Mai frecvent decât ar fi de aşteptat, medicul care se ocupă de copii este consultat de părinţi pentru faptul că au observat o întârziere în creşterea fiului sau fiicei lor. Diagnosticul care se aşteaptă în aceste cazuri este din cele mai complicate, specialistul fiind obligat să-şi aducă din memorie o mare parte, dacă
nu chiar totalitatea informaţiilor bio-patologice acumulate în profesiune. Pentru aceste motive, lucrarea dlui
dr. D. Dumitru Brănişteanu, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi, intitulată:
TULBURĂRILE DE CREŞTERE, apare ca un util ghid de diagnostic şi tratament. Volumul se deschide cu date despre creşterea normală şi factorii implicaţi în creştere. Se expune fiziopatologia axei somatotrope care implică activitatea hormonului de creştere uman (GH), factorul 1 de creştere insulin-like (IGF-1), proteinele de transport, efectul axei somatotrope asupra cartilagiului de creştere şi reglarea axei somatotrope. Cât priveşte axa gonadotropă, sunt luate în considerare pubertatea şi dezvoltarea osoasă.
Capitolul al doilea cuprinde noţiuni de auxologie. Suntem instruiţi să măsurăm corect talia copilului şi învăţaţi cum să lucrăm cu cifrele „normale“, ca de pildă percentilul în cadrul dispersiei, varianţei şi deviaţiei standard. Creşterea normală se poate face după curbe ce pot fi liniare, ponderale şi circumferenţiale. Vârsta