resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Istoria neurochirurgiei ieşene

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 28 Februarie 2014
Istoria neurochirurgiei ieşene
Neurochirurgia trebuie să fie precisă, meticuloasă şi extrem de blândă.
(Al. Moruzi, 1938)

 

 

Rândurile acestea sunt închinate truditorilor din vechime care sfredeleau tigva şi celor de azi, utilizatori ai mapping-ului cerebral sau ai neuronavigaţiei, care şi-au pus inima, voinţa şi putinţa de a aduce alinare sau vindecare bolnavilor. Începuturile neurochirurgiei ştiinţifice în ţările române sunt legate, scriu istoricii disciplinei, de activitatea dr. Anastasievici Leonte (1853–1914) şi a profesorului George Asachi (1855–1899), iar anul 1891 este considerat „anul naşterii neurochirurgiei moderne româneşti“.
Hortensiu Aldea, Nicolae Ianovici şi Lucian Eva, împreună cu un grup de colaboratori (Ion Poeată, Dana Turliuc, Răzvan Tudor, Nicolae Dobrin, Cezar Eugen Popescu, Iustin Mihailov), au editat „Istoria neurochirurgiei ieşene“ (Ed. PIM, Iaşi, 2013), volum dedicat celor patru decenii de la inaugurarea Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi (14 octombrie 1972 – 14 octombrie 2013) şi împlinirii a opt decenii de la inaugurarea primului serviciu de neurochirugie din România la Spitalul Socola din Iaşi (1 ianuarie 1933 – 1 ianuarie 2013). Hortensiu Aldea, profesor de neurochirurgie la Iaşi, cu preocupări de istoria medicinii, a scris de-a lungul vremii numeroase studii şi volume, dintre care cele mai cunoscute sunt „Primele preocupări neurochirurgicale în cadrul chirurgiei generale din Principatele Române“, „Aspecte ale trepa­naţiilor craniene preistorice de pe teritoriul ţării noastre“ (coautor Th. Obreja; USSM, Neurologie – Neurochirurgie, Iaşi, 1985 şi 1986), „Momente din istoria neurochirurgiei româ­neşti“ (coautor C. Arseni; Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1988), „Neuro­chirurgi celebri în istoria modernă a neurochirurgiei“ (Ed. „Glasul Bucovinei“, Iaşi, 1993).
Istoria neurochirurgiei ieşene este un volum care vrea să sublinieze rolul  Iaşiului, ca deschizător de drumuri în neurochirurgia românească. Din cele zece capitole, cinci sunt dedicate „pionierilor“ neurochirurgiei ieşene şi continuatorilor acestora: Ludovic Russ-sr., Leon Scully, Constantin Botez,
Publicitate
Paul Anghel, Amza Jianu, profesorul Alexandru Moruzi – întemeietorul primului serviciu de neurochirurgie din România la Iaşi, profesorul Nicolae Oblu – creatorul şcolii moderne de neurochirurgie la Iaşi, prof. Mihai Rusu, dr. Gheorghe Săndulescu, dr. Theodor Obreja, prof. Ion Petrovanu. Sunt prezentate secţiile şi compartimentele actuale ale Spitalului de Neurochirurgie „Prof. Nicolae Oblu“ din Iaşi, precum şi strategiile de dezvoltate ale instituţiei, pentru realizarea unui Centru de Excelenţă în Ştiinţe Neurale – Regiunea de Nord-Est a ţării. La final, cititorul poate parcurge o cronologie a momentelor pe care autorii le consideră esenţiale în parcursul specialităţii de neurochirurgie de la Iaşi, precum şi o anexă documentară, cu imagini de arhivă şi recente, ce reflectă activitatea ştiinţifică şi publicistică a neurochirurgilor ieşeni.
În anul 1933, directorul Spitalului Socola, prof. dr. Leon Baliff (1892–1967), cunoscând valoarea doctorului Alexandru Moruzi (1900–1957) şi având înţelepciunea să înţeleagă importanţa existenţei neurochirurgiei ca specialitate şi „nu ca o ramură secundară şi episodică a chirurgiei generale“, a decis înfiinţarea unui serviciu de neurochirurgie în cadrul spitalului. Ulterior, L. Baliff, Al. Moruzi şi M. Ferdman aveau să publice lucrarea „Treize cas de compression tumorale de la moelle épiniére“, în care afirmau: „Nu au trebuit decât 18 luni de condiţii favorabile ce ne-au permis a începe să facem neurochirurgie la Iaşi“. Multe din instrumentele necesare intervenţiilor neurochirurgicale au fost cumpărate din străinătate de Al. Moruzi, care, tot din venituri personale, ajuta pacienţii ce nu aveau posibilitatea să-şi procure medicaţia pe care le-o recomanda. În anul 1964, sub conducerea prof. dr. Nicolae Oblu (1912–1995), serviciul de neurochirurgie existent până la acea vreme devine Clinică universitară.
Dezvoltarea neurochirurgiei ştiinţifice la Iaşi este legată de crearea, dezvoltarea şi colaborarea unor instituţii şi societăţi precum Spitalul „Sf. Spiridon“, Societatea de Medici şi Naturalişti, Facultatea de Medicină, Spitalul Socola, Societatea Română de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie ori Spitalul de Neurochirurgie – unitatea medicală care, prin eforturile profesorului N. Oblu şi datorită unor circumstanţe favorabile, a devenit unitatea medicală complexă atât de necesară zonei Moldovei.
Neurochirurgia ieşeană poate evolua spre centrul de excelenţă pe care liderii spitalului şi-l doresc, deoarece, alături de pilonii ştiinţific şi tehnic-administrativ, are doi piloni trainici, greu de clintit: Al. Moruzi – integru, foarte bun operator, ataşat faţă de bolnav, „profesor în adevăratul sens al cuvântului“, respect faţă de colaboratori, şi elevul acestuia, format la şcoala moralităţii prof. dr. Gr. T. Popa, N. Oblu – profesor de prestigiu, recunoscut pentru tehnica-i operatorie, preocupat de cercetare, un bun organizator care nu admitea mediocritatea în jurul său. Fără ştiinţă şi fără morală, orice edificiu este şubred.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală