resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Experienţa dureroasă la personajele lui Caragiale

Autor: Dr. Alexandru CUPACIU | 12 Septembrie 2014
Experienţa dureroasă la personajele lui Caragiale
Motto: – Pacientul (foarte impacientat): Doctore, mor!
– Doctorul (foarte liniştit): Mofturi!

 

   În următoarele rânduri am încercat un soi de anamneză printre personajele lui Caragiale şi am căutat să aflu de ce-i doare, cum îi doare şi cum se tratează atunci când suferinţa nu le dă pace. Prima întrebare la care am căutat răspuns a fost cum se insinuează durerea în trup şi cum sunt înţelese aceste mecanisme ascunse vederii. Iată ce răspunde un catindat de la percepţie: „…durerea devine din măsea, măseaua devine din răceală, răceala devine din frig – din cald devine, că nu mai e frig; dacă nu mai e frig, va să zică că răceala se duce şi vine căldura; a venit căldura, a trecut durerea…“ („D’ale carnavalului“). Ce am observat în această relatare sintetică este rolul factorilor fizici (cald, frig) în amplificarea acuzelor nociceptive, dar şi nevoia suferindului de a-şi sprijini experienţa dureroasă pe o idee tonică, fortifiantă, pe o filozofie concentrată aproape poetică, aducătoare de alinare. Pe scurt, avem aici exemplul spiritului care sare în ajutorul trupului suferind şi-l ajută pe acesta să-şi redobândească vigoarea; „triumful teoriei“ asupra „boalei“. Mai mult, durerea trupească devine o fereastră către sufletul profund şi vulnerabil care este ademenit de cordiala intimitate ce se stabileşte între medic şi pacient.. „Omul e om… Omul e supus greşelii, cu sau fără autorizaţie. Doctorul nu e şi el om?…“, spunea nenea Iancu.
   Un alt aspect este că „naturelul simţitor“ este mai susceptibil şi deci mai accesibil puterii distrugătoare a maladiei. Un exemplu în acest sens este cel al unui pensionar de 60 de ani, Conu Leonida, care precizează: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei? şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă“ („Conu Leonida faţă cu reacţiunea“). Părintele Kneipp, în celebra „Cură de apă“, relua aceeaşi idee într-o manieră academică: „Frica, neliniştea şi spaima predispun firea noastră la boale; se poate zice că ele ne conduc direct la boală“.
Catindatul, în plin proces de extracţie a măselei – piesa „D’ale Carnavalului“, în interpretarea UNATC „I. L. Cargiale“, Bucureşti   Într-o „Cronică de joi“ citim despre o femeie în plin travaliu care „se vaită cumplit… dă un răcnet, o supremă descărcare de energie… apoi un ţipăt straniu de broscoi răguşit“. În „D-ale Carnavalului“, Catindatul spune: „Pfii! Al dracului mă doare!… dar ştii cum?… lucru mare… Nu mai merge“. Şi mai departe, urmând istoria dezvoltării metaforei, îl descoperim pe Rică Venturiano, „june cu educaţiune, poet liric“ („O noapte furtunoasă“), care-şi romanţează suferinţa în felul următor: „fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufăr peste poate, parcă sunt turbat“. Ce îi aduce împreună pe cei trei este intensitatea maximă pe care o atinge durerea lor.
   Să ne ocupăm şi de remediile pe care personajele lui Caragiale le folosesc. Domnul Tomiţă Barabanciu, „toboşar municipal, care u
Publicitate
mblând cu toba lui de colo până colo, pe vreme bună şi pe zloată, a contractat un reumatism articular acut, pe care nu-l poate combate decât cu rachiu de izmă fiert cu piper. Oricând îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina… şi dă repede pe gât o doză, apoi se scutură din umeri: parcă s-au mai alinat înţepăturile reumatismului“ („Ultima emisiune“). Teribil magnetism! Medical vorbind însă, putem remarca efectul vasodilatator al alcoolului care ameliorează simptomatologia articulară, dar este posibil să fie vorba şi de efectul placebo al remediului ales. Medicina tradiţională a consacrat efectul revulsiv al soluţiilor alcoolice, dar aplicate topic, nu sistemic!
   În „Ultima emisiune“, Iancu Bucătaru, om de 60 de ani, „care-a pătimit multe, căruia focul i-a stricat vederile, apoi s-au mai întâmplat şi nişte purdalnice de friguri, a trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin“. Iar Zamfira Muscalagioaica, o persoană de vreo 50 de ani trecuţi, care a iubit, rămasă văduvă, săracă, beteagă de un ochi, de mână dreaptă şi de piciorul drept, se tratează cu o ţuiculiţă.
   În „Art. 214“, Cocoana recomandă „niţică angelică de casă“ pentru arsurile de stomac. „Magnetizarea“ care-şi face auzit ecoul în rândurile de mai sus face referire la metoda electrohomeopatică a unuia dintre elevii lui Mesmer, contele Cesare Mattei, care cunoştea o reputaţie internaţională la sfârşitul secolului 19. (Unul dintre personajele din „Fraţii Karamazov“ îl invoca pe conte întru „mântuirea“ unor dureri reumatismale.) Acelaşi Mattei este şi sursa tratamentului Catindatului pentru durerea de măsele: „Catindatul: Nu ţi-am spus că m-a învăţat unul de la noi de la percepţie… zice c-a citit cartea lui Matei./Iordache: De la Matei citire?/Catindatul: Nu evanghelistul, ăsta e altul, e doftor de bătături în Italia şi face şi văpsea pentru păr…/[…]/ Catindatul: Cum intru, zic serios: Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o! De par examplu, adineaori la d-ta… Şi pe urmă mă dau in vorbă, mai de una, mai de alta… Dar când intru, simt odată ca un cuţit cald, şi pe urmă rece; pe urmă, din vorbă-n vorbă, vii d-ta, subfirurgul, cu cleştele: atunci deodată simt iar un cuţit… rece, şi pe urmă numaidecât cald… şi pe urmă nu mai simt nimic… Vezi d-ta, pesemne, nu ştiu cum devine care va să zică de este al naturii lucru, ceva, că măseaua, în interval de conversaţie, de frică trece…“.
   O altă terapie face referire la băile reci ale lui Kneipp reflectate în „Articol de reportaj“: „Îndată ce căldura pacientului creşte i se administrează o baie rece, care variază după trebuinţă între 7 şi 4 grade minus“. Superstiţii, pomezi fermecate, leacuri băbeşti, însă şi ştiinţă aplicată care apare ca o soluţie ultimă, drastică şi nu tocmai de dorit. În „Duminica Tomii“, gazetarul Tomiţă, în plin proces de redactare a unui articol intitulat „Despre credinţă şi ştiinţă“, mai exact despre cum „ştiinţa distruge credinţa şi nu o poate înlocui“, este cuprins de spasmele unei dureri de măsele care-l fac să se „vaite şi să se plimbe ca o hienă“. Povăţuit de confratele şi amicul său să meargă la dentist, se-ntoarce radios cu o măsea în mână şi exclamă: „Triumf! Trăiască ştiinţa modernă!“.

 

 

N. red.: O variantă a acestui text a apărut în revista „Durerea“.
 
 

Carte de vizită Alexandru Cupaciu:

   • absolvent al UMF „Carol Davila“ în 2007;  
  • rezident ATI;
   • a urmat cursurile de filozofie ale lui Michel Onfray din cadrul Universităţii Populare din Caen;
   • din octombrie 2014, medic specialist de Terapie Intensivă, Spitalul Saint Louis, Paris, Franţa;
   • 2014–2015, master de etică şi bioetică în cadrul Facultăţii de Medicină Paris Descartes.

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală