De ani buni un concept modern, vizând în principal domeniul terapeuticii, cu posibilă şi necesară extensie – ca principiu – în întreaga medicină, medicina bazată pe dovezi ar fi trebuit, dacă nu să elimine, cel puţin să marginalizeze unele concepte, filosofii, practici care nu fac dovada unui fundament ştiinţific şi care totuşi par să câştige teren, să adune adepţi.
În rândurile următoare mă voi opri la detoxifiere. Câtă vreme acest proces a fost invocat de persoane fără pregătire medicală – nutriţionişti autodeclaraţi, educatori de ocazie, jurnalişti de rubrici (altfel bine intenţionaţi), alte persoane prezentate în presă ca „specialistul nostru“ – a putut fi, în opinia personală, ignorat; când este preluat şi de unii medici, mai ales din domeniul nutriţiei, dar şi de alţi specialişti cu pregătire ştiinţifică, lucrurile se cer a fi puse la punct.
Ce se pretinde a fi detoxifierea? Un proces fiziologic de eliminare a toxinelor, căruia este firesc să i se descrie mecanismele, să fie definit. Dar, dincolo de acest termen, nu ni se spune nimic, niciodată. De la fiziologie ştim că epuratorii natura
li ai organismului sunt aparatul urinar, cel digestiv, plămânii şi pielea; mai ştim cu precizie ce se elimină specific pe aceste căi, ca şi mecanismele. De fapt, ceea ce se elimină nici nu sunt propriu-zis toxine (substanţe nocive cu acţiune toxică produse de bacterii, paraziţi şi unele ciuperci – DEX), ci produse – deşeuri rezultate din metabolism, de care organismul se degajă prin mecanisme biologice perfecţionate de-a lungul evoluţiei filogenetice. S-ar putea explica faptul că este o formulare figurată (caz în care ar fi necesară punerea ghilimelelor), numai că cei ce invocă exasperant „detoxifierea“ (în majoritatea cazurilor spre a-şi promova produsele) o fac cu un aer doct, ca şi cum s-ar baza pe studii ştiinţifice, despre care niciodată nu oferă detalii şi explicaţii.
Sunt prezentate ca având efecte de „detoxifiere a organismului“ diverse remedii, cu deosebire plante, dar şi unele medicamente, preparate îndoielnice, nutrienţi şi suplimente alimentare şi chiar alimente.
Privind alimentele, asistăm la o adevărată ofensivă de a pătrunde cu acestea pe piaţa medicamentelor. Se garantează vindecări rapide ale unor boli, prevenirea altora, neuitând să acuze medicamentele propriu-zise, care nu ar fi altceva decât… „chimicale periculoase“. S-au găsit şi denumiri imposibile, forţate pentru „alimentele-medicament“ – alicamente şi nutraceutice, care se pare că nu s-au impus, aşa cum ar fi dorit iniţiatorii. A urmat însă şi reacţia firească a organismelor internaţionale – OMS, Uniunea Europeană, cu suborganismele specializate, care au legiferat interdicţii de prezentare, inclusiv pe înscrisurile etichetelor, ca fiind indicate în anumite boli.
Medicina este ştiinţă, nu magie, nici practică empirică. Medicina este bazată pe dovezi, iar agenţiile naţionale specializate în controlul medicamentelor impun exigenţe deosebite la lansarea pe piaţă a unui medicament; din păcate, alte „remedii“ scapă controalelor şi umplu buzunarele întreprinzătorilor, din ce în ce mai mulţi şi tot mai toleraţi.
RSS
ISSN 1583-8862
