resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Acasă la Vasile Voiculescu

Autor: Dr. Ioan IEŢCU | 28 Noiembrie 2013
Acasă la Vasile Voiculescu
   De la sesiunea de toamnă a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, care a avut loc la Braşov, ne-am întors la Suceava pe un drum pe care nu mai fusesem: prin Întorsura Buzăului, peste Munţii Siriului, pe lângă lacul de acumulare de pe râul Buzău. Ştiam că ne vom duce la Vulcanii Noroioşi, dar mai ales voiam să vizităm Casa memorială a poetului Vasile Voiculescu. Am avut parte de explicaţiile celei care este custodele acesteia.
   „Sunt născut la ţară… cel mai mare noroc din viaţa mea“ preciza în 1935 medicul-poet Vasile Voiculescu (1884–1963) în „Confesiunea unui medic“. „Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune“, scria poetul. Desprinderea de sat a fost tragică, dar s-a adaptat la viaţa de pension şi internat la Buzău şi la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Bucureşti. Cu prima poezie, „Lui Eminescu“, adolescentul Voiculescu prefigurează poetul de mai târziu.
   S-a născut în satul Pârscov, lângă Buzău. Scriitorul de mai târziu spunea că „mama năştea şi se moşea singură“, iar religiozitatea educaţiei copilului transpare din poezia „Isus din copilărie“ (Volumul „Destin“ – 1933): „Isuse, ca să te urci la Ierusalim de Florii/Treceai şi prin oraşul unde eram la şcoală/Cum te-aşteptau sufletele de copii să vii“.
   Tânărul Voiculescu de la „litere şi filozofie“, visul său iniţial, ajunge la Medicină, orientare impusă de familie. După o călătorie la Veneţia, viitorul poet se îndrăgosteşte de Maria Mitescu, consăteancă şi medicinistă, cu un chip copilăresc, parcă nemarcat de grijile de orfană, capabilă de mari trăiri. Scrisorile celor doi sunt mărturia iubirii adevărate.
   Gabriela Defour, fiica poetului, declara că tatăl ei era unul din cei mai mari scriitori români ai veacului: poet, romancier, povestitor, dramaturg, eseist, un om de bine. Mama poetului, Sultana Voicu, era o femeie foarte credincioasă, fără să fie însă habotnică, de mare cultură pentru mediul ei în acel timp; tatăl poetului vizitase Mormântul Sfânt.
   În 1910, Vasile Voiculescu absolvea Medicina şi tot atunci se căsătorea cu Maria, marea şi unica dragoste. Fiica poetului spunea că tatăl ei acorda consultaţii medicale gratuite şi deseori oferea bolnavilor medicamente cumpărate din banii lui. Familia poetului trăia numai din salariul de medic şi din colaborările la diverse publicaţii; doctorul era un bun diagnostician şi nu pretindea nimic pentru munca sa.
   Medicul Voiculescu a participat la Campania din Bulgaria din 1913 şi apoi la Primul Război Mondial. În 1917 s-a îmbolnăvit pe front de tifos exantematic şi febră tifoidă şi apoi a avut şi icter. A refuzat orice concediu medical. Pentru merite deosebite, a fost decorat cu steaua „Coroana României“ pentru devotamentul profesional. Poetul mărturisea că dacă n-ar fi devenit medic, se făcea preot. Regina Maria i-a dăruit un frumos ceas de aur. Poetul-medic a lucrat şi ca publicist, scriitor şi inspector medical, profesor de anatomie şi igienă, medic la Domeniile Coroanei şi director la Fundaţia Culturală Română.
    În 1929 începe colaborarea cu Radiodifuziunea Română, asigurând emisiuni de educaţie sanitară a ţăranilor. A scris mult, debutul oficial are loc la 16 iulie 1901, la „Convorbiri literare“, cu poezia „Dorul“, dar culmea literară o constituie sonetele şi povestirile.
   În regimul comunist, în noaptea zilei de 4 august 1958 este arestat după o percheziţie brutală a locuinţei din Bucureşti, urmată de confiscarea celor peste 6.000 de cărţi ale bibli
Publicitate
otecii; cineva îl prevenise despre iminenţa arestării, încât poetul se grăbea să finiseze sonetele, ultimul, al 90-lea, era dedicat lui Shakespeare, un fel de „rămas bun“. Acuzaţia era „duşman al poporului“ pentru colaborări la revista „Gândirea“ şi apartenenţa la grupul considerat subversiv „Rugul aprins“ de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; a refuzat să elogieze regimul comunist. În 1941 primise „Premiul Naţional“ pentru poezie; deja apăruse romanul „Zahei orbul“. Detractorilor le-a răspuns prin versurile: „Mă-ntrebi de ce nu-mi sfâşii cu gheara bârfitorii?/Unde-ai văzut tu leul mâncând gândaci sau poame?!“ Pe orice cale pleda pentru iubire: „Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-n neştire,/Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,/şi încă nu-nţelegem că fără de iubire/,Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră“. Ca medic, spunea plin de nobleţe: „Ar trebui să fim recunoscători bolnavilor noştri că în fiecare zi ne dau prilejul să facem o faptă bună“. Un alt motiv al arestării era „delictul de uneltire contra ordinii sociale“. Acasă la el se întâlneau periodic poeţi şi scriitori ce citeau din creaţia lor; Voiculescu citea poezii religioase.
     Fiii poporului au cerut sprijin mai marilor epocii: Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Mihai Beniuc, dar fără succes. Poetul rămâne cu condamnarea la cinci ani de temniţă grea. Depresia, vârsta, foamea fac loc tuberculozei coloanei vertebrale – morbul Pott, iar când este eliberat, la 30 aprilie 1962, era emaciat, abia se ţinea pe picioare, ras pe cap şi surd de la tratamentul cu streptomicină şi kanamicină. O infecţie urinară necesita o sondă vezicală permanentă. Refuza să mai mănânce, îşi dorea moartea, care a venit în noaptea de 25/26 aprilie 1963. Potrivit ultimei sale dorinţe, a fost înmormântat în hainele cu care a venit acasă de la închisoare, peticite şi cusute cu sârma scoasă de colegii de celulă din saltele. La mormântul din Cimitirul Bellu au venit membrii familiei şi unii prieteni, înfruntând teama de securitate. Poetul Adrian Maniu a rostit, între altele, aceste memorabile cuvinte: „Spinarea acestui om care nu s-a plecat în faţa nimănui a fost îndoită doar de boală şi suferinţă“.
   După 1964 a urmat „valul reabilitării intelectualilor“. Lucram ca medic la Sanatoriul Balnear Mangalia. Într-o seară, fiind de gardă, primesc de la un distins pacient al meu, generalul Nicolae Negru, volumul cu Sonetele, abia apărute; am copiat din ele atât cât noaptea mi-a permis. În 1974, în curtea casei de la Pârscov a fost dezvelit un bust de bronz al scriitorului, realizat de sculptorul Oscar Han; soclul înalt era din piatră de Măgura, de lângă Buzău. În Bucureşti, pe peretele casei din str. Dr. Staicovici în care a locuit şi pe cel al dispensarului din Cotroceni au fost puse plăci memoriale cu medalionul în bronz al lui Vasile Voiculescu. În 1990, Academia Română l-a primit postum în rândul membrilor săi; s-a dat numele scriitorului unei străzi din Bucureşti.
   Bătrân şi bolnav, interiorizat, lăsându-se bântuit de tristeţi iremediabile că i-au fost luate pe nedrept libertatea, familia, casa şi biblioteca, într-unul de sonete gândea ca un înfrânt în faţa anilor: „Grăbită, cărunteţea mă-mbracă-n promoroacă,/Amarnice vântoase de gânduri şi nesomn,/Smuls unul câte unul, de visuri mă dezghioacă.../Pe râpile uitării, însingurat, mă-ntomn./Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi/Pân’nu s-aştern pe mine solemnele zăpezi.
    Dar e mult prea frumos sonetul din urmă, dedicat marelui Will, încât nu pot să-l uit. Al 90-leaSonet închipuit ni-l înfăţişează pe Vasile Voiculescu în faţa lui Shakespeare: „Stric-oare faimei tale? îngăduie să-ţi spun,/Oceanule de geniu ce-neci chiar şi uitarea./Cine-ar putea, cu atâta mai mult un biet nebun,/şi în ce chip pe lume, să pângărească marea?/ţi-am bântuit viaţa, eu, bădăranul Will;/Nu am putut ajunge năprasnica-ţi mărire!“./Am cutezat atuncea, îngenuncheat umil,/Să te cobor. ..jos... până-n adânca mea smerire.../De-am tălmăcit cu umbre lumina ta regească,/De lacrimi, ca şi ochii, mi-s visurile ude./Te-am îngânat ca pruncul ce-nvaţă să vorbească/şi-n râvna-i scâlciază cuvintele ce-aude.../Dar tu eşti soare veşnic: o clipă poţi ierta/Să fiu o biată gâză jucând în raza ta.“
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală