botezaţi Teodor şi Maria, nume pe care le purtau părinţii lui Grigore.
   După finalizarea studiilor medicale, şi-a urmat soţul la Bucureşti, la Iaşi şi, în final, din nou în Capitală, unde acesta a fost profesor de anatomie, decan, epitrop şi o figură importantă în peisajul sociopolitic şi cultural al României interbelice.
   A lucrat ca asistent în cadrul Catedrei de Anatomie, având o activitate ştiinţifică importantă. A publicat numeroase cercetări dintre care amintim, ca prim autor: „Les «Terminaisons en grappe» et un de leurs rôles possibles“, „Le recessus hypofisaire du troisieme ventricule du cerveau“, „Terminaisons nerveuses, fuseaux neuro-musculaires et leur origine possible des corpuscules de Golgi et de Ruffini“ şi altele unde a fost coautor: „The sympathetic innervations of the skeletal muscle in the wing of pigeon: its functions and morphology“, „The infuence of the sympathetic on the pigeon’s wing“, „Contributions á l’étude de la morphologie de l’avitaminose B chez le pigeon“, „Certain functions of the midbrain in pigeons“, „The flying-reflex in pingeon“ (prim autor: Gr. T. Popa). A participat, în 1928, la Congresul Societăţii de Fiziologie a Marii Britanii şi Irlandei (Londra), susţinând o lucrare ştiinţifică elaborată împreună cu profesorul Popa. Alături de acesta, a participat la traducerea şi completarea unei noi ediţii a tratatului „Anatomy of the Human Body“ („Gray’s Anatomy“), instrument de lucru atât de necesar studenţilor medicinişti.
   Ceea ce a înfăptuit Grigore T. Popa în plan ştiinţific şi nu numai i se datorează în mare parte şi Floricăi Cernătescu-Popa, care selecta şi culegea materiale ştiinţifice, traducea şi făcea corectura textelor, dar şi pregătea atent preparate anatomice sau lame pentru histotecă, dar, cel mai important, a reuşit să creeze acel echilibru spiritual necesar depăşirii încercărilor prin care a trecut familia de-a lungul anilor.
   Şi în activitatea revistei Însemnări ieşene, al cărei iniţiator şi codirector era Grigore T. Popa, a fost implicată în mod activ: „şi-au dăruit munca fără precupeţire şi cu abnegaţie (…) soţii Florica şi Grigore T. Popa şi familia lor. Adesea îi prindea ziua făcând corecturile tipografice, expediţia, ori intervenţii pentru plata abonamentelor“, scria Traian N. Gheorghiu în volumul „Miercurile de la Însemnări ieşene“. Celor prezenţi la şedinţele revistei le oferea ceai, cafea şi câte o gustare. Singurul care refuza era Topîrceanu care, motivând că „în subsolul clădirii Institutului de Anatomie erau depozitate, pe mese de marmură, cadavre pentru disecţie, şi că-n orice lichid din partea locului «plutesc stele»…“, îi răspundea doamnei Popa, cu politeţe: „Vă mulţumesc, doamnă, dar nu iau nimic din ce se pune în gură…“.
   La ultima întâlnire pe care am avut-o cu dr. Grigore Gr. Popa, fiul soţilor Popa, la 15 aprilie 2006, la Bucureşti, privind fotografia mamei sale, aflată pe unul din pereţii apartamentului de unde locuia, a spus: „dacă tata nu ar fi avut şansa să aibă o asemenea soţie, adevărată umbră a sa, ce-l înţelegea şi sprijinea în toate, cred că nu ar fi făcut atâtea…“. Declarase şi public acest lucru, într-o conferinţă susţinută la Iaşi: „Eu vreau să subliniez că dacă el a putut în scurta lui viaţă să desfăşoare o activitate atât de intensă şi multilaterală, asta s-a datorat şi soţiei lui, mama noastră, dr. Florica Popa, care l-a secondat cu devotament şi înţelegere în tot ce-a realizat. I-a asigurat armonia familială şi a participat zi de zi la activităţile lui de la culegere de literatură de specialitate, traduceri, corectură, până la cele mai laborioase lucrări de laborator de anatomie microscopică, impregnări argentice sau cu aur“.
   Florica Popa, după evenimentele anului 1947 şi mai ales după moartea lui Grigore T. Popa, a avut de mult de suferit. Pensionarea, alungarea din locuinţa pe care o avea la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi mutarea într-o cameră de la periferia Capitalei, la care s-au adăugat prigoana asupra copiilor săi şi sinuciderea lui Tudorel „în plină maturitate“ au afectat-o profund. A rezistat şi a trecut prin toate cu nădejde şi, în anul 1986, a părăsit această lume.
   „Pentru mine acea rezervă mereu strălucitoare a fost viaţa de familie, în care o soţie perfect înţelegătoare şi colaboratoare de intelect mi-a dat sentimentul unei persistente armonii“. (Gr. T. Popa, Evoluţia unui om şi evoluţia unei ştiinţe, 1942).
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală
 
Ralcom-Psihiatrie