resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De la iatroistorie spre iatrosofie

Autor: Elena SOLUNCA | 5 Iunie 2015
De la iatroistorie spre iatrosofie
    Am primit cu o anumită uimire rubrica Şarlatani şi vindecători închipuiţi a doctorului Mihail Mihailide din „Viaţa medicală“, luând-o ca pe un „exerciţiu de mână stângă“ sau un accent pitoresc în preocupările sale serioase şi, nu o dată, grave. Mi-am zis că e o încercare demnă de Don Quijote să lupţi împotriva unui fenomen atât de răspândit – „viral“, cum se spune acum – cu o motivaţie complexă care ar necesita o dezbatere ştiinţifică serioasă, ce, depăşind medicina, să ia în consideraţie întreaga natură umană. Cartea cu acelaşi titlu, apărută luna aceasta la Editura Viaţa Medicală Românească, prilejuieşte o apreciere integrală a fenomenului cu o sperată valoare sanogenă, deşi condiţiile sunt, mai degrabă, prielnice proliferării acestui real flagel. Avem în faţă o colecţie de cazuri, alcătuită cu scrupulozitate de cercetător şi har de scriitor în care ignoranţa sau nepriceperea hibridate cu dorinţa vindecărilor peste noapte şi a nesăţioasei pofte de câştig tind să umbrească, fără să reuşească, nobleţea profesiunii de medic. La vremea sa, Petronius constata că: Mundus vult decipi, ergo decipiatur, lumea vrea să fie înşelată, păcălită, deci să înşelăm. E greu de contrazis, dacă ne gândim la actul primordial când şarpele a înşelat primii oa­menii, zicându-le că nu vor muri dacă vor mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului şi le-a vorbit despre „binefacerile“ mărului. E „reţeta“ de pe care a făcut „întâia“ reclamă şi toate câte au urmat, modelul vicleniei de toate tipurile. Se pare că minciuna stimulează mai mult imaginaţia, prin alternativele pe care le presupune, prin învăluirile cu care operează, în timp ce adevărul impune, inevitabil, nişte restricţii care trebuie să fie strict respectate. Dar de ce vrea lumea să fie înşelată? Dintr-o tendinţă funciară spre meliorism? Greu de spus. Cert este că, odată făcută, înşelătoria, ca şi minciuna, are picioare scurte, dar fuge repede şi cu greu o ajungi din urmă. Mai este şi fenomenul de imitaţie, despre care sociologul Gabriel Tarde crede că are un rol analog cu ereditatea. În siajul acestor principii putem înţelege proliferarea şarlatanilor şi a vindecătorilor închipuiţi încă din cele mai vechi timpuri până astăzi şi cine ştie până când. La mijloc este şi o problemă de comunicare, ce face ca noile tehnologii să vină ca o mănuşă pe care mulţi o folosesc pentru a-şi ascunde mâinile murdare. Cartea aduce în memoria afectivă pe profesorul Valeriu Rusu de la a cărui plecare spre veşnicie s-a împlinit un an şi care rămâne ca un reper în memoria foştilor studenţi şi colaboratori, prin calităţile sale profesionale, intelectuale şi morale.
    Revenind la carte, de observat acel l’esprit de finesse pascalian caracteristic doctorului Mihailide, pentru că este vorba despre „vindecători“, nu despre medici, chiar dacă unii şi-au asumat acest titlu sau, avându-l, l-au compromis. Apoi, disocierea dintre „şarlatani“ cu tot spectrul de semnificaţii negative şi mai subtilul „vindecători închipuiţi“ cu haloul său de ambiguitate ce înlesneşte numeroase nuanţări spre dumirire. Cum se înţelege apariţia şi perpetuarea şarlatanilor şi, în alt fel, a vindecătorilor (atenţie, nu a medicilor!) închipuiţi? Teoretic, simplu, prin eşecul parţial sau total, sau răspunsul târziu la tratamentul medicului şi aici aş cita cazul celebru al lui Tudor Arghezi şi reflectarea lui în piesa „Seringa“. Mai este şi mentalul unui timp, care l-a făcut încă pe David să atragă atenţia că „atunci când ajung sus oameni de nimic, nelegiuiţii
Publicitate
mişună pretutindeni“. Profesorul Valeriu Rusu face o prezentare sintetică a fenomenului însoţit de ilustrarea unor cazuri cu valoare de patternuri. O observaţie cu valoare de test: „Când se produce un progres definitiv în tratamentul unei boli, şarlatanii dispar şi, eventual, ţintesc alte zone care să le satisfacă interesul mercantil“. E vorba îndeosebi de acest interes în afara căruia toate „strădaniile“ ar fi absurde şi care, paradoxal, este folosit, nu o dată, ca semn al valorii tratamentului. Pentru unii, cu cât un medicament e mai scump, cu atât e considerat mai bun. O explicaţie este şi relaţia dintre medic şi pacient, în care empatia joacă un rol covârşitor iar înlocuirea „dialogului singular“ al medicului cu o relaţie de reciprocă încredere tinde să aibă un mereu mai important rol terapeutic. Asta ca să nu mai vorbim de efectul placebo. Neîndoielnic, „credinţa vindecă“, dar atunci şi numai atunci când este bine întemeiată. Speranţa îşi are şi ea un rol de factor secund ce poate fi uşor manipulat. Sunt doar câteva dintre pietrele de „poticnire“ ale temei pe care autorul le depăşeşte cu erudiţie, eleganţă şi doze homeopatice de umor, atât cât lectura să fie pe cât de utilă, pe atât de agreabilă.
    Se porneşte la drum cronicăreşte – cu anul 1860, iarna când lupi turbaţi au bântuit satele făcând victime şi când s-a găsit un ţăran vindecat miraculos cam cu două decenii înainte de cercetările lui Pasteur. De luat aminte la atitudinea corectă a instituţiei de profil, care nu s-a grăbit să dea un verdict, ci a cerut să se cerceteze „metodu“. Secvenţa „Fără de lege şi timpul imposturii“ prezintă naţionalizarea farmaciilor ce poate deveni oricând un mic scenariu dintr-o frescă a acelor ani, greu de înţeles astăzi, în acest „capitalism barbar“. Aparent fără legătură, aceste pagini reconstituie o atmosferă care a deschis căi facile atât şarlatanilor, cât şi vindecătorilor închipuiţi. Şarlatanilor, prin criteriile neştiinţifice şi neloaiale de apreciere, vindecătorilor închipuiţi, prin condiţiile de sărăcie şi ignoranţă în care se înmulţesc ca ciupercile după ploaie.
   Cazul cel mai ilustru, mai aproape de noi, este cel al lui Mihai Leontopol, cu celebrul său tratament „Antiblastic L“ împotriva cancerului, susţinut mediatic „cu surle şi trâmbiţe“ în paginile revistei Flacăra. Deşi comisia însărcinată să cerceteze cazul a răspuns negativ, tratamentul a continuat să fie practicat fără niciun scrupul. E o problemă de deontologie şi nu numai. Psihoza era atât de extinsă, încât parcă nu aveai tăria să spui adevărul unui bolnav adevărat, pentru a nu-i lua o speranţă care pentru el era vitală. Maladia este una a secolului şi numele ei este impostura care proliferează în ritm alarmant şi nu s-a aflat antidot, sau mulţi nu doresc aplicarea lui. Fascinantă este şi odiseea Gerovitalului, cu toate aventurile sale mediatice, al cărei erou principal a fost Sapse, „campionul escrocheriilor“ şi care a ajuns până în SUA. La aceasta se adaugă şi o anumită publicitate interesată.
    Şi altele, şi altele, variaţiuni ale uneia şi aceleiaşi teme care a însoţit şi, cu certitudine, va mai însoţi medicina, într-un fel de exploatare necinstită a celor bolnavi şi de gravă încălcare a normelor deontologice. Timpul şarlatanilor şi a vindecătorilor închipuiţi nu dă semne că apune. Dimpotrivă. Capătă tot mai mult teren şi tehnologizarea medicinii erodează prestigiul medicului mai ales atunci când nu se înţelege că informaţia singură, accesibilă pe internet sau răspândită prin canale media, nu înlocuieşte nicicum pregătirea şi experienţa de specialitate. La noi, subliniază regretatul profesor Valeriu Rusu, situaţia se complică pe măsură ce mulţi tineri medici pleacă peste hotare şi, deocamdată, locul lor mai este luat de pensionarii încă apţi de muncă. Dar pentru cât timp? Cert este un fapt: „cu cât sunt mai mari dificultăţile în evoluţia şi în practica medicinii, cu atât şarlatanismul se adaptează la mediu“. Este mediul unde, în esenţă, omul rămâne o fiinţă necunoscută, rătăcind, nu o dată, pe căile propriului sine fără a se regăsi şi nici recunoaşte. Să sperăm totuşi că, după spusa Eclesiastului despre cadenţa devenirii, veni-va şi o vreme a profesionalismului şi onestităţii, ale căror rădăcini sunt viguroase şi lăstăritul nu va întârzia mult. Până atunci, noua carte a doctorului Mihail Mihailide rămâne un reper pe drumul de la iatroistorie la iatrosofie.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală