resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Doi ani de la incendiul din Colectiv

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 3 Noiembrie 2017
     Vreau să-mi acordați un pic de gând din mintea voastră. Mă refer la toți cei care ați participat, faptic și practic, la intervenția din seara zilei de 30 octombrie 2015, după incendiul din Colectiv. Unii sunteți îngeri. Alții v-ați trezit demonizați. Am să vă spun ce cred, ce știu, ce simt. Ce-mi pare că e adevărul. Adevărul este că a fost un hei-rup imens. Mult prea des și nepermis de mult, medicina practicată în România se bazează pe opintit ca ingredient terapeutic. Să faci asta zi după zi nu e normalitate. E un asalt la baionetă pe care îl dă – frenetic, dar fără noimă – personalul medical. Pe care l-a dat și în urmă cu doi ani, când UPU s-a umplut de politraume.
     Prima judecată este că, la peste o sută de victime deplasate în regim de urgență în spitale, în același timp, ne blocăm. Dar hai să zicem că am putea (un pic) mai mult. Să zicem că ne blocăm la două sute de victime. Vreau să cred că avem capacitate remanentă mai mare, dar mă îndoiesc. Este inadmisibil de puțin. Resursele sistemului de sănătate să absoarbă, în bolus, un număr mare de pacienți sunt limitate. De sistemul însuși, de faptul că funcționăm în regim DRG, unde rata de ocupare stă, managerial, dincolo de 90%. Nu avem debușeu suplimentar. Drept urmare, dacă ne lovește un cutremur în București, unde proiecția de fatalități este de ordinul miilor, vom claca. Și asta pentru că personalul este deja mult subnormat, voluntariatul nu e reglementat încât să ai contingente de rezervă, iar experiența este eterogenă. Nici astăzi, ca niciodată de fapt, nu avem un circuit și proceduri ferme de intervenție în caz de criză. Avem coduri. Avem planuri. Dar ceva ne lipsește profund: oamenii. Nu avem un lanț operațional de comandă, dincolo de COSU, care să poată primi informații în timp real despre starea pacienților.
    Performanța începe la triaj, continuă prin transport, se termină la camera de gardă sau UPU. Ambulanțe cică avem destule. Dar depinde cine îți spune asta, ori unde te uiți. De acolo, de la sosirea în UPU, lucrurile se complică. Performanțele UPU sunt similare celor din ATI. Odată ce s-a terminat implicarea ATI și începe cooptarea altor specialități și a altor resurse, totul se face praf ca un castel de cărți. La Colectiv am avut chirurgi care au muncit 48 de ore, uneori mai mult, nonstop. Asta nu e normal.
    DSU a făcut, în ultimii ani, câțiva pași buni înainte. Triajul e mai performant, informația circulă mai repede. Protocolul de întrajutorare cu serviciile de suport social, dincolo de asistenții sociali din spitale, e alt exemplu. Nu poți să speri că în caz de calamitate sau sinistru cei care sunt normați într-un spital vor face față. La fel, nici psihologii.
    Lupt, de ani de zile, să lărgim baza de date cu experții cooptabil
Publicitate
i în diverse configurații de intervenție în criză. Principala problemă nu e bazinul de profesioniști, cât piramida responsabilităților și gradul de afiliere a acestora. Într-o discuție cu cei de la Crucea Roșie, principala problemă pe care mi-au pus-o e că voluntarii sunt imprevizibili: uneori vin la exerciții, alteori nu. Nu poți să lucrezi doar opintit la deal și cu un contingent de intervenție limitat.
    Mai mult, și e un alt lucru pentru care militez, e nevoie de protecția adecvată a personalului medical și paramedical în situații de criză. Eu înțeleg că trăim cu impresii grandioase despre (unii dintre) noi, dar nu folosește nimănui dacă muncești până la epuizare într-un context cu victime multiple, este previzibil că de la un punct încolo numărul erorilor se va multiplica.
    Avem o nevoie urgentă de instruire a personalului medical în comunicarea cu pacientul. E o absență pernicioasă, dureroasă și uneori decisivă în ce lasă în urmă astfel de intervenții. După zece ani petrecuți în teren și după mai multe operațiuni similare, ultima anul trecut, la Amatrice, în Italia, este concluzia mea fermă că în astfel de instanțe ai nevoie de un birou de comunicare profesionist, nu doar numere de contact și funcționari la capătul proxim al telefonului. Alți oameni. Meta-impactul oricărei intervenții medicale stă în haloul de percepție al privitorilor. Realitatea e că medicina, astăzi și mâine, este în ochiul public. Eroismul medical, inovația și providențialismul apun. Suntem obligați nu doar să ne asigurăm că în fiecare poziție nodală există un pretorian pregătit. E urgentă nevoie de un mai bun transfer de cunoștințe și de niveluri succesive de „rezerve”, respectiv „rezerviști”.
    În această vară a noastră, după ce a picat urgia, damnați să fim dacă nu ne facem sanie, căci iarna n-o să mai apucăm să desenăm măcar vreun car. Nimeni nu și-ar fi imaginat Colectiv. Dar Colectiv s-a petrecut și medicii au dat tot ce-au avut mai bun din ei. Mie îmi pare pe undeva lăudabil, dar nepermis într-o comunitate de profesioniști. Astfel că pretind conștiințelor fiecăruia dintre cei care ați citit, unii cu dare de seamă, alții cu mulți ani înaintea mea în linia întâi a medicinei, să gândiți adânc ce lăsați în urmă, ce lăsăm toți fiecărei zi care a mai trecut pe lângă noi. Mie realitatea că am aproximat „datele din literatură” după Colectiv în ce privește procentul de supraviețuitori nu-mi e suficientă, nici îndestulătoare. Anul acesta am avut alt incendiu, la un cămin de bătrâni. Am fost la două secunde de altă catastrofă. Am avut oameni prinși în mină și iar ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Eu nu mi-am trăit viața în genunchi și nici n-am pretins naivitate când securea a căzut. Dar îndrăznesc, oblig pe undeva reacția în mintea fiecăruia să își depășească propriile-i platitudini, orizonturi de cinism sau pecuniarisme insulare, să ia aminte. Dincolo de orice, avem această datorie. Asta în timp ce numărul doctorilor continuă să se micșoreze, la fel și cel al asistenților medicali, iar moralul lor este extrem de divers și tânjind a ducă. Vai generației care-și va fi alungat experții, fără vreo responsabilitate în fața nopții care va să vie. Ca și răsăritul, și genunea e obligatorie. Și eu nu cred că am putea să replicăm vreodată ce-am făcut acum doi ani. Aici e singura mea tragedie. Dar am putea s-o facem mai bine, cu mai puține bâlbe, mai puține ezitări, mai puțin „luat la pilă” încât să semene și droașca noastră cu un Boeing 747 proaspăt vopsit. Nu depinde de mine. Dar depinde de noi.

 

 



 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală