EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Dezvăluirile unui „reporter special“

Autor: Dr. Mihail MIHAILIDE | 5 Februarie 2010
Dezvăluirile unui „reporter special“ La Editura care poartă inspirata denumire a celebrului manuscris latin, Codex Aureus, realizat la porunca împăratului Carol cel Mare, unde literele de aur sunt scrise pe file subţiri de pergament, scriitorul şi jurnalistul Iftimie Nesfântu, redactor la „Viaţa medicală“, şi-a strâns o parte din textele sale publicistice într-o carte pe care a intitulat-o PE PRISPA CERULUI. (...)
Iar bucăţile care alcătuiesc corpul acestui adevărat florilegium – interviuri, reportaje, anchete ziaristice, uneori „dificile şi riscante“ ca modalitate de realizare – nu sunt articole „de serviciu“, cum putem citi astăzi în majoritatea ziarelor şi revistelor ce se vând la noi, dacă mai avem apetenţa să le parcurgem, ci materiale cu certe virtuţi estetice, dar, în acelaşi timp, având în vedere obiectivele acestora, dispunând de o argumentaţie solidă, bazată pe o documentare riguroasă. Iftimie Nesfântu este, aşa cum am scris cu alt prilej, cel mai talentat autor de reportaje de creaţie –
Publicitate
din mass-media actuală – specie cu o îndelungată tradiţie, ilustrată, cel puţin în ţara noastră, de mari condeie. Toate textele selectate au apărut în presă după 1990, unele doar fragmentar, îndeosebi la Viaţa medicală, România liberă, Expres Magazin, Curentul, Răstimp, Cotidianul, Cronica română… La noi, de pildă, au văzut lumina slovelor primele relatări despre cele petrecute în lagărul de la Băiţa Plai din Bihor; despre apele de sondă radioactive; despre contribuţiile la asigurarea sănătăţii oamenilor ale unor medici dăruiţi profesiei lor, precum prof. dr. Mihai Şelaru (Socola – Iaşi), dr. Toducz Endre (judeţul Mureş), dr. Nicolae Vlad (Botoşani), profesorii dr. Margit şi Viorel Şerban, dr. C. Tudorache (Botoşani), dr. Adrian Cotârleţ (Moineşti). Şi tot la „Viaţa medicală“ s-au publicat interviuri cu universitari bucureşteni ori cu preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc… Nu citez din aceste texte captivante, unele, sapienţiale – prin ceea ce Iftimie Nesfântu ştie să „scoată“ de la interlocutorul său – şi nici din cele apărute în periodicele amintite (ex. Omul-lup, Reporter la frontiera unor servicii secrete, Ereticul din Ermitu, Exorcizări nocturne la Poşaga, „Legume“ sub cămaşa de forţă), deşi aş fi tentat să o fac. Deoarece vreau să las cititorilor plăcerea să le (re)descopere, fiind sigur că, după lectura cărţii „reporterului nostru special“, nu îmi vor contesta afirmaţiile. Mai adaug doar faptul că ilustraţiile volumului şi coperta sunt semnate de medicul-artist fotograf Trestian Găvănescu.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom SRATI 20 mai 2012