resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De dincolo de amurg

Autor: Paula ROMANESCU | 13 Februarie 2014
De dincolo de amurg
Nici de tot noapte, deloc ziuă, aproape momentul în care „vezi că nu mai vezi“ – iată „lumina“ în care începe să se aleagă, dinspre întunericul acela „ca o mare făr’ o rază/(când) nici văzut nu fusese şi nici ochi care să vază“, lumea fantomatică parcă din pictura lui Eugen Raportoru (n. 1961), licenţiat al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Secţia Pictură, membru al UAP, dăruit artei din adolescenţă (mai precis dintotdeauna), descifrând tainele acestui univers căruia, prin lumina sa, i-a sporit taina, şi prinzând „a spune“ semenilor ce vede.
Era în anul 1975 când, la cinematograful Griviţa din capitală, copilul de 14 ani care era pe atunci pictorul de astăzi, aducea pentru prima oară în faţa publicului lucrările sale. De-atunci „trecut-au anii“ şi, nu degeaba! Expoziţia „Bucureşti 2013“ (ianuarie 2014) de la Galeria Simeza, cea de-a douăzecea personală a pictorului, se poate încadra firesc sub titlul generic „Peisaj“. De altfel artistul însuşi nu pare deloc preocupat să-şi „boteze“ odraslele, mulţumindu-se cu indicibila bucurie de a le da chip dintr-un „haos“ după o escală (eronată?!) pre pământul oamenilor. Văzute de undeva de
Publicitate
sus (de unde, Doamne, din care loc menit din cerul nostru strâmt?) „Peisajele“ sale refac imagini ale Bucureştilor de după potop? Care potop? Acelanu avea cum să-l cuprindă… Cele de după Mondialul al Doilea, ei, da! Arce eşuate pe un pământ care abia de ne mai rabdă, casele văzute de sus (de la vreo mansardă de cer) de pictorul Eugen Raportoru se înghesuie unele în altele într-o geometrie precară, sprijindu-se parcă să nu se prăvale la primul semn al întunericului – lespede suverană sub care timpul uită să mai treacă. Brunuri, griuri, părelnice umbre roz-violacee şi fulgerări de alb, galben pal, invadează pânzele de pe simeze, cu monumentala lor verticalitate de ruine trecute parcă prin urgia devastatoare a unui timp (de care nu ne-am desprins pe de-a-ntregul) în care nobleţea era considerată „atentat la (dez)ordinea socială“. Ca şi „expiraţii“ locatari din fostele iaduri cu gratii şi zăvoare (başca tortura fizică şi morală), zidurile caselor bucureştene văzute de ochiul adânc văzător al pictorului au ajuns ruine, alcătuiri fantomatice într-un decor-peisaj urban din care lumina s-a ascuns cu groază (până şi ea?!). În peisajele sale, oameni nicăieri! Să fi luat cu toţii veşminte de pământ? Doar ruine, ruine, ruine… Şi totuşi, pe „umerii“ acestora adastă timpul cât să-şi dea timp să facă un strop de ordine în haos.
Stranie, de tot stranie prezenţa în expoziţia amintită a două lucrări care au refuzat titlul de „peisaj“, preferându-l pe acela mai inocent de „Flori“. Numai că „Florile“ sunt umbre albastre, ca un alt fel de noapte, umbre care-şi aduc aminte de ceva precum mireasma, umbre străfulgerate de lumini zigzagate, violente, care nu se vor „reduse“ la rotundul de corolă simplă ca perfecţiunea Rotundului care este universul tot.
Pictura lui Eugen Raportoru este un jurământ depus cu mâna pe flacăra purificatoare a adevărului că în Artă mai sunt încă multe de spus. Să începem prin a privi mai atent arta contemporană românească, parte întregitoare a regatului de umbre şi lumini care este pictura lumii gânditoare, până nu se înstăpâneşte peste lume noaptea cea de dincolo de toate amurgurile.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală