resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Cel mai grav simptom

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 22 Decembrie 2017
     Simptomul cel mai grav al oricărei boli mintale nu e trecut în niciun set de criterii de diagnostic. Nici în DSM V, nici în ICD 10. Poate pentru că e mult prea complicat ca să-l poți caracteriza, deși e aparent ușor de recunoscut. Poate pentru că nu i s-a găsit un pseudonim medical care să-l îmblânzească. Poate că ne e frică să-l privim în față, pentru că, dacă îl privești, ori îl vindeci, ori te molipsești de el. Cine își asumă riscul ăsta?
     Simptomul cel mai grav al oricărei boli mintale e singurătatea. Cu cât e mai gravă boala, cu atât mai adâncă e singurătatea din jur. Dacă ai „doar” un atac de panică, singurătatea e „doar” o fantasmă, printre altele. Singur în mijlocul câmpului, singur în marea de oameni, singur în fața universului indiferent, cine știe ce ți s-ar putea întâmpla? Dacă însă ai o psihoză cronică, activă, singurătatea e un vast spațiu foarte real de jur împrejurul fiecărui aspect al vieții tale. Nu e doar că propriile tale gânduri te părăsesc și se revoltă împotriva ta. Nu e doar că numai tu auzi vocile care comentează tot ce faci, te insultă, îți poruncesc să te omori. Sau să omori. E că întreaga lume, cea reală, nu cea halucinată, se evaporă din jurul tău.
     Nu era mai bine nici înainte, când lumea reală nu se retrăgea, ci tu erai cel trimis undeva în afara ei, la „azil”, la fabrica de uitare, în lumea paralelă, în colonia de mai-rău-decât-pedeapsă, pentru că măcar pedeapsa presupune o șansă de reabilitare. Acele vremuri barbare s-au terminat și suntem toți niște oameni mai buni pentru că înțelegem și acceptăm boala mintală. La nivel intelectual, că la nivel pragmatic ar fi prea mult să ni se ceară. E aparent prea mult să ceri „sistemului” să găsească soluții pentru oameni în jurul cărora clocotește singurătatea, chiar dacă ei sunt, prin natura bolii, incapabili să pună chiar și întrebarea, darămite să găsească răspunsul. Din fericire, vorbim acum despre „reabilitare”, dar ea rămâne un concept ideal și teoretic. Singura lui parte practică e tratamentul, dar și pe ăla e șic să îl urâm, că te face legumă, te face dependent, îți prăjește creierii, e un instrument de opresiune, îngrașă baronii industriei farmaceutice. Asta deși, fără tratament, un om cu psihoză are aceeași probabilitate de a se reabilita cu cea a unei fracturi deschise de femur de a se repoziționa spontan. „Să fie reabilitare!” declamăm, dar să fie la ei acolo, în spital, departe. Nu î
Publicitate
n comunitate.
     Și totuși, dacă tragedia absurdă de zilele trecute (cazul femeii ucise la metrou de o altă femeie probabil psihotică, pentru referințele viitoare ale societății amnezice) are un vinovat, el e îngrozitoarea absență a sprijinului din comunitate pentru oamenii cu boli psihice. Singurătatea instituțională strigătoare la cer din jurul lor. Avem spitale de psihiatrie („să fie acolo la ei”, mult prea departe de comunitate). Avem medici de ambulatoriu, care, precum autorul textului de față, când se confruntă cu cazurile oamenilor patologic de singuri, se molipsesc imediat de singurătate, pentru că, în absența oricărei pârghii sistemice de ajutor, simt că au mâinile mult prea scurte și privirea prea prezbită ca să poată ajunge în lumea în care pacientul se întoarce când iese din cabinet, și n-au ce să facă decât să stea de veghe noaptea singuri cuc lângă telefonul mobil, singura magnifică invenție care îi ajută să-și facă treaba și îi și expediază diligent către sindromul de burnout. Avem uneori familii, să se descurce ele, e problema lor, „pe semnătură”, ce dacă se molipsesc și familiile de atâta singurătate încât toată lumea se îmbolnăvește ori de depresie cruntă, ori de nepăsare feroce?
     Dar nu avem pe nimeni și nimic care să se ocupe de urgențele psihiatrice. Când te întâlnești cu una, ai mai multe șanse să îl ajuți pe pacient dacă îl iei în brațe, și să fugi cu el la spitalul de psihiatrie din satul izolat de peste două dealuri, decât dacă suni la 112. Urgențele sunt întotdeauna o problemă comunitară, urgențele psihiatrice ar trebui să facă parte din frumosul vis al psihiatriei comunitare. Pentru fiecare pacient internat (sau refuzat) de spital, sunt zeci (poate sute) care nu reușesc să ajungă acolo. Primesc o cantitate impresionantă de corespondență de la familii disperate, care nu știu ce să facă cu frații, surorile, mamele și tații pe care Salvarea nu îi duce la camera de gardă pentru că, în lumea lor halucinată, nu vor.
     Dar nu aveam pe nimeni și nimic care să se ocupe de cei care ies din spital, au început un tratament, au șanse de reabilitare. Ei se întorc în aceeași singurătate din care au plecat. „Sectoarele psihiatrice” menționate în legea sănătății mintale au rămas fictive, centrele de sănătate mintală, care ar trebui să coordoneze cazurile, să facă legătura între specialiști și, la limită, să bată la ușa bolnavului de care nu se mai știe nimic, să îl întrebe dacă e bine, dacă se îngrijește, ei bine, centrele astea nu au finanțe, oameni și suport legislativ decât cât să fie niște ambulatorii.
     Avem în schimb o poliție subdotată, agresată fără rușine de șmecheri fără patologie psihică, bântuită de coșmarul statului comunist milițienesc, nepregătită formal pentru a interveni în situațiile complicate, cele fără infractori evidenți. Poți doar să speri că dai peste vreun agent bătrân și cu bun simț, care a văzut multe. Și o asistență socială cu propria ei singurătate, cea birocratică.
     Poate greșesc. Mă întâlnesc atât de rar cu acești oameni cu care ar trebui să lucrez zilnic. Poate nu înțeleg ce anume ne desparte atât de descurajant. Între lipsa noastră de putință și comunicare, vidul legislativ, vidul structural, omul cu boală psihică e singur.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală