Închipuiţi-vă, stimaţi cititori, un spital
luminos, cu încăperi înalte, pereţi în culori pastelate mirosind a vopsea
proaspătă, nici urmă de gunoi, apă caldă şi rece (curg amândouă, chiuveta nu se
înfundă), duşul dansează voios într-o cabină modernă. Şi ceva (...)
O emisiune proaspătă,
apărută de puţine luni pe post şi intitulată „Doctor B1“, îşi ia avânt tinereşte,
propunându-şi (citim pe site) să „dea sfaturi şi să ofere soluţii concrete la
problemele de sănătate cele mai frecvente sau mai puţin obişnuite şi, pornind
de la (...)
Termenul a apărut recent la noi, de când
s-au îndesit şi se înghesuie pe micile ecrane cei care spun: „nu mă pricep /
nu-i specialitatea mea, dar părerea mea
este că…“. Deci, dacă recunoşti din capul locului că nu te pricepi şi, cel mai
adesea, nici informaţia (...)
Cei cu memorie bună nu uită de unde au plecat şi, indiferent pe ce meridiane şi paralele ar călători, se întorc mereu acasă. Biruitori, adică bucuroşi, adică buni, adică binecuvântaţi.
Acum câteva zile, Monica Patriciu m-a întrebat dacă am (...)
Pe frontul „Ştirilor“, credibilitatea scade vertiginos. Să nu spunem, deocamdată, numele postului, aşteptând îndreptarea lui?… Ba da, să îl spunem, pentru că e vorba de un post infatuat (are şi merite, dar nu chiar câte crede el), a primit un sac de diplome („Ce (...)
În ciclul „Psihologie practică“, Editura Trei
publică un util ghid pentru părinţi, intitulat CUM SĂ CREŞTI UN COPIL CU ADHD. Autorul, Vincent J. Monastra, psiholog clinician, cercetător în
neurofiziologia copiilor cu ADHD (tulburare hiperkinetică cu deficit de (...)
Puiu Călinescu şi Dem Rădulescu în „B.D. la
munte şi la mare“, apoi cântec: „Soarele din nou răsare“. Anunţ despre „lansări
de tot felul la RRM Student-FM“. Voci crude, clare şi atât. Se vor
„universitari“, dar nu prea au ce să comunice. (...)
B1. Planetă de tânăr. Mă pregătisem
sufleteşte să urmăresc desfăşurările nostime de idei din „Lumea lui Banciu“. Nu
mi-am ales probabil bine ziua. Radu Banciu, cu mintea lui sclipitoare şi
accentul ardelenesc, avea parcă un plus de sarcasm şi pe alocuri o lipsă (...)
Iertare,
stimate cititorule, pentru că ceea ce urmează e teorie curată. Nu voi folosi
exemple concrete, socotind că le-ai văzut prea adesea pe ecrane. Dar a apărut şi
aici o criză: în locul bătăioaselor „dezbateri“ practicate de multă vreme, care
ne copleşesc prin (...)
Tranchilizantele sunt de mai multe feluri şi
pot fi administrate pe mai multe căi. Calea auditivă nu este potrivită doar
pentru meloterapie, ci şi pentru non-verbalul rostirii (pentru „tonul“ care
„face muzica“) sau pentru verbalul motivant (când receptorul poate (...)
Editorialul numărului 3/2011 al revistei THERAPEUTICS, PHARMACOLOGY AND CLINICAL
TOXICOLOGY (semnat de conf. dr. Monica Luminos) este dedicat „Dezvoltării studiilor universitare de
doctorat în domeniul medicinii dentare“ – proiect al UMF „Carol Davila“
Bucureşti, (...)
…cu Mihaela Dedeoglu de la RFI. Zebra este
metafora străzii. N-o mai văzusem pe Mihaela de când era mică şi muncea, ca
proaspătă şi talentată tehniciană, pe cabinele de la Radio România. Acum i-am văzut
numele şi chipul pe internet, dar voiam s-o şi aud. Păstoreşte, în zilele (...)
Radio
România. „Un radio în culori“ – Radio 3 net „Florian Pittiş“. Emisiuni în
direct, de urmărit pe internet, cu imaginea jurnaliştilor cu tot… Site dinamic,
bogat, actualizat prompt (în zilele de lucru; dar când l-am testat era duminică).
Emisiuni de mare (...)
…iar perfecţiunea nu-i un amănunt. Îl
citez pe Michelangelo Buonarroti de câte ori pot. Acum pot. El punea preţ pe amănunte
şi timpul acestora n-a trecut. Doar că nu sunt întotdeauna preţuite. Iată, de
pildă, să luăm o ediţie de ştiri de pe Realitatea TV. Semnalăm (...)
La Planeta Radio de joi, 17 noiembrie, ora 17:05, în emisiunea „A şti pentru a trăi“, Claudia Laslo vă propune tema: Un nou „medicament“ împotriva diabetului
zaharat: educaţia. Printre cei care îşi vor spune părerea se numără prof. dr. Maria Moţa, preşedinta (...)