resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Agresivitatea polimorfă: oglinda României la începutul mileniului III

Autor: Dr. Mihai Cezar POPESCU | 19 Ianuarie 2018
     În lumea noastră, ceva s-a schimbat ireversibil. Iar această complexă modificare a parametrilor cu care eram obișnuiți în mod direct (în cadrul existenței de fiecare zi) sau indirect (prin intermediul canalelor informaționale mereu mai penetrante, împingând mereu mai departe limitele cunoașterii) pare a nu fi un capăt de linie, un punct terminus al unui formidabil traseu al lui Homo sapiens. Modul în care decurg lucrurile dă naștere bănuielii că ar fi vorba mai degrabă despre un prag către altceva, către o altă realitate despre care nu știm deocamdată nimic. Tributari unor nostalgii adânc înrădăcinate în structurile de gândire, românii observă doar la nivel superficial aceste realități. Se poate spune că, în fond, refuză să admită (de exemplu) că fascinanta lume occidentală își arată mereu mai evident slăbiciunile. Că neliniștitoare dezechilibre subminează perspectiva unei fericiri sociale în țări a căror invidiată bunăstare este întreținută în special prin speculație, prin manipularea rafinată și lipsită de scrupule a unor imense (și imens de bogate) teritorii coloniale.
     Dornic a se confunda cu lumea visului său, românul ultimelor decenii se autoexilează cu ușurință și fără remușcări. Studii statistice recente arată că principalul motiv invocat drept cauză a acestui periculos demers este nevoia de venituri mai mari pe care țara noastră nu le-ar putea oferi. Aceleași studii indică însă o realitate tulburătoare, anume că peste 70% din cei intervievați lăsau în urmă situații economice pe care mulți dintre cetățenii țărilor care îi primeau le-ar fi invidiat. Setea de parvenire i-a făcut pe mulți dintre conaționalii noștri să abdice de la rigorile morale, de la respectul sincer față de valorile tradiționale, comportându-se mereu mai mult precum copacii fără rădăcini, uneori fără să conștientizeze și spre consternarea populației autohtone. Confruntarea noului personaj cu societatea în care este silit să viețuiască se manifestă însă nu doar undeva peste hotare, ci și acasă.
     În afara granițelor, dificultățile de adaptare majore afectează în special grupurile cu pregătire intelectuală medie sau superioară, alimentate de conștiința apartenenței la o veche cultură insuficient recunoscută/apreciată, de parametrii pregătirii profesionale și de cultură generală etc., în timp ce apartenenții grupurilor de proveniență rurală/suburbană și cu un nivel profesional mediu sau scăzut se inserează foarte rapid și reușesc să atingă repede țintele economice propuse.
     În țară, lucrurile stau oarecum invers. Agresivitatea celor aparținând acestui din urmă grup se manifestă flagrant, dar infinit mai puțin frecvent, prin acte de violență fizică, ponderea majoră aparținând violenței verbale, gestuale, vestimentare și ambiental-comportame
Publicitate
ntale. Violența verbală, departe de fi tradusă doar prin practicarea injuriilor explicite, se manifestă și prin adoptarea unor intonații aparținând voit periferiei orașelor și mediilor sociale, a unor căutate dezacorduri gramaticale („Să mănâncă și gura mea”) în virtutea unui oarecare efect comic, a extraordinarei frecvențe a erorilor gramaticale în limbajul scris, fie că este vorba de cărți/reviste, fie despre texte publicate în mass-media televizată (lipsa unor litere, inversarea literelor ș.a. care ridiculizează mesajul), fie, în sfârșit, prin realizarea unor construcții lexicale cu totul neadecvate (temperaturi din termometre,undeva în veacul al..., confuzia dintre deceniu și decadă sau cea dintre competență și expertiză etc.). Într-un excelent articol publicat în revista „22” (2005), Ruxandra Cesereanu spunea: „Nicio cenzură nu stăvilește trivialitatea unor texte din presă, imaginile deocheate, limbajul de mahala”. Toate acestea au condus – treptat, dar suficient de rapid – la situația pe care Adrian Marino (2010) o definea astfel: „Imbecilizarea poporului a atins cote alarmante“. Emisiuni mai mult sau mai puțin savuroase, prezente atât în programele televizate, cât și în cele radiofonice, încearcă din răsputeri să ridiculizeze aceste tendințe, pe principiul ridendo castigat mores, dar situația pare a se agrava cu fiecare zi.
     Violența gestuală nu se limitează la arătarea unui anumit deget ridicat, ci înaintează până la îmbrânceala din mijloacele de transport în comun, până la hiperutilizarea claxonului, până la semnalele luminoase de pe autostradă, care cer evacuarea benzii de către șoferii corecți, până la traversarea străzilor intens traficate prin locuri nepermise (măcar că aflate în imediata apropiere a pasajelor pietonale), cu mișcări bovin-lente și mișcând buzele în ritmul unor nemeritate invective care se pierd în aerul poluat. Tot în perimetrul violenței în România zilelor noastre se încadrează și comportamentele demonstrative: utilizarea pentru nevoi curente a automobilelor de mare putere și cu caracteristici care le-ar recomanda mai degrabă pentru raliuri africane, preocuparea pentru afișarea în public alături de câini uriași (eventual feroce) sau de „dive” modelate intens prin intervenții de chirurgie plastică. Este la originea acestor comportamente o nevoie teribilă de a se face remarcate a unor personaje lipsite de o lume interioară, la urma urmelor de conștiința propriei identități.
     Ei bine, cu această complexă situație este chemat să se confrunte în existența sa de fiecare zi și medicul român al zilelor noastre, clamând și el necesitatea restructurării urgente a întreg sistemului de factori care acționează puternic și permanent asupra psihicului compatrioților noștri. Oricare ar fi însă strategia propusă și oricât ar fi ea de coerent aplicată în practică, dificultățile vor fi cu atât mai mari cu cât interlocutorul nu este altcineva decât vestitul „om nou”, doborât acum de atâtea influențe străine și devenit „omul-kitsch” (definiție prin extensie aparținând lui Gavril Mate, 1985), personaj agitat, dezorientat, lipsit de personalitate autentică, subordonat nevoii imperioase de acumulare (Mariana Flaișer, „Identitatea culturală românească sub spectrul manelizării”).
     Dar, oare, n-am putea identifica pe mulți dintre colegii noștri de breaslă în aceeași categorie? Oare profesionistul domeniului sanitar – fie el infirmier, asistent sau medic – n-ar putea fi expus riscului de „contaminare” în contextul îngrijirii patologiilor ce derivă tocmai din această complexă realitate? Și atunci lucrurile devin încă și mai complicate.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală