resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

85 de ani

Autor: Demostene ŞOFRON | 27 Iunie 2014
85 de ani
    Trei evenimente marcante pentru viaţa academică naţională în general, clujeană în mod special, s-au derulat la Cluj-Napoca, în perioada 12–14 iunie a.c., în prezenţa unor mari personalităţi ale lumii medicale oncologice şi nu numai, din ţară şi de peste hotare, toate în cadrul Zilelor Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă“.
  Mai întâi, momentul aniversar al Institutului – 85 de ani de existenţă, la momentul înfiinţării (1929) unul dintre primele centre medicale de profil din Europa – se numea atunci Institutul pentru Studiul şi Profilaxia Cancerului. Înfiinţarea lui – într-o perioadă în care însăşi noţiunea de profilaxie era vag conturată – se datorează prof. dr. Iuliu Haţieganu. A urmat perioada 1929–1940, director fiind prof. dr. Constantin Stanca, cel care a pus bazele unei puternice şcoli de ginecologie oncologică. Tot acestuia i se datorează şi importul, de la Paris, a primelor surse de radiu pentru tratamentul radiologic al cancerelor, precum şi apariţia publicaţiei de specialitate „Cancerul“, prima de acest gen din România. Prof. dr. Rubin Popa (director în perioada 1940–1957), anatomopatolog renumit, este însă cel care a imprimat cercetărilor făcute la acest institut un puternic caracter anatomoclinic. 
  Epoca modernă a IOCN este legată de numele prof. dr. Ion Chiricuţă, care preia conducerea în anul 1958. Este cel care a început construcţia noului IOCN de pe strada fostă „Republicii“, construcţie finalizată în anul 1965. Acestuia i se datorează şi structura actuală a institutului, bazată pe trei idei, originale în România acelor timpuri: tratamentul bolnavului de cancer este unul complex, fiind necesară cooperarea chirurgului, radioterapeutului, oncologului medical, anatomopatologului şi a altor specialişti; activitatea de cercetare în cancerologie este obligatorie, pentru ca descoperirile să fie aplicate cât mai re
Publicitate
pede bolnavilor, „cercetare translaţională“ din zilele noastre; formarea de specialişti oncologi.
    „Putem afirma fără să greşim, că sunt 85 de ani de luptă împotriva cancerului în Transilvania şi nu numai“, afirma prof. dr. Alexandru Irimie, rectorul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca. Ajuns la IOMC în urmă cu aproape 30 de ani, perioadă în care s-a format şi îşi desăvârşeşte pregătirea profesională, profesorul Irimie a ocupat şi funcţia de director al institutului – între anii 2001 şi 2011 –, când a şi început reconstrucţia modernă a IOCN: „Rezultatele muncii în echipă, din toată această perioadă, se văd – IOCN este membru al OECI (Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer) cu trei întâlniri ştiinţifice la activ, a patra fiind în aceste zile aniversare pentru noi“. În plus, spune acesta, un rol important a fost acordat cercetării, „transformând practic Institutul într-unul de cercetare“, care are un departament cu 30 de specialişti, în care clinicienii şi cercetătorii derulează proiecte de cercetare din competiţii naţionale şi internaţionale.
    În prezent, pe fondul unei adresabilităţi în creştere, la IOCN se fac 9.500–10.000 de intervenţii chirurgicale pe an, faţă de 4.000, în anul 2001.

 

Peste 500 de participanţi

 

Deschiderea festivă (vineri, 13 iunie a.c.) – a doua manifestare, nu mai puţin importantă – a prilejuit o serie de abordări de specialitate vizând rezultatele la zi în boala canceroasă, experienţele altor institute de profil din ţară şi de peste hotare. Discuţiile s-au purtat în cadrul unor mese rotunde, sesiuni speciale (pentru rezidenţi şi doctoranzi, pentru asistentele medicale de profil, anestezie şi terapie intensivă, poster), conferinţe, workshop-uri, la care au participat, de-a lungul celor trei zile, peste 500 de specialişti români şi străini.

 

OECI Oncology Days

 

Al treilea eveniment ştiinţific de anvergură, primul de acest fel în România, organizat pe parcursul a două zile (12–13 iunie a.c.) – OECI Oncology Days – a reunit peste 200 de participanţi. Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer, al cărei preşedinte este profesorul Wim H. van Harten, numără în prezent 70 de institute de cancer din Europa, România fiind repre­zentată de Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă“ Cluj-Napoca, Institutul Oncologic „Prof. dr. Al. Trestio­reanu“ Bucureşti şi Centrul de Radiotera­pie Otopeni. OECI Onco­logy Days este, potrivit conf. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, managerul IOCN, „o experienţă de neui­tat, mai ales că ele se leagă şi de momentul aniversar al Institului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă“.(...) S-au abordat aici o mulţime de teme, legate de prevenţie, diagnostic precis şi tratament personalizat în boala canceroasă“.

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală