EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Cu o noua atitudine, putem învinge!

3 Iulie 2009
    Campania lansată de Roche România, împreună cu institutele oncologice din Bucureşti şi Cluj Napoca, Fundaţia „Renaşterea“ şi asociaţiile
Publicitate
bolnavilor de cancer din România, şi intitulată „Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte“, are ca scop: să-i facă pe pacienţi să perceapă altfel boala, să fie convinşi că noile terapii, noile generaţii de medicamente pot prelungi viaţa şi pot aduce vindecarea. International Agency for Research on Cancer a estimat, în întreaga lume, peste 12 milioane de persoane diagnosticate, iar incidenţa şi prevalenţa sunt în creştere. Iată de ce: „Principalul obiectiv al acestei campanii este să transmitem un mesaj puternic de optimism atât către bolnavi, familie, prietenii acestora, dar şi pentru cei care nu s-au confruntat niciodată cu o situaţie de acest fel“, a arătat dl Dan Zamonea, director general Roche.
    Perioada de desfăşurare a campaniei este între iulie şi decembrie 2009, timp în care vor avea loc şi alte manifestări de susţinere. La evenimentul de luni, 29 iunie a.c., a participat dl conf. dr. Tudor Eliade Ciuleanu, de la Institutul Oncologic clujean, care s-a alăturat prin cele rostite tonului militant, emoţionant şi optimist al campaniei, şi actriţa Oana Pellea.

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom CNC 26 mai 2012