resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

România are unul din cele mai mari consumuri de antibiotice

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 21 Noiembrie 2014
România are unul din cele mai mari consumuri de antibiotice
Interviu cu dr. Marc Sprenger,
directorul Centrului european pentru prevenţia şi controlul bolilor (ECDC)

 

   – Unde se situează România, în context european, în privinţa consumului de antibiotice?
   – Cu cât antibioticele sunt folosite mai des, cu atât mai puţin eficiente devin. Dacă privim situaţia din România, ştim deja că există un consum destul de ridicat, ţara dv. are unul din cele mai mari consumuri de antibiotice din Europa. Este important să încercaţi să reduceţi utilizarea antibioticelor în medicina primară. Nu este uşor, deoarece pacienţii, atunci când merg la doctor, se aşteaptă să le fie prescrise antibiotice, dar acestea nu sunt întotdeauna necesare. De exemplu, aici, în Suedia, antibioticele nu sunt prescrise atât de frecvent deoarece toată lumea ştie că ele nu sunt mereu necesare.

 

Pacienţii vor muri în spitale

 

   – Există o divizare a Europei, în privinţa consumului de antibiotice, pe axa nord-sud?
   – Într-adevăr, sunt diferenţe importante între nord şi sud. În ţările nordice, sunt utilizate mai puţine antibiotice şi rezistenţa bacteriană este mai redusă, în vreme ce, în sud, consumul este mult mai mare. În linii generale, este vorba de un consum de trei ori mai mare în sud, în comparaţie cu ţările din nord. Ştim, de pildă, că rezistenţa bacteriei Klebsiella pneumoniae la colistin – chiar ultima linie de tratament de care dispunem – este mare în Italia; nu ştim cât de mare este în România, dar ne aşteptăm să fie la fel. Dacă nu vom mai dispune nici de acest tratament, pacienţii vor muri în spitale în absenţa vreunui antibiotic eficient. Este deci foarte important ca în România, în spitale, să fiţi foarte atenţi la controlul infecţiilor nosocomiale.
   – Este o problemă a spitalelor, a medicilor de familie sau a populaţiei generale care îşi procură antibiotice fără prescripţie?
   – Este o problemă a medicilor şi a populaţiei generale. Nu ştiu dacă, la Bucureşti, îţi poţi procura dintr-o farmacie un antibiotic fără prescripţie.
   – În unele farmacii, poţi.
   – Cred deci că trebuie să vă educaţi cetăţenii că aceasta nu este o idee bună şi că ar trebui să aibă o reţetă de la medic. Dacă nu este nevoie, atunci să nu folosească antibiotice deloc. În spital, dacă respecţi regulile de control al infecţiilor, nu te vei infecta. De exemplu, dacă te internezi pentru o protezare a şoldului, vrei să te externezi cu un şold nou, nu cu o infecţie nouă.

 

Este nevoie de voinţă politică

 

   – Cât de bune sunt datele pe care le primiţi din partea statelor membre? Vă întreb deoarece ziarul nostru a realizat anul trecut o anchetă naţională privind infecţiile nosocomiale şi, spre surpriza noastră, numeroase judeţe comunicaseră zero infecţii nosocomiale astfel încât era clar că datele respective nu sunt adevărate.
   – Noi am realizat un sondaj pentru infecţiile nosocomiale. Sunt ţări care comunică cifre foarte scăzute. Desigur, ar putea fi cazul unor performanţe foarte bune, dar, în general, astfel de cifre arată că nu sunt căutate infecţiile, închid ochii.
   – Sau poate că nu le raportează.
   – Aşa este. Este legitimă întrebarea dv. privind calitatea datelor care ne sunt raportate. De aceea realizăm studii de continuare, pentru a afla care este adevăratul procent al infecţiilor nosocomiale.
   – Pot fi o soluţie programele de control intraspitalicesc al consumului de antibiotice şi de recompensare a spitalelor care reduc consumul? Vor reflecta datele realitatea din teren?
   – Cel mai important aspect, în această privinţă, este implicarea conducerii. Începând de la nivelul politic. Ministrul dv. ar trebui să spună că reducerea consumului de antibiotice este importantă pentru ţara dv. L-am întâlnit recent pe ministrul român al sănătăţii (Nicolae Bănicioiu, n.n.) şi mi-a făcut o impresie bună: este tânăr, dinamic şi, cred, inteligent, deci sper că se va implica în acest domeniu. Mai departe, va trebui să aplicaţi aceste politici în spitale. Este nevoie de voinţă politică, de coordonare şi de implicarea conducerii.

 

Rezistenţa la antibiotice în Uniunea Europeană

 

  Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii publice în Europa, ducând la costuri crescute, internări prelungite, eşecuri terapeutice şi, uneori, deces.
   În ultimii patru ani (din 2010
Publicitate
în 2013), proporţia tulpinilor de Klebsiella pneumoniae rezistente la fluorochinolone, cefalosporine de generaţia 3 şi aminoglicozide, ca şi rezistenţa simultană la toate cele trei grupe terapeutice, a crescut semnificativ în UE/SEE.
  În aceeaşi perioadă, a crescut semnificativ rezistenţa la cefalosporine de generaţia 3 pentru E. coli.
  Carbapenemele sunt o grupă importantă de antibiotice de ultimă intenţie în tratamentul bacteriilor Gram-negative multidrog-rezistente. Deşi rezistenţa la carbapeneme a rămas la niveluri scăzute în cele mai multe ţări europene, proporţia tulpinilor de K. pneumoniae a crescut semnificativ şi constituie o cauză de îngrijorare pentru siguranţa pacienţilor.
   În ţările cu niveluri ridicate ale rezistenţei la multiple antibiotice, inclusiv la carbapeneme, opţiunile terapeutice sunt sever limitate, incluzând polimixinele. În aceste ţări, prezenţa rezistenţei la polimixine este un avertisment important asupra epuizării opţiunilor terapeutice.
  Datele privind rezistenţa la antibiotice a tulpinilor de Acinetobacter spp. arată proporţii importante (peste 25%) de rezistenţă combinată la fluorochinolone, aminoglicozide şi carbapeneme în Europa de Sud şi Sud-Est.
  Utilizarea prudentă a antibioticelor şi strategiile de control al infecţiilor nosocomiale la toate nivelurile de îngrijire sunt intervenţiile esenţiale pentru prevenirea selecţiei şi transmiterii bacteriilor rezistente la antibiotice.
  Sursa: ECDC

 

Niciun progres

 

  – Cum se vede România de la Stockholm, în comparaţie cu celelalte state europene, în privinţa rezistenţei bacteriene la antibiotice?
   – Este clar că sunteţi în zona roşie (culoarea utilizată pentru prevalenţa ridicată a rezistenţei la antibiotice, n.n.). Pe hărţile comparative, în 2010 România apare în portocaliu, pentru ca în 2013 să fie colorată în roşu. Nu este niciun progres. În general, rezistenţa este foarte înaltă în România. Este foarte important să investiţi în combaterea acestui fenomen. Fiecare ţară trebuie să îşi asume propriile responsabilităţi. Noi putem pune la dispoziţie instrumentele necesare, dar totul începe cu voinţa politică. Dacă există convingerea că situaţia trebuie să se schimbe, se va schimba. În Suedia, pe care astăzi o dăm de exemplu, eforturile au început în urmă cu 20 de ani. Ar fi bine ca România să fie atentă la aceste lucruri şi să încerce să le schimbe în anii următori. Va fi însă nevoie de multă determinare.
    – Mobilitatea populaţiei în Uniunea Europeană este o realitate. Cum afec­tează ea controlul utilizării antibioticelor şi al rezistenţei bacteriene?
     – Este important ca, în ţările cu rezistenţă scăzută, cum sunt cele nordice, să faci screeningul persoa­nelor care vin din ţările cu rezistenţă ridicată. Nu doar România, ci şi Italia sau Grecia. Pacienţii cu bacterii rezistente trebuie izolaţi. La fel şi călătorii care vin la Bucureşti: dacă ajung în spital ca pacienţi, trebuie să treacă printr-un screening la întoarcere.
    – Este un proces fezabil?
   – Da, atâta vreme cât fluxul de persoane din ţările cu prevalenţă crescută a rezistenţei este limitat. Este posibil aici, în Suedia. Dar mai dificil în Germania, de pildă, unde numărul călătorilor din zonele respective este mult mai mare. Nu este uşor să ţii lucrurile sub control.

 

Pe toate fronturile

 

– Ce recomandări aţi face României? Avem un consum mare de antibiotice atât în rândul populaţiei generale, cât şi în rândul medicilor. Rezistenţa bacteriană la antibiotice este la cote înalte. Infecţiile nosocomiale sunt subraportate. Sunt probleme pe toate fronturile. Unde ar trebui să începem?
– Nu este atât de dificil cum pare. În primul rând, nu ar trebui să fie posibilă comercializarea antibioticelor fără prescripţie. Le puteţi spune cetăţenilor dv. să nu utilizeze antibiotice dacă nu au o reţetă. Ar trebui să le spuneţi farmaciştilor să nu elibereze antibiotice fără prescripţie. Să ştie că nu fac un serviciu nimănui. Apoi, medicii de familie trebuie să fie conştienţi că pot scădea numărul prescripţiilor de antibiotice, chiar începând de mâine. Să se întrebe de fiecare dată dacă antibioticul este cu adevărat necesar.
– Nu vor pierde încrederea pacienţilor?
– Dar trebuie să le explice pacienţilor. Rolul dv., ca presă, este foarte important, deoarece vă puteţi educa publicul cititor. Medicii vor prescrie întotdeauna antibiotice, deoarece acestea sunt medicamente foarte importante, dar numai atunci când pacientul are o infecţie severă. Sunt însă foarte multe cazuri în care nu este nevoie de un antibiotic. Problema este că şi atunci când este nevoie de unul, el nu mai are efect. Lucrurile trebuie să se schimbe.
  – De sus în jos sau din practica fiecăruia?
   – În ambele sensuri. Este nevoie de implicarea tuturor. Şi activitatea dv. este importantă, de a educa oamenii, de a le spune care sunt problemele şi ce ar trebui să facă pentru a le rezolva.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală