resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Trei poveşti de iarnă

Autor: Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN | 28 Februarie 2014
Trei poveşti de iarnă
   Iarna are şarmul său, chiar şi atunci când nu mai este zăpadă şi ghioceii apar mult prea devreme, derutaţi de temperaturile crescute. Poate că ar fi fost de sezon să vorbesc despre puzderia de exacerbări infecţioase, care decompensează pacienţii cu maladii respiratorii cronice în această perioadă. Nu voi face acest lucru, deoarece întâmplarea a făcut să mă confrunt cu trei situaţii, la fel de neprevăzute ca reacţia celor responsabili în faţa zăpezii. Poveşti pe final de iarnă, dar cu suferinţa prelungită şi în alte anotimpuri.
   Primul pacient, în vârstă de 45 de ani, a venit la consultaţie cu disperare în glas, pe care am înţeles-o imediat. Fusese la mine în 2006 şi, ca urmare a completării chestionarului specific de somnologie şi a înregistrării poligrafice, s-a dovedit că avea un sindrom de apnee în somn, formă obstructivă severă, pentru care am făcut şi a doua noapte de înregistrare, de data aceasta cu scopul declarat de a oferi o alternativă terapeutică – obţinerea presiunii pozitive continue, care să-i asigure un somn liniştit. Din păcate, acest tip de terapie, în ciuda memoriilor repetate făcute de mine, de Societatea Română de Pneumologie, la n miniştri, nu este nici până azi compensată. Venirea, în 2014, la consult, a fost motivată de găsirea unor soluţii la problemele sociale pe care le avea. Lucra ca paznic de noapte. Neputând închiria aparatul, care i-ar fi permis o viaţă normală şi un somn fiziologic, era, în continuare, somnolent permanent, zi şi noapte. În timpul unei ture de noapte, a fost surprins dormind în post şi angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă. O reacţie firească a angajatorilor de la noi, care nu caută să vadă dacă e vorba de o suferinţă reală sau de o neglijenţă în serviciu. A rămas şomer, pentru scurtă vreme, iar apoi a ajuns să nu mai aibă niciun venit. Ulterior, a mai avut tentative de angajare, dar acelaşi motiv – somnolenţa – l-a împiedicat să mai aibă un job. Mă aflam în impas, la capitolul reacţie medicală. După opt ani, chiar dacă aş fi repetat înregistrarea somnografică, nu aveam altă soluţie decât să repet recomandarea, în aceleaşi condiţii financiare. Bolnavul nu slăbise, iar alte oferte terapeutice, la gradul de severitate al acestei boli, nu existau, pentru că nu intrau în discuţie nici protezele dentare şi nici intervenţiile în sfera ORL. La începutul anilor 2000, aduceam aparatură second-hand, pe care o dădeam acestor categorii de vitregiţi ai sorţii, dar, de atunci, am renunţat la aceste demersuri, din cauza complexităţii formularelor de import şi a birocraţiei suplimentare, adăugate, de la an la an, la vamă. Resimt un sentime
Publicitate
nt de frustrare, ca şi alţi colegi, atunci când diagnostichez un pacient, fac o prescripţie de aparatură, care-i poate salva viaţa, îl reintegrează profesional şi reinserează social, iar după acest gest, de fapt, nu se întâmplă nimic. Chiar dacă, de fapt, se întâmplă. Aceşti pacienţi, prin cercurile comorbide, pe care le închide sindromul de apnee în somn, ajung, în final, să moară înainte de vreme, prin complicaţii cardiovasculare, metabolice sau să facă o insuficienţă respiratorie, fiind, ulterior, intubaţi şi încărcând zilele de spitalizare ale spitalelor.
   Al doilea pacient era, în continuare, încă angajat, profesor fiind. Imediat, mi-a fugit gândul la salariile de mizerie din educaţie. A venit cu entuziasm să fie diagnosticat şi cu mulţumirea pe care doar un bolnav o poate resimţi, când află că, şi în România, poate beneficia de asistenţă de somnologie. Aflase de la un prieten de departamentul din institut şi venise cu mari speranţe de vindecare. S-a supus aceluiaşi periplu diagnostic şi terapeutic. Am constatat aceeaşi severitate a bolii, iar anamneza mi-a relevat şi dificultăţile inerente, pe care le întâmpina la serviciu, unde problemele de concentrare şi somnolenţa, pentru un profesor în clasă, puteau să fie dezastruoase. I-am făcut indicaţia de aparat. După câteva zile, a revenit. Extrem de trist, chiar depresiv. Mi-a mărturisit că nu poate închiria acel aparat, care, de fapt, însemna viaţa lui şi siguranţa locului de muncă. Avea un salariu din care, după ce acoperea restul medicaţiei pentru boala sa cardiacă, dacă ar fi închiriat aparatul de presiune pozitivă continuă, nu ar fi avut, în final, bani să mai plătească încălzirea şi celelalte utilităţi. I-am dat şi alte adrese de producători de aparatură, cu speranţa că va găsi unul mai milos, cu preţuri mai mici. Ştiam însă, deja, că va îngroşa rândurile acelor bolnavi diagnosticaţi şi netrataţi, care acumulează, în timp, toate complicaţiile bolii. În literatura de specialitate, un studiu al lui He şi colab. a făcut o comparaţie, în urmă cu 20 de ani, pe două loturi de pacienţi, unul cu tratament şi altul fără, pentru a demonstra prelungirea supravieţuirii. De atunci, nimeni nu a mai avut curaj, în vreo cercetare, să facă acest lucru. Placebo, în sindromul de apnee în somn, înseamnă moarte sigură. Şi totuşi, la noi, acest studiu se prelungeşte în fiecare zi.
    În final, reacţia unei paciente, care demonstrea­ză din plin defici­tul major educaţional cu care ne confruntăm. A venit pentru proble­me de insomnie, care impuneau o înregistrare polisomnografică iniţială, pentru a exclude alte boli. Am făcut programarea – ziua şi ora când trebuia să vină să doarmă în salonul alocat, doar pentru o astfel de investigaţie. La câteva zile, am primit o scrisoare, în care îşi cerea scuze, că renunţă la această investigaţie, nu din motive medicale, ci doar pentru că ea urma să se desfăşoare într-un spital de tuber­culoză. Oare câţi ani ne vor mai trebui ca să înţelegem cu toţii – pacienţi, medici de alte specialităţi, autorităţi – că specialitatea pneumo­logie (sau cum se cheamă, trunchiat la noi, pneumo­ftiziologie) nu mai înseamnă doar tuberculoză, ea cuprinzând peste 100 de alte boli respiratorii?
   Sunt poveşti de iarnă, populate cu suferinzi, la fel ca sistemul nostru. În spatele lor sunt, însă, din păcate, destine frânte, cariere compromise, responsabilităţi sociale şi nu medicale, la care ar trebui să reflectăm şi să reacţionăm, corijându-le, pentru a nu fi acuzaţi de malpraxis sau iresponsabilitate.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală