resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Diabetul zaharat şi complicaţiile sale

Autor: Dr. Maria DRAGOTĂ | 20 Februarie 2015
Diabetul zaharat şi complicaţiile sale
   Impactul medical şi social al diabetului şi complicaţiilor sale este în creştere, în întreaga lume, iar o carte dedicată acestui subiect era necesară şi la noi. Iată argumentul care deschide masivul volum, de peste 650 de pagini, publicat în limba engleză, la Editura AGIR: Diabetes complications: new explanations and solutions. Este realizarea unui colectiv de 72 de autori, din România, Franţa şi Germania, coordonat de prof. dr. Dan Mircea Cheţa. Cele 29 de capitole abordează pe larg complicaţiile diabetice, din punctul de vedere al mecanismelor patogenice, manifestărilor clinice, terapiei, aducând în atenţia cititorilor cele mai recente date din literatura de specialitate.
   Primul capitol abordează rezultatele studiului epidemiologic realizat recent în ţara noastră, PREDATORR. Apoi este descris rolul produşilor finali de glicare avansată (AGE) în dezvoltarea complicaţiilor diabetice. Generarea şi acumularea AGE au fost corelate cu un risc crescut de complicaţii vasculare în DZ, iar înţelegerea mecanismelor patogenice contribuie la dezvoltarea strategiilor terapeutice. Multiple studii au concluzionat că riscul complicaţiilor vasculare în DZ începe să crească de la un nivel al HbA1c de 6,5%. D aceea, un capitol abordează relaţia dintre HbA1c şi complicaţiile diabetului. O altă temă detaliată în carte este inflamaţia.  Există o legătură între obezitate şi diabet? Obezitatea creşte riscul de dezvoltare a DZ tip 2; disfuncţia  ţesutului adipos contribuie la starea proinflamatorie, aterogenă şi diabetogenă.
   Complicaţiile coronariene legate de diab
Publicitate
et afectează direct durata de viaţă. Ischemia miocardică silenţioasă e relativ frecventă la pacienţii diabetici şi subestimată de obicei. Cel puţin o cincime din aceştia suferă aceste episoade silenţioase, considerate semnalul de alarmă pentru o boală coronariană mai severă. Un capitol abordează tocmai particularităţile ischemiei miocardice silenţioase la aceşti pacienţi.
   Multe studii au stabilit o asociere a diabetului zaharat cu patologia cerebrală neurodegenerativă şi vasculară. DZ este un factor de risc puternic şi independent pentru boala ischemică cerebrovasculară. Pacienţii cu DZ sunt predispuşi la evenimente vasculare, incluzând boală cardiovasculară ischemică şi AVC, din cauza aterosclerozei premature, reducerii răspunsului la NO şi a hipercoagulabilităţii. Cercetările sugerează că hiperglicemia documentată în stadiile precoce ale AVC este asociată cu rezultate mai slabe, iar managementul agresiv al hiperglicemiei în AVC acut poate îmbunătăţi prognosticul bolii. Acest subiect este de asemenea detaliat în volum.
   Impactul artropatiei Charcot asupra morbidităţii şi mortalităţii, precum şi costurile spitalizării şi tratamentului sunt foarte importante, mai ales la debutul episoadelor acute, de aceea diagnosticul şi prevenirea sunt prioritare în managementul acestei afecţiuni. Chirurgia bariatrică trebuie să fie luată în considerare ca parte a tratamentului standard al DZ tip 2, la pacienţii eligibili pentru această procedură.
   Alte capitole abordează pe larg retinopatia diabetică, nefropatia diabetică, neuropatia diabetică, neuropatia autonomă cardiovasculară diabetică, disfuncţia erectilă la pacienţii diabetici, ulcerele piciorului diabetic, criteriile prognostice în timpul sarcinii la femeile cu diabet preexistent, diabetul gestaţional, DZ şi afecţiunile respiratorii precum apneea obstructivă de somn, astmul, bronhopneumopatia cronică obstructivă. Steatohepatita non-alcoolică este considerată o complicaţie nerecunoscută, subdiagnosticată şi subtratată a diabetului.
   Aşadar, cartea tratează exhaustiv toate complicaţiile posibile ale acestei boli cunoscute de milenii. De aceea, utilitatea ei se extinde la toate specialităţile ce alcătuiesc (sau ar trebui să alcătuiască) echipa multidisciplinară implicată în îngrijirea pacienţilor diabetici. Un instrument de actualizare a noţiunilor legate de provocările de diagnostic, terapie şi management în domeniu, binevenit în peisajul editorial medical autohton.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală