resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Domnul Lăzărescu în Grecia

Autor: Dr. Alexandru CUPACIU | 10 Iulie 2015
Domnul Lăzărescu în Grecia

Dispensarul social de la periferia Atenei

 

    Dimitri, 65 de ani, suferea de o boală cardiacă necesitând evaluări medicale repetate. „La un moment dat, nu a mai apărut. Nu s-a băgat de seamă, căci vin cu sutele aici, la cabinet“, spune Giorgos Vichas (foto), doctorul lui Dimitri. Avea să se întoarcă abia după vreo şase luni – tremurând, cu ochii întunecaţi – în sala de aşteptare care dădea pe afară.
    Nu-i de mirare. Închisoarea nu-i cel mai bun loc în care să recuperezi după un accident cardiac. S-a prăbuşit în stradă. A ajuns la serviciul de urgenţe şi apoi la terapie intensivă. Bani mulţi. Dimitri nu avea asigurare medicală. Au venit facturile de la spital. Au urmat patru luni
Publicitate
şi jumătate de arest pentru datorii la stat. „Aşa arată Grecia în 2015“, explică Giorgos Vichas.
    Bine aţi venit în Grecia! Câteva informaţii utile oricărui călător prudent şi curios:
    •30% din populaţia Greciei nu are asigurare medicală.
    •Persoanele cu asigurare medicală trebuie să plătească 25% din preţul medicamentelor.
    •Aproximativ 30% din medici au fost disponibilizaţi.
    •Mortalitatea infantilă a crescut cu 43% între 2008 şi 2010.
    •Rata sinuciderilor s-a dublat în aceeaşi perioadă.
    •Bugetul naţional de sănătate a scăzut cu 25% între 2009 şi 2012.
    •Bugetul naţional de educaţie a scăzut cu 33% între 2009 şi 2013.
    În august 2011, Mikis Theodorakis, compozitor, susţinea un concert împotriva vinderii fostului aeroport internaţional din Atena, când l-a întâlnit pe Giorgos, medicul lui Dimitri. „Giorgos, voi, medicii, trebuie să faceţi ceva ca nimeni să nu rămână fără îngrijiri şi medicamente“, i-a spus muzicianul. Câteva luni mai târziu, lua fiinţă dispensarul social Elliniko din periferia Atenei, construit pe trei principii: să nu pretindă bani nimănui, să refuze orice încercare de implicare politică şi să nu divulge numele donatorilor.
    Dispensarul este deservit în prezent de aproximativ 250 de voluntari şi, din 2013, şi-a dublat numărul de pacienţi, ajungând la 15.000 pe an. E poate o ironie faptul că Parlamentul European a atribuit nu demult medicilor de la Elliniko „Premiul cetăţeanului european“.
 
Nota de subsol
Surse
1. Alexakis D. Grèce: l’invention sous la crise. Mediapart, 19 Juin 2015
2. Marie G. À Athènes, un dispensaire social offre une alternative à la crise: „Tant de souffrance humaine est-elle justifiée?“ Mediapart, 2 déc 2014
3. Rühle A. Griechischer Infarkt. Süddeutsche Zeitung, 21 Juni 2015
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală