resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De ce oftează medicul român

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 7 Martie 2014
   Uneori oftez. Aparent, nimic surprinzător. E genetic şi tradiţional: părinţii mei oftează şi ei des. Şi, în general, românii sunt nişte oameni care oftează, probabil mai mult decât restul europenilor. Nu e o afirmaţie evidence-based, nu s-au făcut studii observaţionale despre oftat, deşi mi-ar plăcea să citesc un asemenea studiu. Ştiu însă că, atunci când am început să lucrez în Franţa, colegii mei au fost foarte miraţi când m-au auzit prima dată oftând. Chiar m-au întrebat, mai întâi, dacă într-adevăr oftez. Cine ştie, poate aveam o criză de astm sau aspirasem un sâmbure de prună, ar fi fost mai plauzibil. De-abia apoi m-au întrebat de ce oftez şi nu prea am ştiut ce să le răspund. N-aveam un motiv precis, nu oftam de dor, de jale sau de oboseală. Era doar un obicei de-al meu, genetic şi tradiţional.
   Nu era nici prima dată când eram întrebat de ce oftez. Data anterioară eram într-un chioşc care vindea covrigi şi lapte bătut. Aţi recunoscut, desigur, regimul alimentar al medicului de gardă. Chioşcul se afla în curtea spitalului de psihiatrie. Am intrat şi, înainte de a comanda cinci covrigi şi o carafă de lapte bătut, am „pseudodispneizat“. Atunci m-a întrebat vânzătorul, dar nu era cu adevărat interesat de necazurile mele posibile. Avea mai curând o nedumerire generală şi retorică: „De ce oftează lumea mereu când intră în chioşcul meu?“.
   Păi de ce să ofteze, nene vânzătorule? Pentru că chioşcul dumitale e o bulă de lume normală închistată într-o lume diferită. Nu e diferită pentru că ar fi psihiatrică, ci pentru că e spitalicească. Cumva, la spital, nu se face să oftezi. Nici dacă eşti pacient (erau mulţi pacienţi în chioşc, veniţi să-şi ia covrigul cu lapte bătut). Majoritatea oamenilor care se duc la internare şi au timp în prealabil să se pregătească nu oftează, ci se împodobesc şi se chivernisesc, să arate cât mai bine. Îşi pun bijuteriile bune, alea de aur. Nu oftează decât dacă îi doare rău şi nu se pot abţine, pentru că oftatul e un semn de slăbiciune şi nu e bine să fii slab când sunt alţii mai puternici prin jur. Şi nu, nici la biserică nu poţi să oftezi. Dacă vrei să te audă cel de sus oftând, te aude şi d
Publicitate
e acasă sau, mai bine, din chioşcul de covrigi. Dumneata, nene vânzătorule, nu eşti nici puternic, nici slab, nu ne judeci în niciun fel şi e o alinare adâncă în covrigii şi laptele tău bătut. Sau era, că, din câte ştiu, chioşcul ăla nu mai există. Sunt altele în loc, spitalul de psihiatrie se poate mândri cu cel mai mare număr de chioşcuri din Europa, deşi nici celelalte spitale româneşti nu sunt codaşe. Intuiesc că există o semnificaţie a numărului mare de chioşcuri de oftat în ele, precum şi corelaţii cu factori ce rămân a fi investigaţi. Mai intuiesc şi o altă explicaţie a faptului că medicul de gardă are la prânz covrigi şi lapte bătut.
   De mulţi ani mă interesează, semiprofesional, ce se întâmplă cu sentimentele şi mintea doctorului (nu îndrăznesc să zic „suflet“) de când se hotărăşte să se facă doctor şi până la sfârşit. Pe măsură ce anii trec şi îţi e tot mai greu să ţii minte pacienţii, se adună în grupuri tot mai mari la porţile memoriei, îţi plimbi privirea interioară asupra lor şi recunoşti multe feţe, dar nu mai ştii de unde să le iei. Cred sincer că medicii ar trebui să aibă parte de un suport psihologic mai accesibil şi mai adaptat. Sunt vremuri extrem de grele pentru funcţionarii de bancă, mie unuia, din patologia pe care o văd la cabinet, mi se pare meseria cu riscul maxim, în mediu urban. Dar suspectez că motivul pentru care nu întâlnesc la fel de mulţi medici la cabinet e mai curând ruşinea, teama, scepticismul de a apela la colegi atunci când o situaţie anormală spre imposibilă te face să te simţi anormal sau imposibil. E ca şi cum medicii ar fi altfel, în esenţa lor umană, decât angajaţii din bănci, n-ar avea acelaşi număr de cromozomi şi encefalul lor ar fi imun la noxe. Restul lumii pare de aceeaşi părere, medicii pot fi cinici, dar niciodată deprimaţi, chiar dacă au o profesie cu risc foarte înalt, într-un cadru profesional cu alt risc foarte înalt. În cel mai bun caz, ai putea fi un House MD, un psihopat foarte competent. În cel mai rău... ştiţi şi dumneavoastră. Interesul de breaslă pentru sănătatea mintală a medicilor se limitează la certificatul pe care trebuie să-l laşi la Colegiu o dată la cinci ani, dacă îţi aduci aminte.
   Te-am păstrat în suflet, vânzătorule de covrigi, mi-am făcut un mic chioşc într-un colţ al minţii, adesea intru în el aproape fără să-mi dau seama şi oftez, spre surprinderea celor din jur, dacă sunt francezi sau de altă naţie occidentală. Dacă sunt români, oftează şi ei şi astfel ne întâlnim într-un imens chioşc de covrigi şi lapte bătut, unde nu există medici şi pacienţi, miniştri şi medici, bogătaşi şi amărâţi, ofiţeri bancari şi clienţi, creditori şi datori. Ştiu că n-ar trebui să oftez aşa de des, îmi scade rangul mai ceva ca mersul pe bicicletă, dar o fac pentru sentimentul unic de solidaritate ce îmi transcende halatul. Nu port halat, dar el e tot acolo, invizibil, precum hainele unui împărat legendar. Mă gândesc, de asemenea, să îmi deschid o mică afacere, paralelă dar intricată cu meseria mea de bază, în care să vând la cabinet covrigi şi lapte bătut.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală