resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Care poate fi rolul farmacologului?

Autor: Prof. dr. Ostin C. MUNGIU | 27 Noiembrie 2015
     Indubitabil, antibioticele au cunoscut o „epocă de aur“. După pierderile enorme de vieți omenești cauzate de bolile infecțioase de-a lungul veacurilor, descoperirile făcute între deceniile al patrulea și al șaptelea ale secolului trecut au permis succese terapeutice uluitoare ca urmare a lansării pe piață a chimioterapicelor și antibioticelor. Nu este de mirare că aceste descoperiri au fost recunoscute și răsplătite chiar cu trei premii Nobel (Domagk în 1939, pentru prontozil – prima sulfamidă; Fleming, Florey și Chain în 1945 pentru penicilină; Waksman în 1952 pentru streptomicină). Cine încearcă o rapidă documentare pe internet poate constata că principalele clase de antibiotice aflate și astăzi (cu inerente optimizări) în uzul clinic au fost descoperite între 1928 și 1967 (în acest din urmă an, rifampicina și prima chinoleină – acidul nalidixic). Odată cu deceniul al optulea, „epoca de aur“ a antibioticelor s-a încheiat.
     Deoarece la început nu existau reglementări foarte stricte cu privire la experimentarea medicamentelor înainte de a fi utilizate la bolnavi, timpul scurs de la descoperire până la utilizarea clinică a depins mai mult de fenomene conjuncturale decât de rigorile legii. Astfel, dacă descoperirea lui Fleming a trebuit să aștepte zece ani până să fie valorificată (între timp se descoperise sulfamida, care acaparase piața și numai declanșarea războiului mondial a urgentat necesitatea izolării și utilizării penicilinei), în alte situații timpul de la descoperire la prima utilizare a fost mult comprimat (de exemplu, streptomicina 1942–1945).
     La aceasta a contribuit și părerea că antibioticele sunt lipsite de toxicitate, deoarece primul antibiotic descoperit – penicilina – era lipsit de efecte secundare, având o latitudine terapeutică cu mult mai largă decât orice altă substanță medicamentoasă folosită până atunci. Abia mai târziu, când s-au folosit doze mult mai mari din acest antibiotic (de 10–100 de ori!) s-au observat reacții adverse, dintre care unele deosebit de grave. De astfel, răspândirea antibioticoterapiei cu agenți din clasele descoperite ulterior a arătat destul de repede diferitele tipuri de reacții adverse și, în timp, ceea ce s-a dovedit a fi extrem de deranjant, apariția rezistenței microbiene (5).
     S-a observat că microorganismele au o capacitate remarcabilă de a suferi mutații și prin achiziționarea de gene rezistente de la alte organisme, ceea ce le conferă insensibilitate la agenții antimicrobieni. Rezistența antimicrobiană nu este un fenomen recent, dar amplitudinea pe care a căpătat-o la început de mileniu, viteza de instalare, apariția infecțiilor cu microbi multirezistenți constituie o amenințare pentru sănătatea publică (1). Pe de altă parte, acest fenomen se coroborează în sens negativ cu scăderea numărului de agenți antimicrobieni eficienți nou descoperiți în natură sau sintetizați. Dacă urmărim tipurile de agenți antimicrobieni apăruți pe piață în ultimele decenii (ketolide, sinergistine, pleuromutiline, macrocicline, fosfomicine ș.a.), observăm că au, de regulă, un spectru relativ îngust, toxicitate apreciabilă și că, într-un interval relativ scurt, microorganismele împotriva cărora au fost utilizați dezvoltă rezistență (4, 6). Acest fapt a fost urmarea (încă este, din păcate) utilizării iraționale și abuzive a antibioticelor și erorilor frecvente în practica antibioterapiei (subdozaj, căi și ritm de administrare inadecvate, durată insuficientă de administrare, asocieri contraindicate etc.) (2).
     Din aceste motive, lumea se confruntă astăzi cu infecții emergente, nosocomiale și chiar reemergente, care generează rezistență microbiană și determină corpul medical să solicite bacteriologilor, chimiștilor și farmacologilor descoperirea și dezvoltarea de noi substanțe antimicrobiene. După „hiatusul“ din ultimele două decenii ale secolului trecut, în care au apărut extrem de puține molecule semnificative pentru uzul clinic, odată cu începutul mileniului trei acestea au început să revină, sporadic, dar fără realizări spectaculoase, cu efecte adverse semnificative și, de regulă, foarte costisitoare (3, 5).
     Având în vedere aspectele de mai sus, în SUA, FDA a reacționat alcătuind un corp de experți care, în urmă cu câțiva ani, au elaborat Planul de sănătate publică pentru combaterea rezistenței microbiene, implementat și optimizat anual. Acest plan propune să se acționeze în mai multe direcții (7).
  
Publicitate
   Supraveghere
: detectarea, monitorizarea și caracterizarea infecțiilor rezistente la agenții antimicrobieni, observate la oameni și animale.
     Prevenire și control: dezvoltarea și implementarea strategiilor pentru prevenirea apariției, transmiterii și persistenței tulpinilor rezistente; dezvoltarea, implementarea și evaluarea strategiilor de optimizare a utilizării agenților antimicrobieni.
     Cercetare: facilitarea cercetării fundamentale în domeniul rezistenței microbiene; facilitarea transmiterii cunoștințelor fundamentale în practica prevenirii, diagnosticării și tratamentului infecțiilor cu germeni rezistenți; facilitarea cercetării clinice pentru optimizarea terapiei și prevenirii rezistenței microbiene; inițierea și sprijinirea studiilor epidemiologice pentru identificarea elementelor-cheie în apariția și dispersia rezistenței la antibiotice în diferite populații.
     Dezvoltarea de produse noi: obținerea de informații asupra stadiului de producere a medicamentelor antimicrobiene și a modelului de cercetare clinică a acestora; examinarea posibilităților de colaborare internațională și a mijloacelor de actualizare a informațiilor privind testarea sensibilității atât la om, cât și la animale; sprijinirea dezvoltării unor vaccinuri și teste rapide de diagnostic.
     Înființat în 2002, grupul de lucru sus-menționat a urmărit implementarea planului, a publicat în fiecare an rapoarte amănunțite asupra realizărilor și a făcut cunoscute propunerile de actualizare și optimizare a acestuia. Se urmărește astfel protejarea populației în fața pericolului de răspândire pe plan național a rezistenței microbiene, deoarece, după cum scrie în raportul din 2013, „natura fluidă și imposibil de prevăzut a rezistenței la antimicrobiene este ilustrată de exemplu, de prevalența bacteriei Acinetobacter baumannii la personalul militar revenit din zonele de conflict sau în spitalele americane din străinătate. Posibilitatea de alegere a medicamentelor și în alte infecții cu germeni rezistenți devine din ce în ce mai limitată și scumpă și, în unele cazuri, chiar inexistentă“. În acest context este util a ne a reaminti că și România are militari și civili activi în diverse țări din Asia și Africa, care pot fi purtătorii unor germeni rezistenți „achiziționați“ în acele teritorii.
     În cadrul acestor strategii complexe în care, după cum lesne se poate observa, sunt implicați bacteriologi, chimiști, infecționiști, chirurgi și chiar medici de familie, m-am întrebat: care ar fi rolul farmacologului? După părerea noastră, acest specialist poate contribui semnificativ pe două planuri.
     Pe plan clinic, în calitate de farmacolog de clinică, poate ajuta medicul terapeut prin oferirea de informații privitoare la indicații, spectru de acțiune, farmacocinetică, interacțiuni și posibile reacții adverse ale noilor agenți antimicrobieni intrați în arsenalul terapeutic. În acest fel ar putea fi evitate frecventele erori apărute în practică, începând cu alegerea greșită a antibioticelor, greșelile în schema terapeutică sau chiar erori de administrare. Din păcate, la noi în țară, farmacologii de clinică sunt foarte rari și inadecvat folosiți. Personal, îmi amintesc faptul că, în perioada scurtă cât am funcționat ca farmacolog la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iași, am încercat (la solicitarea conducerii) să uniformizez utilizarea medicației antimicrobiene în concordanță cu recomandările internaționale de folosire rațională a antibioticelor. Am eșuat, deoarece fiecare șef de clinică acționa după propria experiență (uneori după bunul plac) refuzând orice deschidere spre o ordine necesară în acest domeniu sensibil. Rezultatul a fost că la scurtă vreme am încetat colaborarea cu spitalul în care și acum infecțiile nosocomiale sunt prezente.
     Pe planul cercetării și dezvoltării, farmacologii pot fi deosebit de utili prin participarea la cercetarea preclinică a unor agenți antimicrobieni noi (teste de toxicitate acută și cronică, efecte farmacodinamice, farmacocinetică, teste de teratogeneză etc.) și în cadrul studiilor clinice, unde participarea lor este prevăzută și reglementată în ghiduri existente chiar și la noi în țară. De fapt, în cadrul studiilor dublu-orb, în care nici pacientul, nici medicul curant nu știu cărui participant i se administrează medicamentul nou sau cel de referință, singurul care cunoaște codurile este farmacologul de clinică, în acest fel evitându-se elementul subiectiv (efectul placebo) în aprecierea eficienței reale a unui medicament nou.
     Odată cu apariția de antibiotice noi, imediat după intrarea lor în uz, microbii dezvoltă diferite mecanisme de rezistență, încât după 10–15 ani de folosire ne întoarcem de unde am plecat, pentru a identifica și dezvolta alți agenți cu efect antimicrobian optim și de la care se dorește să se reducă la minimum selecția de mutanți rezistenți. În același timp, trebuie avută în vedere și o îmbunătățire continuă a proprietăților farmacocinetice și farmacodinamice ale noilor produse, pentru a spori semnificativ eficacitatea și a diminua probabilitatea de producere a unor reacții adverse grave.
 
Nota de subsol
Bibliografie
1. Angelescu M, în „Ghidul Angelescu: Terapie Antimicrobiană 2004“ (Benea EO et al., eds.). Ed. Medicală, București, 2004
2. Angelescu M. Erori în practica antibioterapiei, în „Analgeziologie și Farmacoterapie“ (Mungiu OC, ed.). Ed. „Gr. T. Popa“ Iași, 2006
3. Ferri M et al. Antimicrobial resistance: a global emerging threat to public health systems. Crit Rev Food Sci Nutr. 2015 Oct 13:0
4. French GL. What’s new and not so new on the antimicrobial horizon? Clin Microbiol Infect. 2008 Dec;14 Suppl 6:19-29
5. Mungiu OC. Studii experimentale asupra corelației dintre efectele secundare ale unor antibiotice și metabolismul energetic al celulei animale. Teză de doctorat. IMF Iași, 1971
6. Paphitou NI. Antimicrobial resistance: action to combat the rising microbial challenges. Int J Antimicrob Agents. 2013 Jun;42 Suppl:S25-8
7. Public Health Action Plan to Combat. Antimicrobial Resistance. site: cdc.gov
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală