resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De unde vine frica de vaccin?

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 3 Aprilie 2015
De unde vine frica de vaccin?
Pierdem. În dezbaterea cu adversarii vaccinării, pierdem teren. Nu o spun eu, o spun datele. Anul trecut, în Capitală, doar 78,3% din părinţi şi-au imunizat copiii contra rubeolei/rujeolei/oreionului (ROR). Mai grav, doar 75% au acceptat vaccinul DTP (diftero-tetano-pertussis). Cifrele nu arată mult mai bine nici în teritoriu. Asta, faţă de o proporţie de peste 90% în anii anteriori. Şi tendinţa e descrescătoare. În cifră absolută, naţional, vorbim de câteva zeci de mii de bebeluşi nevaccinaţi. E o catastrofă în fază de incubaţie, ocrotită de figuri zâmbitoare, jargon pseudomedical şi multă impostură.
Singurul motiv pentru care încă nu avem o epidemie de pertussis, spre exemplu, e că – încă – acei copii nevaccinaţi contra morbului trăiesc într-un balon de siguranţă dat de toată masa de imunizaţi dimprejur. Echilibrul fragil e (încă) asigurat de sănătatea aparentă oferită, ironic, tot de vaccin. Dar gazul toxic acumulat din refuzul obstinat al unor părinţi de a-şi imuniza copiii necesită doar un chibrit aprins. Apoi va urma explozia. În ziua respectivă cine va răspunde pentru isteria care difuzează, ca o peliculă fin-uleioasă, în mass-media? Vor răspunde apologeţii antivaccinării care trimit la folosirea de urzici şi leurdă? Vor răspunde prelaţii, pentru care intervenţia alopată în boală e secantă la credinţă? Vor răspunde cei care consideră însăşi existenţa bacteriilor şi virusurilor doar un mit? Finalmente, vor răspunde medicii care, deşi fac parte din acelaşi ordin profesional cu mine, fac abatere de la toate ghidurile de bune practici când preferă să prescrie „imunostimulatoare naturale“ în locul vaccinurilor?
Nu. Vom răspunde (tot) noi, corpul medical. Noi, cei condamnaţi să înţelegem că pacientul nevaccinat e un biohazard populaţional, un pericol în primul rând pentru el şi secundar pentru cei din jur, aidoma nevaccinaţi. E victima unei exprimări „libere“ a opţiunii insuficient explicate, insuficient înţelese sau – şi mai rău – înţelese greşit de pacient.
Ingredientul obligatoriu în schimbarea polului de dialog pe tema imunizării prin vaccin, în ultimii ani, a fost frica. Frica vizavi de: a) eficacitatea vaccinării ca metodă, dar mai ales, b) frica privind consecinţele negative ale tehnicii. Frica, o spun răspicat, de autism. Niciun părinte nu-şi doreşte să-şi îmbolnăvească pruncul de autism dacă bănuieşte măcar că boala ar putea fi dată de vaccin. Spaima în diada vaccin–autism vine din credinţa omului de rând că tulburarea de dezvoltare pervazivă a copilului nu are leac. Că e – de fapt – o infirmitate, o condamnare pe viaţă. Nimeni nu se uită la statistici, la cifre. Un copil, dacă suspicionăm că va dezvolta autism din pricina imunizării, e suficient să declanşeze o reacţie în lanţ, care duce la efectele menţionate mai sus. În interviul pe care i l-am luat, acum un an, lui Robert Schramm, unul dintre cei mai cunoscuţi terapeuţi ABA din lume (ABA fiind o formă de terapie eficientă în tulburările de spectru autist), domnia sa a ad
Publicitate
mis că problema diagnosticului e severă, anume că doctorii de multe ori întârzie să propună un astfel de diagnostic, printre altele, şi pentru că nu au la îndemână servicii pe care să le ofere.
În autism, în România, te uiţi încurcat în registrul de consultaţii! E cu totul altfel. Guvernul şi Casa Naţională de Asigurări abia din 2014 s-au hotărât că, totuşi, autismul e o prioritate şi au acceptat să deconteze servicii pentru terapia celor câteva zeci de mii de copii atinşi de boală. Mult prea târziu, mult prea puţin. În acest creuzet de lipsă de servicii a crescut vocea antivaccin. În troaca infectă a deprivării de îngrijiri psihiatrice, şi psihologice, a copilului bolnav de tulburare autistă, oricât de rar ar fi el.
Să le spui acestor părinţi că e posibil că toată suferinţa lor vine de la faptul că şi-au vaccinat copilul e un „vierme psihic“ pe care nu-l mai poţi scoate, apoi, din capul unor oameni necăjiţi. Şi în acelaşi timp o minciună, o cruntă iresponsabilitate, infirmată de toate metaanalizele. Cea mai recentă a fost făcută pe o populaţie cumulată de peste un milion de copii (Luke, Taylor şi colab., Vaccine, 2015). Rezultatul? Nicio asociere pozitivă vaccin–autism. E o concluzie definitivă! Degeaba te duci însă cu studiul la un părinte de copil autist care a fost convins, anterior, că un ac i-a distrus viaţa. Se uită la tine ca la un nebun. El „ştie“ adevărul lui. Oamenii dimprejurul lui, de asemenea, „ştiu“, prin contagiune, acelaşi lucru. Mecanismul psihologic e iraţional, iar noi, medicii, nu ne facem treaba să-l demantelăm.
Să te vaccinezi nu e doar o chestiune de opţiune individuală, e o chestiune de sănătate a populaţiei, priveşte viaţa şi moartea unei comunităţi. Vaccinabile nu sunt decât bolile infecto-contagioase. Poţi să speri, spre exemplu, că bebeluşul tău e puternic şi va supravieţui difteriei, şi odată cu el şi tu şi toată familia ta. Dar vecinii? Cum vei trăi în ziua, ipotetică deocamdată, în care tu ai supravieţuit, dar ei au murit pentru că boala s-a transmis de la tine? E un scenariu niciodată luat în considerare în presă. Şi, în acelaşi timp, e marca unei puternice disonanţe cognitive.
Nu frica de vaccin, nu retorica histeroidă a detractorilor a scăzut procentul de vaccinaţi. Nu. E un efect oglindă al efortului altfel lăudabil al lobby-iştilor şi ONG-urilor de a creşte conştiinţa publică despre o boală pentru care n-aţi făcut nimic în ultimul sfert de secol. Vreţi să crească la loc vaccinările? Vorbiţi corect, şi complet, despre autism. Emancipaţi sistemul de ajutor al celor câteva zeci de mii de familii din România care dau din colţ în colţ să găsească un terapeut ABA. Finanţaţi programele de formare de terapeuţi. Terminaţi odată cu dilema privind medicaţia psihotropă care e utilă, de multe ori, în tulburarea autistă, şi lăsaţi pedopsihiatrii să prescrie şi medicii de familie să compenseze reţetele pentru aceste medicamente. Şi opuneţi unui curent viral antivaccin, de fapt antiautism, o voce transparentă, onestă, de oameni care să spună lucrurile verde în faţă: autismul e provocat de multe lucruri, nu de vaccin.
Se poate face un program de screening naţional al bolii. Unde e el? Se poate face planning familial care să scadă incidenţa bolii. Unde e el? Se poate face sănătate în România. Când o să ne lăsaţi să ne facem treaba? Ridicaţi jugul de pe grumazul medicilor de familie. Lăsaţi vaccinarea în medicina şcolară, unde îi e locul! Lăsaţi în pace Institutul Cantacuzino. Şi lista poate continua. Aceste politici gângave, făcute pe genunchi, ordonate de indivizi cu pregătire aproximativă în sănătate publică, aterizaţi cu paraşuta în poziţii-cheie, nu fac decât să grăbească o catastrofă pe care, mi-e teamă, n-o mai putem stăvili cu oamenii pe care-i avem. Hotărârile pe care le luăm de ceva vreme în medicina românească ne pun, în anii care vin, la mare risc. E lumea în care cresc, şi vor trăi, copiii noştri. Vai de ea, dacă nu schimbăm macazul.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală