Metafora diafană, dulceagă, sentimentală, încântătoare şi-a trăit traiul şi nu se mai poartă. Din neantul cosmosului estetic s-au ivit noi apariţii planetare: metafora senzuală, cea dură, cele livreşti, stranii sau chiar teribile. Pe o orbită de mijloc gravitează astăzi metafora insolită, neaşteptată sau şocantă. Sintagma ei poetică este alcătuită din contopiri expresive care produc mirare, nedumerire, uimire. Funcţia lor este de a buscula atenţia, a o dezmorţi şi a o face să amorseze percepţia unei metarealităţi, unei înlănţuiri cognitive diferită de obişnuit, de cotidian. Descifrarea acestei metarealităţi în care suntem ademeniţi să facem un salt semantic ne produce o satisfacţie „matematică“, adică asemănătoare cu rezolvarea unui „puzzle“, realizând o plăcere nu atât estetică, ci gnostică. Modul de a alătura cuvintele îngăduie înţelegerea să sară, ca din piatră în piatră, pe felurite sensuri care bănuim că există, dar numai poetul este capabil să ni le arate. Placheta de versuri RESTITUŢII VESPERALE, de Dan Armean, ne oferă una din exemplificările actuale. (...)
Poemele sale de respiraţie nu prea lungă se aştern liniştit în pagină şi, citindu-le, am crede că stăm de vorbă cu un amic, dacă nu am tresări din când în când la întâlniri cu figuri de stil neaşteptate. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în admirabilul poem
Amprenta, în care poetul ne spune:
încet/privind în sudoare/forma inversă/a trupului tău (metaforă senzuală care ţinteşte departe, tocmai la Giulgiul de la Torino), care este
lipsit de pribegia surâsurilor (frumos redată efemeritatea lor). Acestea
despicau chipul şi – surpriză – alte locuri de
taină/în părţi/niciodată asemănătoare care rimează cu
faliile nepăsătoare şi
chemări tulburătoare. Poemul este, cum am spus mai sus, izbutit şi îl apropie pe autor de optzecişti. Pe acelaşi teritoriu de senzual, ba chiar erotic se aşază versurile din Iniţiatică. Culoarea unui libido plastic se scurge de-a lungul alunecării mângâietoare a imaginilor.
Alt poem al plachetei, Restituţie, conţine de asemenea metafore-surpriză: …mă-întorc la ţărm/în putrede ovaţii/cioplind în vânt silabe grele. În prima strofă, rima este inconsecventă şi şovăitoare, dar în celelalte două se încrucişează aşezat, dând impresia de stabilitate. Am inversat intenţionat ordinea enumerării pentru că avem impresia că tonul din Pseudo-motto distonează într-un anumit fel cu restul poemelor. Imaginile sunt impure: bălăciţi în siajul/colocviilor decadente sau chiar ermetice: scuipând cu câte/un gerunziu defardat sau cu pâlnia scăldată în bale; adjectivele cad severe: …versuri insolente, …verb infatuat, …dramatism fals, trimiţând chiar la Edgar Alan Poe: croncăne incontinent… Revoltă? Da, însă împotriva cui? Dintre multele compuneri reuşite, alegem la întâmplare pentru lectură Apa morgana, pentru că abundă în ceea ce am numit mai sus metafore-surpriză şi aşterne inovaţii de formă.
Ne oprim aici cu analiza de întâmpinare, convinşi că „mostrele“ sunt edificatoare pentru a recomanda un bun mânuitor al cuvintelor de adâncime care, indubitabil, ştie să ne conducă printre sensuri paralele.
RSS
ISSN 1583-8862
