Primăria din Sînmartin (judeţul Bihor) „păstoreşte“ mai multe localităţi-staţiuni, printre care şi Băile 1 Mai, Băile Felix şi
Haieu, aflate apropiat una de alta.
Staţiunea balneoclimaterică permanentă 1 Mai, străbătută de pârâul cu apă termală Peţa, este situată într-o zonă deluroasă şi împădurită, la altitudinea de 160 m. Clima este dulce de coline, cu temperatura medie anuală de 10,5°C.
Apele termale de pe lângă cetatea Oradei erau menţionate într-o diplomă a Vaticanului din anul 1214. Numele Sînmartinului apare în aceeaşi perioadă, tot legat de apă termală. Astfel, în anul 1228, este menţionată existenţa unei mori care se alimentează din râul Peţa – instalaţia funcţiona tot timpul anului datorită apei calde. Două secole mai târziu – şi încă mult după aceea –, viitoarele băi Felix erau cunoscute ca Băile Sînmartin, fiind în proprietatea călugărilor premonstranţi. Prima construcţie destinată tratamentului cu apă termală a fost ridicată în anul 1711, de Heldres Felix, administratorul băilor. Clădirea s-a înălţat deasupra izvorului numit „baia lui Felix“, folosit şi în prezent pentru cura internă. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.