resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Bolnavul Europei

Autor: Conf. dr. Corneliu ZEANA | 6 Iunie 2013
   Un sondaj ingenios construit şi pertinent a arătat că, exceptând un număr infim de persoane (fie aparţinând unor ordine religioase, fie indivizi consideraţi excentrici), la întrebarea „Aţi dori să aveţi mai mulţi bani?“, intervievaţii au dat un răspuns monosilabic concludent: da. Superbogaţii, îndestulaţii, săracii, toţi au dat acelaşi răspuns. Extrapolat la nivelul ţării sau la cel al Ministerului Sănătăţii, decidenţii se comportă aidoma: vor mai mulţi bani în mandatul lor, iar pentru aceasta sunt în stare să amaneteze viitorul mai îndepărtat, doar să aibă bani acum, azi şi, eventual, mâine. Poimâine e departe. Vindem petrolul, aurul, subsolul, urmează CFR Marfă. În Elveţia, ca măsură antipoluare, TIR-urile care traversează ţara sunt obligate prin lege să utilizeze platformele de cale ferată. Ieftin şi nepoluant. Probabil, în curând, UE va adopta măsuri similare. CFR Marfă va deveni atunci foarte rentabil, însă atunci va fi fost vândută de mult. Parlamentarii noştri, preocupaţi de propriile venituri şi de mulţimea secretarelor aferente postului, nu vor discuta o astfel de lege.
   Criza de proporţii şi de durată, care nu a ocolit România, impulsionează răspunderea politicienilor în direcţia eficacităţii, a stopării risipei şi a unei austerităţi raţionale.
   International Society on Priorities in Health Care a arătat că, într-o perioadă de zece ani (1998–2008), fondurile alocate sănătăţii în România au crescut de zece ori. Contrar aşteptărilor, starea sănătăţii românilor a scăzut. OMS declară că, pentru acelaşi interval de timp, România a alocat sănătăţii cu 60% mai mult, în timp ce în Spania cheltuielile s-au diminuat cu 26% şi în SUA cu 19%. (…) Cu toţi banii alocaţi sănătăţii, la noi, în mod aparent paradoxal, majoritatea indicatorilor de sănătate au evoluat nefavorabil, România ocupând cele mai proaste poziţii în durata de viaţă, mortalitatea generală, maternă şi infantilă, TB şi alte infecţii.
   Această tristă situaţie are explicaţii simple: o politică de sănătate inadecvată şi proasta utilizare a fondurilor (nu atât lipsa banilor, cât proasta lor utilizare, corupţia şi furtul). S-a perpetuat un sistem sanitar care era depăşit şi neperformant încă la momentul 1989. Ar fi fost nevoie de o reformă radicală, nu de cosmetizări. Un raport recent al European Healthcare Fraud & Corruption Network, organism care evaluează gradul corupţiei şi fraudei î
Publicitate
n sistemele de sănătate din Europa, afirmă că, pentru fiecare trilion de euro cheltuiţi pe sănătate, 56 de miliarde de euro dispar prin fraudă şi corupţie. Fără îndoială, procentul care îi revine României este cu mult mai ridicat, iar aceasta ar trebui să fie direcţia pe care trebuie să acţioneze Ministerul Sănătăţii, pentru a limita pierderile din sistem. Organismul european mai sus-amintit afirmă că „sistemul de sănătate necesită schimbări radicale“.
   Actualul ministru, Eugen Nicolăescu, neavând studii medicale, a numit spre a-i fi alături şi a consilia, o mare echipă de universitari, deşi între activitatea didactică şi medicina din teritoriu (România profundă) este o foarte mare diferenţă. Acest consiliu va pregăti planul de măsuri ce se vor lua în sănătate. Cu o singură excepţie (reprezentată de rectorul UMF Cluj-Napoca), toţi ceilalţi membri ai consiliului sunt din Bucureşti, oraş care pare să monopolizeze înţelepciunea organizatorică medicală. O mare absenţă este prof. dr. Carmen Ginghină, vârful cardiologiei româneşti. (…) Lista cuprinde persoane dintr-o categorie de vârstă deosebit de îngustă, lipsind medicii tineri (!), dar şi cei cu experienţă mai îndelungată, ştiindu-se faptul că medicina se practică fără nicio limită de vârstă şi că, dimpotrivă, experienţa, înţelepciunea, ca şi vocaţia, contează enorm în această profesiune aparte. Lipsa tinerilor este în concordanţă cu exodul acestora. Cu toate că în fruntea Comisiei Europene se află José Manuel Duräo Barroso, un ultraliberal (după cât îl cunosc din cercurile Mişcării Europene), niciun reprezentant al medicinii private (liberale) nu a fost inclus pe listă, deşi medicina privată, în ciuda concurenţei neloiale din partea marilor clinici bugetivore de stat, asigură cea mai mare parte a asistenţei medicale ambulatorii. Pe lista respectivă aflăm doar profesori universitari din specialităţi clinice relativ înguste, nu şi specialişti în organizare sanitară, sau în prevenţie, care sunt cu totul altceva decât activitatea de predare ex cathedra sau de vizită la patul bolnavului, în clinică. Mai cu seamă medicina preventivă, domeniul pe care Ministerul Sănătăţii ar trebui să se concentreze cu precădere, este total neglijată. De altfel, nici în programa analitică a facultăţilor noastre de medicină – învechită, desigur – nu regăsim prevenţia. Niciun specialist în probleme de laborator nu se află pe listă, deşi laboratorul este una din cheile depistării precoce ale prevenţiei. Nici cercetarea nu e reprezentată. De fapt, în practică, toţi numeroşii „cercetători“ din medicină lucrează în clinicile universitare ca medici de spital, niciunul pe teren, în prevenţie, şi nici în institutele mari de cercetare, unde ar trebui să efectueze stagii periodice. Oare crede ministrul că prevenţia se poate face fără cercetare?
   Pentru a încheia, revenim la concluzia organismului european pentru corupţie şi fraudă în sistemul sanitar: avem nevoie de o reformă radicală, nu de cosmetizări. Altfel, starea sănătăţii populaţiei României va continua să se agraveze, în ciuda rectificărilor bugetare cu suplimentări succesive. Desigur, acestea sunt binevenite, dar principala problemă este stoparea scurgerii banilor „ca apa în nisip“. Sub aspectul sistemului de sănătate, România este, în prezent, bolnavul Europei.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală