Vechiul meu prieten, Arcadie Percek, radiolog, universitar și scriitor, azi, din păcate, uitat nu numai de marele public, ci și de majoritatea confraților, mi-a spus într-o zi de toamnă, prin anii ’70, că doctorul lui Iuliu Maniu vinde un dulap: „E o piesă splendidă, cu intarsii de fildeș, lucrată în Franța, (...)
În limba germană și în cele derivate (dialecte din Elveția și Cehia, săseasca și șvăbeasca noastră, idiș ș.a.), cerbului i se zice Hirsch. Cerbii sunt animale cuminți, își rumegă pașnici iarba și zilele. Unul însă, pe numele său Jorge Hirsch, fizician venit din Argentina și stabilit în departamentul de (...)
În
mai 1968, profitând de relativa și scurta relaxare a menghinei PCR, eu, cel
fără carnet roșu și neciripitor, am îndrăznit să fac o cerere de a participa pe
cont propriu la un congres internațional de biologie și patologie celulară ce
urma să se țină la Bruxelles. După trei luni de așteptare, fără (...)
În medicina de azi, sintezele ce aduc
cititorului informații de ultimă oră constituie un remediu
eficient pentru foamea de timp a celor mai mulți dintre confrații
noștri. Aceasta cu atât mai mult în cazul lucrărilor dedicate
urgențelor, știut fiind că intervenția rapidă și competentă
înlătură suferința, (...)
Autorul
volumului Progrese în terapia cu celule stem, fost coleg în
Institutul de Virusologie „Ștefan S. Nicolau”, care a onorat catedra de
virusologie de la UMF București după dispariția profesorului Nicolae Cajal,
este un om ce se refuză odihnei, în ciuda faptului că, oficial, s-a retras din
activitatea (...)
Această schiță medico-istorică se dedică
distinsului neurochirurg ieșean prof. dr. Hortensiu Aldea
În
toamna târzie a lui 1977, mă aflam în casa profesoarei Florica Bagdasar.
Întețisem vizitele în strada Speranței cu gândul să fac un film tv despre
Dumitru Bagdasar și începuturile (...)
Acum o jumătate de secol, în 1966, efectuam un scurt stagiu la
Institutul Pasteur din Paris. Drumul și cele 40 de zile de documentare le-am
efectuat „pe cont propriu“, fiindcă nici românii, nici francezii nu dădeau vreo
para chioară pe mine. Mi-am „ruinat“ familia (m-a costat vreo trei salarii),
dar am (...)
Un spion al lui Bismarck, bineînțeles! Cam asta era părerea
pasteurienilor, atunci, în primăvara lui 1882, când savantul a aprobat ca un
doctoraș venit din lumea lui der/die/das să se integreze pentru câteva
luni într-unul din laboratoarele institutului din rue Dutot, unde în eprubete și
retorte se prepara (...)
O ţară care-şi nesocoteşte istoria şi
valorile cultural-ştiinţifice este ameninţată cu dizolvarea lentă într-un
conglomerat populaţional în care rege este interesul meschin, profitul oneros.
Această afirmaţie, care ar părea o etichetă grandilocventă, este din păcate o
crudă realitate în cazul Institutului (...)
Când, în 2003, Comitetul Nobel acorda premiul anual pentru chimie, răsplătind
descoperirea aquaporinelor, se orienta tematic excelent: membrii juriului
întrevăzuseră importanţa acestor molecule-cărăuş de fluide prin traversul
membranelor vii şi se gândiseră că „modesta“ CHIP28 – descoperită încă (...)
În
mai toate ştiinţele, evoluţia conceptelor cunoaşte o curgere continuă către
progres, în care panorama prezentului se face de pe o terasă la care s-a ajuns,
urcând de-a lungul secolelor, treaptă cu treaptă. E vorba, desigur, de trepte
de înţelegere a fizicului şi fenomenelor generate de mişcarea acestuia. (...)
Prietenul
meu Adrian Buşilă, gălăţean prin naştere,
tulcean prin adopţie, este un soi de renascentist, un fel de albatros
baudelairian nevoit să-şi poarte paşii şi povara aripilor pe puntea dezolant de
îngustă a corabiei terestre, populată de oameni „cumsecade“. Pe el, „oraşul
mic, cu ale lui tăcute strade“ (vorba lui (...)
În iarna cu zăpezi până la genunchi şi
viscole vrăjmaşe a anului 1967, l-am vizitat acasă pe Mihai Ciucă şi i-am spus
că vreau să scriu o carte despre el. „Despre
mine?“ s-a mirat. „Cine sunt eu?
Scrie despre Cantacuzino. El a fost un om mare. Eu n-am fost decât unul dintre
elevii săi. Şi ce-am făcut eu? O (...)
Nu este vorba, în rândurile care urmează, de
o incursiune exhaustivă în istoria acestei metode cunoscute a fi cheia de boltă
a diagnosticului – individual şi în masă – neoplaziilor maligne ale sânului, ci
doar de o sumară aducere aminte.
Este ştiut că proliferările canceroase ale
glandei mamare au (...)
Institutul Român din Freiburg şi cunoscuta
lui bibliotecă au constituit după 1950 un avanpost al românismului, un centru
care a atras în juru-i numeroşi oameni de cultură, pribegiţi pe meleagurile străine.
Utilizez aici noţiunea de românism în
cel mai european sens. Aceasta înseamnă cunoaşterea şi afirmarea (...)
Cazul George Emil Palade
Acum 100 de ani (19 noiembrie 1912), se năştea,
la Iaşi, cel mai onorat om de ştiinţă român. Am ales în mod special cuvântul onorat, pentru că, în afară de marea sa
valoare intrinsecă, Palade a erupt în conştiinţa publică prin Premiul Nobel
luat în 1974. Cum se ştie, acest (...)
La început a fost
scepticismul
În 1903, când pasteurianul Amedée Borrel (1867–1936) a lansat
ipoteza după care „agenţii filtrabili“ (cum erau numite pe atunci virusurile)
ar putea să fie la originea unor forme de cancer, prea puţini specialişti au
aderat la o asemenea idee. Era firesc să fie aşa, (...)
Prin anii ’80, primeam telefoane de la diferite
reviste culturale, de la TVR sau chiar de la criticul literar Edgar
Papu, în care eram invitat să particip la mese rotunde dedicate
protocronismului. Asta pentru că publicasem câteva cărţi dedicate unor
savanţi români şi mai ales sinteza „Creaţie românească în (...)
RSS
ISSN 1583-8862
