resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Alergia la antibiotice

Autor: Dr. Ovidiu BERGHI | 27 Noiembrie 2015

     Reacțiile adverse la substanțe farmacologice și produse diagnostice constituie un risc major în practica medicală și sunt responsabile pentru morbiditatea și costurile crescute. Reacțiile adverse la medicamente sunt clasificate practic în două subtipuri: reacții de tip A, predictibile datorită proprietăților farmacologice cunoscute, care pot apărea la orice pacient, și reacții de tip B, impredictibile sau neașteptate, restricționate la o subpopulație vulnerabilă (reacții de hipersensibilitate). Ne vom referi, în cele ce urmează, la reacțiile de tip B.

 

Reacții induse de antibiotice

 

     Reacțiile de hipersensibilitate medicamentoasă sunt constituite din intoleranțele medicamentoase, idiosincrazia medicamentoasă și reacțiile medicamentoase imunologice (alergia medicamentoasă). Intoleranța reprezintă efectul secundar al unui medicament produs la doze subterapeutice. Idiosincrazia este un efect secundar medicamentos neatribuibil proprietăților farmacologice cunoscute ale medicamentului și nemediat imun. Reacțiile medicamentoase ce apar în urma unui răspuns imun specific constituie reacții medicamentoase imunologice, cunoscute ca alergii medicamentoase. Organizația mondială a alergiei recomandă utilizarea termenilor imediat și întârziat cu referire la instalarea simptomelor în decursul primei ore sau ulterior administrării medicamentului.
     Reacțiile adverse medicamentoase afectează aproximativ 10–20% din pacienții spitalizați și până la 25% din pacienții tratați ambulatoriu. Reacțiile medicamentoase mediate imun pot constitui până la 6–10% din reacțiile adverse. Antibioticele din familia betalactaminelor constituie cea mai frecventă cauză de reacții de hipersensibilitate.
     Antibioticele pot induce întregul spectru de reacții imunopatologice conform clasificării Gell-Coombs. Reacțiile de tip I (anafilactice sau mediate de IgE) sunt cele mai frecvente și sunt reprezentate de urticaria acută și de anafilaxie. Reacțiile de tip II (citoliză mediată de complement) se manifestă sub formă de anemie hemolitică sau trombocitopenie. Reacțiile de tip III (afecțiuni imunologice mediate de complexe imune) sunt exemplificate de boala
Publicitate
serului, febra medicamentoasă, vasculite și anumite erupții cutanate. Reacțiile de tip IV (hipersensibilitate celulară sau întârziată mediată de limfocitele T) sunt caracterizate prin erupții cutanate de tipul dermatitei de contact, erupțiilor morbiliforme sau al sindroamelor de dermatită exfoliativă severă, cum ar fi sindromul Stevens-Johnson și necroliza epidermală toxică, reacții foarte severe, cu potențial letal ridicat. Tot în această categorie sunt incluse și hepatitele medicamentoase.

 

Agenții farmacologici

 

     Agenții farmacologici trebuie să îndeplinească anumite cerințe pentru a provoca reacția alergică. Paradigma centrală pune accentul pe multivalență (un antigen trebuie prezentat sistemului imun într-o formă multivalentă pentru a iniția un răspuns imun specific și a activa mecanisme imunopatologice). Anumite molecule utilizate terapeutic îndeplinesc această cerință intrinsec, în virtutea masei moleculare mari, cu multipli epitopi repetitivi (insulină, hormoni, protamină, enzime, antiser, proteine recombinante, vaccinuri). Câteva molecule mici posedă recurențe multiple ale unui singur epitop, calificându-se astfel ca alergene complete (de exemplu, epitopi cuaternari de amoniu).
     Majoritatea agenților farmacologici posedă structuri simple și greutăți moleculare mici, ceea ce nu le califică drept alergene medicamentoase. Există două căi prin care substanțele cu greutate moleculară mică pot fi recunoscute de sistemul imun. Exemplul cel mai bun este oferit de peniciline: în condiții fiziologice, se pot lega direct covalent cu macromolecule plasmatice sau de pe suprafața celulelor, pentru a forma complexe haptenă–cărăuș. Când haptenizarea directă conduce într-o densitate suficientă de epitopi medicamentoși (multivalență), poate apărea un răspuns imun medicamentos specific. Structura chimică critică este chiar inelul betalactam. Acesta este instabil și acilează ușor reziduurile de lizină ale proteinelor. Această reacție conduce la apariția epitopului peniciloil, dominant în răspunsurile imune penicilin-specifice. Alte rearanjamente moleculare permit betalactaminelor să se lege covalent prin intermediul grupărilor carboxil și tiol, conducând la o varietate de determinanți dominanți sau minori. Reacțiile IgE-specifice față de determinanții minori ai betalactaminelor prezintă o importanță clinică majoră prin asocierea lor cu reacții alergice grave (anafilaxie), iar IgE peniciloil-specifice sunt asociate clinic frecvent cu urticaria.
     A doua cale prin care medicamentele pot deveni imunogene este constituită de metabolismul acestora. Metabolismul xenobiotic se produce în ficat prin acțiunea enzimelor asociate citocromului P-450, care pot produce intermediari proteici reactivi. Un exemplu este dat de sulfonamidele aromatice cu acțiune antimicrobiană (sulfametoxazol, sulfadiazină, sulfisoxazol, sulfacetamidă). Mecanismul de producere este reprezentat de acetilarea și oxidarea sulfonamidelor la nivelul haptenei N4-sulfonamidoil. (…)
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală