resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Amintiri din studenţie cu noul ministru

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 7 Martie 2014
Amintiri din studenţie cu noul ministru
   Undeva, pe covor, băiatul meu plimbă un trenuleţ de jucărie. Cântă un cântecel vesel. Trenuleţul are buline colorate şi roţi cu pistoane. Dincolo de toate, îmi zic, nu e greu să mulţumeşti un copil. E un semn bun. Pesemne că i-a mai scăzut febra. E februarie 2014 şi sunt medic în România. Am ales să facem un copil aici. Am ales să îl creştem aici. Ţara mea. Şi-a ta. Şi-a lor. Şi încerc să îmi aduc aminte de unde începe totul pentru mine.
   Eu nu ştiam nimic din cele de mai jos când am intrat la medicină. Sunt încă străfulgerat de inocenţa şi stupiditatea mea de student. Nu vin dintr-o familie cu tradiţie medicală. Cârlanii ca noi se vedeau de la o poştă. Li se opuneau, lor, oameni luminaţi încă de atunci. În timp ce eu abia desluşeam harta amfiteatrelor, liderii noştri erau deja organizaţi. SSM. Sindicatul Studenţilor la Medicină. Senatul Facultăţii. Se făceau tot felul de miuţe. Se împărţeau şefiile de serie. În prostia mea admit că habar n-aveam ce face un şef de serie.
   Primul nostru şef de serie a trecut odată şi-a cerut semnături pentru ceva. Ce vrei? Să fiu şef de serie. Ah, în regulă. Şi-am semnat. Maică precistă, ce tâmpit! Şi-o spun fără urmă de autoindulgenţă. Şefii de serie făceau anticameră la SSM. Aranjau examene. Uneori aranjau „tot“ ce ţinea de examene. Se băteau – cică – pentru studenţii lor. SSM se ocupa de alte lucruri. Burse în străinătate. Programe de schimb. Pleca cine dorea. Pleca cine trebuia. Discuţii atât de discrete că nici ei nu ştiau uneori despre ce vorbeau de fapt.
   Ulterior am aflat că se băteau şi pentru alte lucruri mai puţin altruiste social. Gen cămine. Care unde se duc. Care cui revin. Probleme, revendicări, scandaluri pe patrimoniu. La SSM, pe-atunci, câteva feţe ieşeau în evidenţă. N-am să le uit cât trăiesc. Unul a ajuns chirurg şi încă
Publicitate
unul bun. Altul a ajuns reprezentant medical la o firmă de medicamente folosite în cardiologie. Anticoagulante parcă. Şi al treilea, al treilea a ajuns bine. Foarte bine. Al treilea a ajuns ministru al sănătăţii.
   Acum, Nicolae Bănicioiu, tânăr PSD-ist, fost ministru al tineretului şi sportului, deţine portofoliul sănătăţii în România. Eu, de partea cealaltă, la 15 ani de la primul nostru contact, sunt medic în România şi jurnalist pe sănătate. Ce ironie a vieţii, îmi zic, să ne întâlnim din nou. Şi ce asemănare, sau poate e doar în mintea mea înceţoşată de insomnie, între impresia pe care mi-o face deocamdată tânărul politician şi imaginea copilului meu jucându-se pe covor.
   Când îl văd pe domnul Bănicioiu, parcă aud un cântecel vesel. Pot să percep, în toată fibra mea, că Leviatanul medicinii noastre e, pentru dânsul, tot un fel de trenuleţ, dar mai moţat. O jucărie cu tot felul de bile colorate înăuntru. Roşii, verzi, albastre. Medicii de familie. Taxa de clawback. Pachetul de bază în sănătate. Închiderea de spitale. Deschiderea de ambulatorii. Copilul împinge trenuleţul şi cântă. E, cumva, în lumea lui. Cineva, deasupra, veghează. El, ghindoc fericit pe covor, lipsit de griji şi de responsabilitate. Dar asemănările se opresc aici. Tot ce riscă băiatul meu dacă îşi buşeşte jucăria e să o strice. Când i se întâmplă asta, vociferează, plânge, îşi cere jucăria nouă la loc cum era. Nu pricepe că un pahar spart sau o maşinuţă ruptă nu se pot repara. Se pot înlocui cel mult.
   Mă întreb, cu admiraţia amintirii mele vagi cu domnul Bănicioiu din perioada SSM, dacă a speciat intelectual în aceşti 15 ani. Şi nu-mi dau un răspuns liniştitor. În mintea mea, în cel mai bun caz, noul ministru de la sănătate va trata Ministerul cum trata şi SSM: un loc în care să te vezi cu prieteni, să glumeşti şi să faci mişmaşuri. În cel mai rău caz, domnul Bănicioiu îşi va trata ministerul cu atenţia cuvenită unei jucării noi căreia îi vezi biluţele dar nu-i pricepi mecanismul. În timp ce îmi frec tâmplele şi mai iau o gură de cafea să îmi înfrunt ziua, nu-l invidiez. Oi fi eu nedormit, dar rămân optimist. Vine şi vremea somnului meu. Băiatul e mai bine. Va învinge şi răceala asta. Îşi va reface imunitatea. Va creşte. Dar pe cine va face bine noul ministru al sănătăţii: pe el sau pe sistem? Dacă n-aş fi şi eu în trenuleţul domnului Bănicioiu, dacă n-ar fi şi sănătatea mea în joc, a familiei mele, a prietenilor mei, a pacienţilor mei, chiar m-aş simţi tentat să-i dau un vot de încredere. Dar mi-e teamă că nu pot face asta. Şi nu pentru că domnia sa e prea mare pentru jucăria asta. Ci pentru că, regret să o spun, Nicolae Bănicioiu e (încă) prea mic pentru un asemenea tren.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală