Viata Medicala - Saptamanal al personalului medico-sanitar

    Poetul Andrea Zanzotto, ultimul dintre marii literaţi ai Italiei, de mai multe ori nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, împlinise, la 10 octombrie a.c., 90 de ani. Fusese sărbătorit la celebra cafenea Pedrocchi din Padova. La întrebarea unui reporter tv: „Ce se mai înţelege din viaţă după 90 de ani?“, autorul ar fi răspuns: „Ce-aţi vrea să pricepem în 90 de ani? Ca să vă spun ceva ca lumea, ar trebui să am cel puţin 900 de ani“. La doar opt zile după fericitul eveniment, se va stinge în spital din cauza unei insuficienţe respiratorii. A fost înmormântat în catedrala din localitatea sa natală, Pieve di Soligo, provincia Treviso, regiunea Veneto.

   Zanzotto se născuse în 1921. Dintotdeauna angajat în ocrotirea mediului, şi-a găsit inspiraţia în păduri, în ceruri, în peisajul venet încă din copilărie, când îşi însoţea tatăl, pictor, să scruteze priveliştea pe care o redescoperea acasă în tablourile aceluia. În ziua aniversării sale, a dat glas tocmai unor versuri dedicate tatălui său. De asemenea, a evocat anii de studenţie de la Padova din timpul războiului şi rezistenţei antifasciste, amintindu-şi de prietenul său Giorgio Napolitano, actualul preşedinte al Italiei, ce nu uitase să-i adreseze o scrisoare în care îi mulţumea pentru pătimaşa severitate a mesajelor sale, pentru dragostea faţă de natura agresată şi oamenii regiunii natale Veneto. Zanzotto însuşi spusese că din peisaj primea puterea frumuseţii şi o linişte intensă. Iată de ce trăise distrugerea peisajului ca pe un doliu ireversibil. Acelaşi sentiment îl avea faţă de tentativele secesioniste ale pa

rtizanilor Ligii Nordului.

   Autor prolific de versuri dar şi de proză, Zanzotto a făcut uz de dialect într-o parte importantă a operei sale. În 1951, a debutat editorial cu volumul de poezii „Dietro il paesaggio“ (În spatele peisajului), cu care a câştigat premiul „San Babila“ pentru inedite. Din juriu făceau parte marii săi contemporani: Ungaretti, Montale, Quasimodo, Leonardo Sinisgalli, Vittorio Sereni. Abia în 1968 publică volumul considerat capodopera sa poetică, „La beltà“ (Frumuseţea), prezentat la Roma de P. P. Pasolini, la Milano de Franco Fortini, bucurându-se de o cronică în cotidianul „Corriere della Sera“ semnată de Montale. Poet de inspiraţie neoclasică, Zanzotto a evocat tăcerea naturii şi violenţa istoriei, începând cu pomenita carte de debut până la mai recentele volume „Elegia e altri versi“, „Fosfeni“, „Meteo“ şi „Conglomerati“, toate publicate la Editura Mondadori. Spre deosebire de eul ascuns în spatele superproducţiei de semne literare (gramatica absenţei) sau înapoia peisajului (amnios matern, leagăn-mormânt) şi implicit o identificare a eului cu limbajul şi a acestuia cu peisajul, în „Beltà“ orice lucru pare abandonat în sine însuşi, plutitor într-o non-atmosferă: copacii, râul, luna, zăpada, chiar dacă prezente, par aplatizate şi neclintite. Limbajul se rarefiază, devenind un cumul de foneme pure, gângureli infantile, stagiu de semiconştienţă. Realitatea exterioară (natura) ca referent misterios, dar pozitiv şi salvator, este cvasiinexistentă, căci a fost abolită în autenticitatea ei de civilizaţia consumistă, astfel încât cunoaşterea poetică şi mântuirea omului sunt în cumpănă şi revin exclusiv limbajului.

 

Lumii

 

Lume, fii şi binevoieşte;

Există binevoitoare,

Fă ca, ocupă-te de, încearcă să, spune-mi tot,

Şi iată că dădeam peste cap omiteam

Şi orice includere era cu putinţă

Nu mai puţin decât orice excludere;

Bine bravo, exişti,

Nu te zbârci în tine însăţi şi în mine însumi.

 

Eu credeam că lumea astfel concepută

Cu această super-cădere super-murire

Lumea atât de fracturată

Ar fi fost doar un eu abia ieşit din gogoaşă

Ar fi fost eul meu indigest rău născocit

Rău născocit rău plătit

Iar nu tu, frumoaso, nu tu «sfânto» şi «sanctificato»

Puţin mai departe, pe-o parte, pe-o parte.

 

Străduieşte-te să (ex-in-re etc.)-sişti

Şi dincolo de prepoziţiile cunoscute şi necunoscute

Dă-ţi oricare şansă,

Fii cumsecade oleacă;

Mecanismul să aibă joc.

Hai, frumoaso, sus.

 

Sus, münchhausen.