resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Tradiţie resuscitată

Autor: Dr. Irina STRÂMBU | 25 Aprilie 2014
Tradiţie resuscitată
După o pauză de cinci ani, tradiţia sesiunilor ştiinţifice ale Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ a fost reluată, la 11 aprilie 2014. Organizată de institut, prin medicul coordonator al activităţii de cercetare, şef de lucrări dr. Irina Strâmbu, în colaborare cu Societatea Română de Pneumologie (SRP), manifestarea a avut girul Academiei de Ştiinţe Medicale din România, reprezentată de prof. dr. Ioan Paul Stoicescu. La deschidere au participat şi prof. dr. Ioan Cordoş, managerul Institutului, prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele SRP, prof. dr. Miron Bogdan, şeful catedrei de pneumologie a Facultăţii de Medicină din UMF „Carol Davila“ Bucureşti, prof. dr. Traian Mihăescu, de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi.
Evenimentul a inclus o serie de prezentări orale, grupate în două sesiuni, şi 39 de postere, cu lucrări originale sau cazuri clinice prezentate de colegii din Bucureşti şi din ţară. Prezentările orale au inclus rapoarte şi realizări ale programelor naţionale pe care Institutul le gestionează. Dr. Gilda Popescu a subliniat progresele Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei – o scădere a incidenţei cazurilor noi la 72%ooo în 2013 şi succese ale tratamentului la 85% din cazuri, dar şi dificultăţile, în special aprovizionarea cu medicamente de linia a doua pentru tuberculoza multi-drog rezistentă, devenită o problemă cu potenţial de agravare. Dr. Magdalena Ciobanu a prezentat activitatea din 2013 a programului „Stop Fumat“,  marcată evident de reducerea substanţială a fondurilor în ultimii ani, cu impact pe numărul fumătorilor care au beneficiat gratuit de consiliere şi suport farmacologic, ştiut fiind că fără aceste adjuvante randamentul sevra­jului fumatului este foarte scăzut. Dr. Tudor Constantinescu a prezentat stadiul actual al Programului naţional de hipertensiune pulmonară şi a anunţat crearea registrului online a cazurilor de HTP din România. Alte lucrări s-au referit la principalele activităţi medicale sau de cercetare din institut. Rezultatele comparative între culturile şi antibiogramele clasice bK cu cele obţinute prin noile tehnici moleculare de diagnostic rapid al tuberculozei au fost prezentate de dr. Roxana Mîndru. Astfel, din octombrie 2013 se face de rutină diagnosticul bacteriologic rapid genetic şi fenotipic, cu o concordanţă de 95% cu antibiograma clasică pentru antituberculoasele majore. Prof. dr. Florin Mihălţan a dezvăluit rezultatele unui chestionar aplica
Publicitate
t la scară naţională cu privire la utilizarea ventilaţiei non-invazive de către pneumologii români, relevându-se necesitatea trainingului şi dotării cu aparatură în acest domeniu salvator de viaţă. Prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu a prezentat participarea Institutului în programul „Leonardo da Vinci“ cu privire la diagnosticul deficitului de alfa-1-atitripsină la pacienţii respiratori.
Sesiunea de după-amiază a debutat cu o prezentare neconvenţională a pictorului Mircea Goţia, care s-a referit la corpul uman în pictură. Experienţa clinicii de chirurgie toracică din institut în chirurgia traheei, care a cumulat în zece ani aproape 180 de intervenţii pentru indicaţii benigne (stenoze traheale postintubaţie) sau maligne (carcinoame traheale, invazii ale cancerelor tiroidiene, metastaze traheale), cu succese notabile, a fost trecută în revistă de prof. dr. Ion Cordoş. Prof. asoc. dr. Emilia Crişan a subliniat utilitatea bronhoscopiei cu autofluorescenţă – metodă disponibilă în institut în ultimii ani – pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar şi pentru monitorizarea recidivelor locale. Prof. dr. Christian Chiricuţă, de la Centrul de Radioterapie Amethyst din Otopeni, a discutat despre importanţa şi rezultatele radioterapiei cu dozare şi direcţionare corectă în cancerul pulmonar, constatând cu regret subdotarea gravă cu echipamente de radioterapie a reţelei româneşti de oncologie.
Un element de real interes l-a constituit prezentarea, în premieră, de dr. Irina Strâmbu, a Registrului naţional de pneumopatii interstiţiale difuze şi sarcoidoză – REGIS, funcţional online peste aproximativ o lună (www.regis.ro). Acesta va deveni o bază de date de pacienţi utilizabilă pentru cercetare, dar şi o platformă educativă pentru medicii pneumologi, ajutând la uniformizarea diagnosticului diverselor entităţi, la suspectarea precoce a pneumopatiilor interstiţiale difuze. Site-ul va construi o colecţie de cazuri clinice ilustrate cu detalii clinice şi imagistice, utile tuturor medicilor; va găzdui, de asemenea, informaţii pentru pacienţi. Dr. Daniel Trăilă, de la Timişoara, celălalt centru naţional ce a contribuit la construcţia REGIS, a prezentat afectarea interstiţială pulmonară în conectivite, bazat pe o serie de cazuri îngrijite în clinica din Timişoara. Conf. dr. Dragoş Bumbăcea, de la Clinica de Pneumologie a Spitalului de Urgenţă Elias, a împărtăşit experienţa acestui serviciu tânăr în ventilaţia non-invazivă a pacienţilor internaţi în secţia de pneumologie. Ce poate ascunde wheezing-ul la copil, etichetat adesea eronat ca astm bronşic? La această întrebare a răspuns dr. Roxana Nemeş, şefa laboratorului de explorări funcţionale din institut. În încheiere, dr. Dragoş Zaharia a prezentat rezultatele colaborării cu catedra de Microbiologie şi Institutul de Chimie Fizică, concretizată în punerea la punct a unei metode (microcalorimetria bacteriană) de identificare a creşterii bacteriene şi a sensibilităţii la antibiotice printr-o metodă fizică.
Manifestarea s-a bucurat de o pată de culoare: expoziţia foto cu tema „România mea“, unde tinerii colegi pneumologi au expus fotografii de suflet, ce au putut fi admirate alături de postere. A 46-a Sesiune ştiinţifică a Institutului s-a dovedit a fi o sărbătoare a pneumologiei, îmbinând tradiţia cu medicina modernă şi cu entuziasmul tinerilor, oferind speranţa unui viitor sigur acestei bătrâne instituţii medicale şi de cercetare.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală