Categoric, nu-mi place iarna. Åži mai ales nu-mi place în mohorâtul ăsta de oraÅŸ. Un gri-cenuÅŸiu ÅŸi pe străzi, ÅŸi pe feÅ£ele oamenilor. Toate steluÅ£ele ÅŸi luminiÅ£ele, aprinse acum în preajma sărbătorilor, deÅŸi frumos colorate, nu reuÅŸesc să ascundă tristeÅ£ea, mizeria, sărăcia… Mă tot învârt de ceva vreme prin magazine ÅŸi târguri, în curând va veni MoÅŸul cel mare, Crăciun, ÅŸi habar nu am ce să le cumpăr apropiaÅ£ilor mei. Hai, că nu spun acum că nu-mi plac nici sărbătorile de iarnă (deÅŸi nu-mi plac), dar cadouri trebuie să ofer. Mă opresc în faÅ£a uÅŸii unei librării ÅŸi intru. Mă îndrept spre raionul cu cărÅ£i. Nu ÅŸtiu ce vreau, dar nu contează, deocamdată. Vânzătoarea mă întreabă ce doresc – îmi vine să-i răspund că o altă viaţă! Surâd ÅŸi îi spun că mă uit, mai întâi. Cred că voia să facă ÅŸi ea conversaÅ£ie, am zărit în acel moment că nu mai erau decât vreo două persoane în încăpere. Mă uit cu atenÅ£ie la titluri, nu neapărat la autori, cu toate că îmi place cum mă priveÅŸte Coelho, înconjurat de cărÅ£ile lui (citisem undeva cÄ
ƒ
Aleph a depăşit 130 de milioane de exemplare vândute), sau poate Herta Müller ar intra în dialog cu mine, ori cea de la care am învăţat
Arta conversaţiei (aş învăţa cum se face
Notă informativă bătută la maşină) şi o numesc pe Ileana Vulpescu. Mi-am pus în gând să găsesc pentru prietenele mele nişte cărţi cu semnificaţie, adică să le zic ceva… prin titlu. Mă uit şi la preţuri, le adun, le număr pe degete pe cele cărora ar trebui să le dau cadou… Da, se pare că aş depăşi bugetul alocat şi celor din familie. Ia să gândesc pozitiv! Că toată ziua aud în jurul meu sintagma respectivă. Ţin în mână o carte luată la întâmplare şi involuntar filele ei pornesc grăbite unele după altele, ca şi cum ideile nu ar vrea să se piardă din pagini şi îmi place mirosul acela de… carte. Îl mai ţin minte oamenii? Nu prea cred, computerele sau laptopurile sunt ca banii, nu au miros! Mă uit la titlu. Cu litere mari:
Poţi avea tot ce iţi doreşti şi, mai mic,
Trebuie să vrei cu adevărat. Iată că am găsit ceva interesant, că tot am zis de… pozitiv. Şi se confirmă încă o lege a lui Murphy: lucrurile pe care nu le căutăm sunt cele de care avem nevoie. Voi reda o frază ce cuprinde esenţa ideilor pe care autorul, Michael Neill, ni le împărtăşeşte: „Această carte vorbeşte despre ce se întâmplă când îţi foloseşti capul, îţi asculţi inima şi îţi urmezi fericirea. Despre ce se întâmplă când încetezi să îi asculţi pe alţii şi dai mai tare vocea din interiorul tău. Când vei termina de citit, vei şti fără urmă de îndoială că poţi avea orice îţi doreşti: mai mulţi bani, un nou loc de muncă sau orice altceva îţi face sufletul să tresalte“. Nu-i aşa că ne sună cunoscut şirul de dorinţe?! Dar, ştiu că nu se întâmplă miracole, însă altceva se poate face: să vrei cu adevărat ca viaţa ta să se schimbe, nu aşteptând de la alţii, ci devenind chiar tu „expertul“ ce va deschide porţile blocate. În acel moment, am fost sigură că mi-am găsit cadoul potrivit. Ceilalţi mai pot aştepta.