resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Mihai Eminovici şi Aron Pumnul

Autor: Dr. Ioan IEŢCU | 25 Iunie 2013
Mihai Eminovici şi Aron Pumnul
   Fiecare palmă de pământ românesc îşi are istoria şi jertfele sale pentru independenţă şi limbă; dar Bucovina este deosebită prin eroii şi „sfinţii“ ei prezenţi în Panteonul provinciei – Cimitirul Vechi al capitalei cultural-spirituale a Bucovinei, oraşul Cernăuţi. Cel dintâi la care ne referim este Aron Pumnul. Întâlnirea şcolarului Mihai Eminovici cu atmosfera Cernăuţiului şi cu profesorul Aron Pumnul sunt componentele unui binom care a suscitat inegal interesul cititorilor şi admiratorilor operei eminesciene, în defavoarea celui din urmă.
   În 1841, boierul Balş din Dumbrăvenii Sucevei obţine de la domnitorul Mihai Vodă Sturza decretul de căminar pentru Gheorghe Eminovici, titlu de boier, luându-l pe lângă curtea sa. Eminovici vorbea şi scria nemţeşte şi îşi instruia copiii în cultura germană. În 1857, căminarul Gheorghe Eminovici solicită Postelniciei din Iaşi paşaport de trecere a hotarului în Bucovina pentru el şi cel de-al şaptelea copil (din unsprezece), Mihai, în vârstă de şapte ani. La semne particulare, menţiona „statul crescătoriu, părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolită“; este primul portret documentar al poetului. În 1859–1860, Mihai este înscris în clasa a III-a la şcoala primară greco-orientală din Cernăuţi (National Hauptschule) şi Ober-Gymnasium. Având deja o cultură impresionantă pentru vârsta sa, nu arată interes deosebit pentru disciplina şcolară, ajungând să repete anul doi, când sta în gazdă la un francez. Din 1863, nu mai este printre elevi. În 1865–1866, îl regăsim elev particular în clasa a cincea gimnazială din Cernăuţi, unde îl cunoaşte pe eminentul profesor Aron Pumnul, autoritate culturală enciclopedică şi promotor al emancipării românilor din Bucovina. Acesta ţinea în gazdă patru-cinci elevi români, între aceştia remarcându-l pe Mihai Eminovici, căruia îi încredinţează supravegherea bibliotecii sale cu multe cărţi româneşti, pentru românii din zonă. Între adolescentul de 16 ani şi profesorul Pumnul s-a legat o relaţie cu totul specială, motiv pentru care socot necesar să aflăm cine era şi de unde a apărut acest om la Cernăuţi.
   Din „Enciclopedia Bucovinei“ editată de Emil Satco în 2004, aflăm că Aron Pumnul s-a născut în 1818 la Cuciulata (jud. Braşov) şi a studiat rând pe rând la Liceul romano-catolic din Odorheiu Secuiesc, la gimnaziul din Blaj, apoi la Cluj, fiind coleg cu Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian, Iacob Mureşianu şi alţi viitori fruntaşi ai Revoluţiei de la 1848. În anii premergători revoluţiei, studiază la Colegiul teologic din Viena, de unde revine la Blaj ca profesor de filosofie. Este organizator al adunării populare de la Blaj, redactând proclamaţia. Pentru toată activitatea sa revoluţionară, este condamnat la moarte de stăpânirea maghiară a Transilvaniei, dar reuşeşte să se refugieze peste munţi, la Bucureşti şi apoi la Iaşi, după care se opreşte la Cernăuţi, unde este primit ca un adevărat erou al neamului românesc. Fraţii Hurmuzachi îl angajează de îndată la revista „Bucovina“, iar din 1849 până în 1866 funcţionează ca prof
Publicitate
esor de limbă şi literatură română la Liceul german din Cernăuţi, unde avea să-l remarce pe elevul Mihai Eminovici. Cărturar patriot, pe linia ideilor latineşti din epocă, adept al scrierii cu litere latine, Aron Pumnul milita pe toate căile pentru ridicarea neamului românesc prin cultură. Social-politic, a influenţat hotărâtor mişcarea de emancipare a românilor din Bucovina. Întemeiază prima bibliotecă cu cărţi româneşti, adăpostită în locuinţa sa, astăzi în paragină şi contestată de unii ca fiind casa profesorului. Este autorul mai multor scrieri în limba română şi germană, printre care „Lepturariile“, adevărate enciclopedii de literatură română, pe care Eminescu le studia cu interes, şi „Convorbire între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti“. Aron Pumnul a stimulat trimiterea la şcoli a elevilor români; era un model în toate pentru elevii săi, iar moartea sa, în ianuarie 1866, l-a întristat profund pe şcolarul Eminovici, care a plâns şi deplâns trecerea în nefiinţă a protectorului său spiritual în poezia „La mormântul lui Aron Pumnul“, publicată în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnaziaşti din Cernăuţi“ şi semnată Mihail Eminovici.
   După acest eveniment trist, a venit un altul mai reconfortant: revista „Familia“, condusă de Iosif Vulcan la Oradea, i-a publicat în februarie-martie poeziile „De-aş avea“, „Din străinătate“, „La Bucovina“, „Speranţa“ şi „Misterele nopţii“, sub semnătura Mihai Eminescu, motiv pentru care Iosif Vulcan poate fi considerat naşul literar al poetului. Redacţia revistei transmitea şi următoarea notă: „Cu bucurie deschidem foile coloanei noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut“. După moartea profesorului Aron Pumnul, interesul pentru şcoală este luat de un „dor de ducă“: se alătură trupei de teatru a lui Fani Tardini, apoi îl găsim sufleor în trupa lui Iorgu Caragiale şi în aceea a lui Millo Pascali, care-l recomandă în 1868 pentru a fi acceptat ca sufleor la Teatrul Naţional pentru şase luni: „un străin, român din Moldova, foarte cult, foarte studios, cu cunoştinţe minunate de literatură germană şi română... sărac şi pe drumuri“. În acel an, 1868, a colindat multe localităţi europene şi transilvănene, poposind şi la Praga în atelierul pictorului fotograf J. Tomas, de la care avem prima fotografie. Urmează studenţia la Viena (1869–1872) şi apoi la Berlin (1872–1874).
   Cu prilejul unei vizite scriitoriceşti din aprilie la Cernăuţi, am fost conduşi în Cimitirul Vechi al oraşului, unde aveam să întâlnim nume mari din Panteonul Bucovinei, ale celor care au zidit gloria istoriei şi a culturii noastre după raptul provinciei de Curtea de la Viena în 1774–1775. Principala noastră ţintă era cripta profesorului Aron Pumnul, dar am poposit şi lângă cele ale familiilor Onciul, Sbiera, Hurmuzachi, Stefanelli, Bendescu. Unele morminte sunt în paragină, iar în altele numele româneşti sunt acoperite de plăci de beton cu nume ucrainene. Cripta lui Aron Pumnul este bine păstrată şi – ni s-a spus – mereu cu flori. Alături, o capelă recondiţionată admirabil şi cu inscripţii în română şi ucraineană. Studenţi români de la Universitatea „Yuri Fedkovici“, fostă Universitate Francisco-Josefină şi apoi, pe rând, „Carol I“ şi „Carol al II-lea“, îngrijesc din patriotism aceste morminte sfinte. Se cuvine să ştim aceste adevăruri româneşti.
   După cum se cuvine să răspândim apelul Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, transmis autorităţilor sucevene, pentru colectarea de fonduri necesare restaurării Casei „Aron Pumnul“ din Cernăuţi. Se intenţionează de 15 ani înfiinţarea muzeului memorial „Mihai Eminescu“, proiect care pare acum irealizabil. Casa profesorului Aron Pumnul necesită reparaţii capitale, mobilier şi expunerea unor materiale documentare. Sprijinirea acestui proiect este un gest de mare demnitate şi românism.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală