resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Accesul persoanelor cu handicap la servicii stomatologice

Autor: Prof. dr. Radu Septimiu CÂMPIAN | 18 August 2017
     Atenția acordată persoanelor cu handicap este tot mai pregnantă și constatăm acest lucru în viața de zi cu zi. Colegiul Medicilor Dentiști din România se confruntă în ultima perioadă cu tot mai multe solicitări pentru explicații și îndrumări privind accesibilitatea persoanelor cu handicap la serviciile stomatologice. Nu este vorba aici de rampele de acces, ci accesul propriu-zis la servicii propriu-zise de medicină dentară. Din acest punct, încep dilemele. Handicapul are un sens complex din punct de vedere medical, dar are pe de altă parte o abordare juridică, legislativă, în special reglementată prin Legea nr. 448 din 2006, republicată. De fapt, legiuitorul conferă sintagmei un conținut care se apropie foarte mult de realitatea medicală. Astfel, art. 2 al legii precizează: „Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.”
     Tot în baza legii, dar și a cerințelor de etică și deontologie medicală, persoanele în cauză sunt îndreptățite să solicite și să primească îngrijiri stomatologice de specialitate, de calitate și adaptate nevoilor particulare. Îndeplinirea acestui deziderat este dificilă sau, uneori, imposibilă. Medicina dentară este preponderent privatizată și furnizează servicii stomatologice prin unități medicale mici și prin medici specia­liști sau nespecialiști. Nevoile de asistență dentară a unor bolnavi cronici, adică cei cu handicap, nu poate fi satisfăcută în cele mai multe cazuri de cel mai apropiat cabinet. Adesea, procedura stomatologică trebuie asociată cu intervenții medicale din alte specialități medicale, cum ar fi nevoia de sedare sau anestezie generală de scurtă durată. De asemenea, acești pacienți necesită supraveghere postoperatorie de câteva ore.
     Pe de altă parte, doar un număr foarte mic de medici dentiști au relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate teritoriale. Și acest aspect este important, deoarece mulți pacienți care se încadrează în catego
Publicitate
ria de handicapați au resurse finan­ciare modeste și nu pot să plătească serviciile medicale de specialitate.
     Revenind la Legea nr. 448/2006, observăm, la art. 6, că primul drept enunțat este chiar dreptul la ocrotirea sănătății, respectiv „prevenire, tratament și recuperare”. De prevenție nici nu poate fi vorba în actuala reglementare a promovării sănătății orale în România, pentru că ea nu există. Pachetele de servicii de medicină dentară din oferta sistemului de asigurări de sănătate din România este departe de a acoperi nevoile speciale de îngrijire medicală stomatologică a persoanelor cu handicap, în general și a celor cu handicap neuropsihic și a unora cu boli cronice asociate, în special. Cine rezolvă aceste cazuri? Unde se pot adresa acești pacienți?
     Dincolo de caracterul retoric al întrebării, trebuie identificate soluții de rezolvare a acestor situații. Secțiile de chirurgie orală și maxilo-facială din cele câteva spitale din țară sunt cele mai solicitate unități, dar prin contractul specific de furnizare a serviciilor medicale din secțiile de spital, ele nu pot efectua, raporta și deconta tratamente stomatologice. Practic, acestor pacienți li se fac extracții, asanări de focare și alte intervenții chirurgicale. Unde sunt prevenția și recuperarea, cele două elemente din triada de drepturi pe care le acordă legea acestor pacienți dar ei nu le primesc? Considerăm că această problemă poate fi rezolvată prin dezvoltarea serviciilor de urgență stomatologică din cadrul unităților de primire a urgențelor, astfel încât să poată fi efectuate tratamentele stomatologice complexe.
     De asemenea, se impune ca singură soluție rezonabilă arondarea persoanelor cu handicap la cabinete stomatologice specializate. Școlile speciale pentru copii și adolescenți cu deficiențe de vedere și cele dedicate tinerilor cu deficiențe de auz sunt două exemple sugestive. De acești copii nu se ocupă nimeni din punct de vedere stomatologic. Instituțiile respective solicită adesea sprijin în acest sens facultăților de medicină dentară dar acestea nu sunt furnizori de servicii medicale. Am lucrat personal, în urmă cu mulți ani, într-un cabinet stomatologic la care aveau acces astfel de copii și adolescenți. Este impresionant! Și azi, acești copii nu contează în viziunea politicienilor, nu sunt bani pentru a finanța cabinete dedicate sau care să preia acești pacienți. Voluntariatul medicilor dentiști privați este binevenit dar nu rezolvă problema. În plus, prestațiile medicale realizate fără încasări, deci gratuite cu titlul de activități filantropice, pot fi oricând suspectate de evaziune fiscală.
     Pacienții care se încadrează în categoria de handicapați nu știu toate detaliile organizatorice și legislative dar simt și constată că accesibilitatea lor la servicii de medicină dentară este extrem de limitată și nu rareori impută medicilor dentiști lipsă de considerație din partea lor. Suferința lor în tăcere și discreție nu trebuie să fie o încurajare la delăsare și nepăsare!
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală