În perioada 9–12 iunie 2010 va avea loc cel de-al 21-lea Congres anual al Societăţii Române de Pneumologie, la Rin Grand Hotel din Bucureşti. Evenimentul este organizat sub patronajul Federaţiei Europene a Academiilor de Ştiinţe Medicale, precum şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi este prezidat de prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. (...)
Comitetul ştiinţific este condus de
prof. dr. Miron Bogdan, preşedintele Comisiei de Pneumologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar
comitetul organizatoric are în frunte pe
dr. Elmira Ibraim, coordonatorul Programului Naţional de Control al Tuberculozei.
Tema principală,
„Plămânul – parte a unui întreg“, va fi abordată dintr-o perspectivă multidisciplinară: tuberculoza pulmonară, bolile obstructive bronhopulmonare cronice, infecţiile pulmonare, afectarea pulmonară în bolile de sistem şi neoplasmul bronhopulmonar. Tema evenimentului a fost aleasă în concordanţă cu desemnarea anului
2010 ca fiind
Anul Plămânului de către Forumul Internaţional al Societăţilor Respiratorii.