Iertare, stimate cititorule, pentru că ceea ce urmează e teorie curată. Nu voi folosi exemple concrete, socotind că le-ai văzut prea adesea pe ecrane. Dar a apărut şi aici o criză: în locul bătăioaselor „dezbateri“ practicate de multă vreme, care ne copleşesc prin frecvenţă şi invitaţi atoatecunoscători, experţi, analişti ş.a., mai multora dintre noi le e dor de dialoguri omeneşti. Pentru că „dezbaterile“ fac „buba“ la ureche, la inimă şi la cap.
Nietzsche spunea, oare, „convingerile ferme sunt chiar mai dăunătoare adevărului decât minciuna“? Cam pe la „convingeri ferme“ ne mişcăm în dezbateri. La ele participă mulţime de atotştiutori, care apără – cu dovezi şi argumente, dar în primul rând cu aplomb – o idee, un om, un grup ş.a.m.d. Şi nu numai că apără ceva sau pe cineva dar, concomitent, se simt datori să condamne sau numai să ignore, să dispreţuiască, să ironizeze, să respingă energic opiniile oricărui opozant. Concomitent avocaţi şi procurori, mai rar judecători înţelepţi, purtaţi de patima certitudinilor, „dezbătătorii“ dovedesc adesea că nu ştiu despre ce este, de fapt, vorba dar sunt siguri că ştiu. Au răsp
unsuri („juste“) la toate problemele, iar cei care au alte păreri greşesc profund. Aceştia din urmă nu pot fi decât învinşi, convinşi sau somaţi la un compromis. Altfel riscă să fie priviţi ca nişte proşti sau ca nişte nebuni.
În ce constă superioritatea dialogului? În dialog nu te grăbeşti să-i înveţi tu pe ceilalţi, ci întrebi, descoperi, afli. Cu mintea şi inima deschise îţi suspenzi certitudinile. În dialog intri cu sensibilitatea şi trăirile tale, nu numai cu logica şi cu ceea ce ai avea de apărat. Întrebi mai mult decât răspunzi, pentru că vrei să afli. Te interesează cum a ajuns celălalt la un punct de vedere diferit de al tău, cât de valabil poate fi modul lui de a privi lucrurile. Concomitent, îţi apar şi alte întrebări: eu, de fapt, pentru ce pledez? De unde vine opinia mea? Îmi împărtăşesc cunoaşterea, experienţa, punctele de vedere, dar nu fac din ele arme de distrugere, nu mă străduiesc să înving.
În dialog simţi forţa celorlalţi. Îi priveşti ca pe egalii tăi întru diversitate. Tu eşti cu ei ca să-i înţelegi şi să fii înţeles. Respectul şi iubirea sunt moderatorii, nu forţa sau iluzia puterii. Respect punctul tău de vedere, modul tău de a gândi, sentimentele tale, contribuţiile tale. Îţi sunt recunoscător că mă faci să văd lucrurile şi altfel, să cunosc o personalitate diferită, cu o istorie diferită, cu o experienţă diferită de a mea şi respect abilitatea ta de a mă îmbogăţi cu toate acestea. Psihologii spun că dialogul creează un spaţiu al tău în inima mea, în care te pot auzi, pot simţi prin ce treci, pot să mă aud şi să simt reacţiile mele la ceea ce aflu. Autocunoaşterea e şi ea în progres, aşadar.
Dar ce tot spun eu aici?! Dialogul nu e un simplu „format“ jurnalistic, dialogul e o atitudine. Şi e comunicare adevărată. Dacă o practici, rişti să vezi cum furia se transformă în cooperare, pentru că oamenii încep să vadă pădurea în locul copacilor, încep să se înţeleagă şi să se împrietenească unii cu alţii, rişti să vezi lideri adevăraţi născându-se şi… chiar ieşirea din criză.
RSS
ISSN 1583-8862
