EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Când medicul se află pe drumul cel bun

Autor: Iftimie NESFÂNTU | 15 Mai 2009
Când medicul se află pe drumul cel bun
„Momentele adevărului? Unul dintre ele – poate cel mai important
Publicitate
– este acela în care pacienţii unui medic se întâlnesc cu pacienţii altui medic. Dacă mesajele duse şi exprimate de ei sunt convergente, putem spune că avem o medicină unitară. Dacă sunt şi pozitive, înseamnă că noi, medicii acelor pacienţi, ne aflăm pe drumul cel bun.“
 
Într-un interviu recent cu dna prof. dr. Mariana Graur realizam că sunt, iată, şi abordări inedite în medicina contemporană şi că fiecare medic – dacă este pasionat, dacă se investeşte în ceea ce face – poate descoperi, chiar în propriile conjuncturi, „resurse“ de a porni pe un drum propriu. Un drum al lui, recunoscut de cei din comunitate şi care, odată recunoscut, poate fi urmat, poate determina atitudini, antrenându-i astfel şi pe medici şi pe pacienţi într-o lucrare comună.
 
Şi-aveam să descopăr, în acelaşi interviu, un alt moment de adevăr: confruntarea între medic şi jurnalist. Formulate onest, bazate pe realităţile vieţii şi pe experienţa profesională, întrebările şi răspunsurile, uneori incomode, pot aduce lumină.
 
(...)
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
NESFÂNTU Iftimie
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
 
Ralcom SRATI 20 mai 2012