resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Cât de liberă este alegerea medicului?

Autor: Dr. Marinela van den HEUVEL-OLĂROIU | 6 Martie 2015
Cât de liberă este alegerea medicului?
   Într-o lume supusă continuu schimbărilor socioeconomice şi dominată de multiculturalism şi globalizare, drepturile fundamentale ale omului se reformulează, se reinterpretează, se ignoră, se îngrădesc sau sunt ameninţate cu dispariţia. Dreptul la libera alegere a medicului (şi implicit a casei de asigurări, a furnizorului de servicii medicale) este stipulat prin lege în mai multe ţări europene, printre care şi România. „Libera alegere“ este unul din drepturile fundamentale ale pacienţilor, alături de dreptul la îngrijiri medicale de calitate, dreptul la decizie, informare, confidenţialitate, educaţie sanitară, demnitate, asistenţă religioasă etc. Dreptul la liberă alegere este promovat şi considerat de politicienii din sănătate ca unul din instrumentele de reglementare a competiţiei dintre furnizorii de servicii medicale şi expresie a solidarităţii în alocarea resurselor din sănătate. Introducerea economiei de piaţă în sistemele de sănătate a dat naştere conceptului de „pacient activ“ – conştient, bine informat, mereu în căutarea celui mai performant serviciu medical, ceea ce s-a dovedit a fi departe de adevăr. Paradoxal este faptul că pierderea sau limitarea unui drept, chiar dacă nu a fost niciodată sau doar parţial folosit/exprimat, sunt dureros percepute de cetăţeni şi de comunităţi. Dreptul la liberă alegere al asiguratului şi perspectiva limitării lui din considerente economice sunt în prezent subiecte intens dezbătute în ţările vestice.
   Formularea legală a acestui drept este generoasă. În realitate, nu se poate spune că a existat vreodată totala liberă alegere din partea asiguratului. Din raţiuni practice sau circumstanţiale, tacit acceptate de toate părţile implicate (cetăţean, stat, profesionişti), acest drept nu poate fi exprimat întotdeauna, mai ales în totalitate. De exemplu, poate fi vorba de alegere liberă a medicului dacă în localitate sau în apropiere nu există niciunul sau doar unul? Sau de liberă alegere a casei de asigurări sau a poliţei dacă la nivel naţional nu există decât una singură şi un singur tip? Sau dacă pentru o anume boală există doar o singură instituţie medicală care poate oferi îngrijire specializată? Unde este libera alegere a specialistului dacă te poţi programa numai cu trimitere de la medicul de familie şi doar într-un anumit loc? Asiguratul care nu este bine informat – nu îşi cunoaşte sau îşi ignoră drepturile – nu ştie că se poate alege medicul, tipul de asigurare, că există dreptul la a doua opinie medicală etc. În aceste situaţii, „libera alegere“ este limitată de circumstanţe şi de resursele disponibile, ceea ce uneori poate perturba relaţia medic–pacient şi încrederea în sistemul de sănătate.
   De la sine înţeles este dreptul de alegere liberă a medicului de familie, un principiu de bază al asistenţei medicale în multe sisteme de sănătate. Mai puţin exprimată şi conştientă este alegerea liberă a medicului de la celelalte eşaloane, de exemplu medicii de alte specialităţi din spitale şi policlinici, mai puţin „vizibili“ şi cu care, în caz de îmbolnăvire, nu se intră imediat şi direct în contact. Pentru pacienţi este mai puţin relevant, mai ales în situaţii de urgenţă, cine este medicul de laborator, radiologul sau epidemiologul care vor participa la punerea diagnosticului sau la stabilirea şi urmărirea tratamentului.
   Din motive personale, emoţionale, cetăţeanul cu probleme de sănătate vrea să se ducă la spitalul sau la specialistul în care are încredere, ceea ce nu este întotdeauna posibil. În luarea deciziei, nu calitatea serviciilor joacă un rol determinant, iar studiile arată că localizarea (distanţa faţă de domiciliu), disponibilitatea (timpul de aşteptare), accesibilitatea, resursele financiare şi tipul de asigurare medicală determină în mare măsură alegerea liberă.
   Rezultatele unui studiu recent efectuat de institutul olandez de cercetare în sănătate (NIVEL) au fost cu totul neaşteptate. Analiza interviurilor cu pacienţi din trei spitale a identificat cinci tipuri de comportament. Extremele au fost pacienţii care
Publicitate
nu au făcut nicio alegere şi pacienţii foarte activi, conştienţi de ceea ce aleg, care au căutat cel mai bun loc pentru a fi îngrijiţi. Dar marea majoritate a pacienţilor au ales să meargă la spitalul cunoscut, din imediata apropiere, sau la cel recomandat de medicul de familie. Puţini au ales spitalul în funcţie de indicii de calitate, de recenziile de pe Google şi de clasamentele de pe site-uri. Aceste constatări au venit în contradicţie cu ceea ce s-a crezut până acum, şi anume că de cele mai multe ori se alege funizorul de servicii medicale pe baza performanţelor. Pacienţii au declarat că apreciază faptul că au dreptul să aleagă medicul sau instituţia, dar, de cele mai multe ori, nu fac nimic pentru asta, se duc acolo unde sunt trimişi sau unde este mai aproape.
   În multe sisteme de sănătate, pacientul asigurat poate să meargă la oricare medic sau instituţie de pe cuprinsul ţării, chiar şi în străinătate. Dar această libertate a devenit extem de costisitoare şi va depinde din ce în ce mai mult de tipul poliţei de asigurare. Un exemplu ilustrativ este ceea ce se întâmplă în sistemul medical olandez. În prezent, conform legii asigurărilor sociale, asiguratul poate alege să se prezinte la oricare spital sau medic de pe teritoriul ţării sau din afara ei (în consens cu casa de asigurare). În realitate, acest lucru este valabil doar în alegerea medicului de familie şi a spitalului academic. Începând din acest an, doar asiguraţii care au bani să plătescă poliţele care rambursează integral costul serviciilor vor avea dreptul să aleagă oricare medic specialist sau spital.
   Piaţa olandeză a poliţelor este dominată în proporţie de 90% de patru mari concerne şi se pot încheia asigurări medicale cu aproape 60 de case de asigurări. Poliţa medicală de bază este obligatorie şi cuprinde îngrijirea oferită integral de medicul de familie şi parţial de fizioterapeut, logoped şi stomatolog, de alţi paramedici, medicamentele şi îngrijirea specializată din policlinici şi spitale, inclusiv cele academice. Din acest an, asigurarea medicală de bază are trei variante, cu diferite facilităţi (care, de fapt, stabilesc preţul), iar diferenţa majoră constă în cuantumul compensării serviciilor medicale şi libera alegere a medicului şi a furnizorului de servicii. Casele de asigurări au introdus o poliţă nouă, numită „buget“, ieftină, care permite compensarea serviciilor doar la furnizorii cu care casa a încheiat contract, pentru restul pacientul trebuie să plătească integral sau cel puţin 50% din costuri. Pe lângă aceasta, toţi asiguraţii sunt obligaţi să accepte să plătească o contribuţie anuală de 375 de euro – aşa-numitul risc personal, care se socoteşte în caz de îmbolnăvire. Cetăţenii olandezi pot alege în acest an din peste 1.600 de variante de poliţe medicale.
   Pentru a legifera poliţele cu limitarea accesului la medic, va trebui modificată legea asigurărilor sociale, ceea ce va aduce o economie la buget de un miliard de euro. Cei care se opun limitării dreptului la libera alegere pentru asiguraţii cu poliţe ieftine susţin că modificarea legii este în favoarea caselor de asigurări, care vor obliga asiguratul să se ducă la anumiţi medici/furnizori care oferă servicii ieftine, fără a se mai gândi la calitatea lor. Un alt argument împotrivă este pe ce criterii s-a făcut selecţia medicilor/furnizorilor şi cum află asiguratul la care specialist/spital beneficiază de compensare. Adepţii limitării alegerii libere sunt de părere că în acest fel, spitalele/policlincile se vor specializa în loc să facă de toate, iar casele de asigurări nu vor mai fi obligate să plătescă tratamente dubioase în locuri exotice, ceea ce va diminua cheltuielile.
   Creşterea de la an la an, în ţările vestice, a bugetului sănătăţii a determinat politicienii să înceapă de acum câţiva ani limitarea serviciilor acordate gratuit sau compensat, incluse în poliţele de asigurare medicală. În Olanda, în 2003, s-au cheltuit pentru sănătate 23 de miliarde de euro. În 2013, s-a ajuns la 94 de miliarde de euro. În cel mai bine organizat sistem de asistenţă medicală din lume, următorul pas va fi, în funcţie de valoarea poliţei încheiate, limitarea (până la dispariţie?) a alegerii libere a medicului sau a instituţiei medicale pentru care serviciile sunt incluse sau parţial compensate. În acest context, în care cei mai mulţi pacienţi nu aleg medicul/furnizorul şi preferă asistenţa medicală la îndemână, se pune întrebarea cât de relevant mai este instrumentul „liberă alegere“ şi dacă nu ar trebui regândită acordarea şi calitatea serviciilor medicale astfel încât pacientul să beneficieze de îngrijire de cea mai bună calitate, la un preţ rezonabil, cât mai aproape de domiciliu. Alegerea liberă a medicului este deja un „lux“ şi are toate şansele să devină în majoritatea situaţiilor „oarbă“ şi să fie „orbită“ de circumstanţe, un lucru cu care cetăţenii se pare că vor trebui să se obişnuiască.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală