resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Scurtă biografie a unui spital octogenar şi a primului său director

Autori: Prof. dr. Mircea BEURAN , Prof. dr. Benone DUŢESCU | 4 Octombrie 2012
Scurtă biografie a unui spital octogenar şi a primului său director

Despre istoria Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în curând octogenar, şi despre activitatea primului său director, dr. Petre Topa, în articolul semnat de dnii prof. dr. Mircea Beuran şi prof. dr. Benone Duţescu.

 
   Actualul Spital Clinic de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, este una din primele şi cele mai reuşite realizări ale asigurărilor sociale din România. Asociaţia patronală proiectase, imediat după Primul Război Mondial, un spital de chirurgie şi mecanoterapie (recuperare), a cărui punere în funcţiune a întârziat însă mai bine de un deceniu, îndeosebi din motive financiare. Terenul pentru construirea spitalului proiectat a fost cumpărat – o parte în 1924, de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, iar o altă parte în 1928, de la Zoe Rosetti-Bălănescu, şi se afla pe Calea Floreasca, colţ cu str. Hatmanul Arbore (de aici, uneori, adresa spitalul este indicată a fi Hatmanul Arbore). În 1930, Casa Centrală a dat însă în funcţiune Spitalul de Chirurgie de pe strada Polizu şi abia doi ani mai târziu avea să intre în funcţiune şi spitalul proiectat cu atâta timp înainte, de pe Calea Floreasca.
   De mai multă vreme ne preocupă faptul că trebuie să stabilim cu onestitate coordonatele istorice şi destinul social al acestui spital. Dorim, în primul rând, să restabilim adevărul istoric despre începuturile şi etapele reale de dezvoltare ale acestui spital – acum octogenar. În 1993, se organizau „Zilele medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti “ (6–8 mai) şi se anunţa, pe ultima pagină a invitaţiei-program, organizarea, în anul următor, a sesiunii ştiinţifice jubiliare consacrate „celei de-a 60-a aniversări a existenţei Spitalului de Urgenţă din Bucureşti, 1934–1994“. Nimic însă din această aserţiune nu avea acoperire istorică şi totul era o gravă eroare. Spitalul de Urgenţă Floreasca împlinise cu doi ani înainte cei 60 de ani de activitate.
   Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca nu este născut prin Ordinul ministrului sănătăţii din 1933, aşa cum s-a afirmat, şi nici darea lui în funcţiune nu a avut loc în 1934. Acel eveniment se referă la Spitalul de Urgenţă de pe lângă Societatea de Salvare din Splaiul Independenţei, unitate sanitară care a avut propriul său traseu istoric. Acest spital al Salvării, cu profil de urgenţă, şi-a încheiat practic activitatea în 1959, când, prin Ordinul nr. 1.071 al ministrului sănătăţii din 29 noiembrie 1959, a fost transformat – cu întreaga sa bază materială – în Spitalul de traumatologie, chirurgie plastică şi arşi, având ca prim director pe dr. Aurel Vasiliu şi ca şef de clinică pe dr. Agrippa Ionescu. Tot prin acest Ordin (prin care se stabilea profilul unor unităţi sanitare bucureştene), se dispune ca Spitalul Floreasca (numit pe atunci Spitalul de stat nr. 4 „I. C. Frimu“) să aibă următorul profil: • Clinica de chirurgie cu 150 de paturi, care preia urgenţele chirurgicale şi ortopedice pe Capitală (cu excepţia accidentelor şi arsurilor) • Clinica de ortopedie cu 110 paturi • Clinica medicală cu 110 paturi. Acesta este actul juridic şi momentul istoric prin care fostul spital de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie al asigurărilor sociale devine spital de urgenţă deschis tuturor locuitorilor Capitalei.
   Documentele pe care le-am identificat din cercetarea arhivelor şi a presei medicale ne permit să stabilim că actualul Spital de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi-a început activitatea la 16 noiembrie 1932, sub denumirea de Spitalul de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie şi nu trebuie confundat sau asimilat – cum greşit s-a afirmat uneori – cu Spitalul de Urgenţă al Salvării, intrat în funcţiune în 1934, pe Splaiul Independenţei.
   Acest spital, acum octogenar, a fost lipsit de bunăvoinţa unor cercetători de a-i descrie adevărata naştere, devenirea şi lumina sa de azi. Să ne fi fost până acum ruşine că acest spital de urgenţă a început ca un modest serviciu de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie al asigurărilor sociale? El s-a născut pentru a fi în sprijinul celor suferinzi, necăjiţi şi neajutoraţi – ocrotiţi de legea asigurărilor sociale.
   Iată ce ne spun documentele. Revista România Medicală din 15 ianuarie 1933, la rubrica „Note şi informaţii“, insera următoarele: „Începând dela 16 Noembrie 1932, s-a pus în funcţiune Spitalul de chirurgie şi mecanoterapie din Bucureşti, Calea Floreasca nr. 8–14, pentru îngrijirea şi reeducarea profesională a accidentaţilor din câmpul muncii. Spitalul este pus sub conducerea dlui dr. Petre Topa, având la secţia de mecanoterapie pe dl. dr. I. Ghiulamila. Accidentaţii asiguraţi sunt primiţi la orice oră din zi sau noapte“. Era deci de la început (după titulatură şi program), un spital de chirurgie şi de urgenţă.
   Spitalul se pregătea nemijlocit pentru începerea activităţii, încă din august 1932. Pe statul de achitare a salariilor cuvenite Spitalului de chirurgie şi mecanoterapie pentru luna august 1932, sunt înscrise la plată şase persoane – personal administrativ şi de pază, care preiau administrarea spitalului. Acestea erau: Sorescu Constantin – administrator; Ionescu Dragomir – contabil; Papadatus Iany – ajutor mecanic; Bucur Gheorghe – fochist; Petre Paul şi Mihai Gheorghe – paznici. Statul de salarii pe luna august 1932, cu antetul „Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale – Asociaţia Patronală“ este semnat de chirurg primar director dr. Petre Topa.
   Echipa preia administrarea spitalului şi asigură pregătirea deschiderii acestuia – care va avea loc la 16 noiembrie 1932. O atestă statul de plată din noiembrie 1932, din care reiese că sunt retribuiţi cu 30 de zile pe luna respectivă cei care-şi începuseră activitatea administrativă în luna august, iar cu 15 zile (pentru că spitalul începuse să funcţioneze la 16 noiembrie) personalul medical şi de farmacie. Doar dr. Topa figurează cu 30 de zile, în timp ce Davidescu Cesar – medic secundar, Ghiulamila Ioan – medic, Ghiulamila Radu – extern, Dietrich Eduard – extern, Pucleşanu Ioan – intern – cu 15 zile de plată, iar trei brancardieri (angajaţi în ultima parte a lunii) – cu zece zile de plată.
   Aşa îşi începea activitatea Spitalul de chirurgie şi mecanoterapie, la 16 noiembrie 1932, cu un medic director, un medic primar, un medic secundar, un intern, doi externi, un farmacist şi 24 de angajaţi personal administrativ şi ajutător (din care şase surori infirmiere). Spitalul îşi completează în lunile următoare echipa medicală: dr. Brancovici Mihai – radiolog, dr. Dimitriu Ofelia – medic de laborator (conform statelor de plată a activităţii).
   Aşa cum declară el însuşi, activitatea cea mai intensă, mai rodnică, de chirurgie ortopedică, dr. Petre Topa a desfăşurat-o în calitate de chirurg primar prin concurs al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, mai întâi la serviciul de consultaţii, cu un mic număr de paturi – opt (serviciu de gardă), apoi la Spitalul de Accidente de Muncă şi Mecanoterapie (1932). În primii şase ani de activitate (1932–1938), dr. Petre Topa raportează că a efectuat peste 12.000 de operaţii, din care mai bine de 3.000 în specialitatea de ortopedie şi traumatologie. Nivelul profesional înalt, experienţa pozitivă, prestanţa ştiinţifică a acestui serviciu şi a conducătorului său au făcut ca dr. Petre Topa să fie desemnat ca raportor în trei rânduri la Congresul Naţional de Chirurgie (1934, 1936 şi 1938), prezentând rapoartele: Osteosinteza în tratamentul fracturilor; Fracturile coloanei vertebrale; Fracturile colului femural. Sunt contribuţii apreciate de mişcarea medicală românească a vremii respective, recenzate elogios de prestigioase reviste de specialitate de peste hotare: Bibliografia Ortopedica (1935), Bruxelles medical (1937), Revue d’orthopédie (1937) ş.a.
   Activitatea spitalului a inspirat teze de doctorat în medicină şi chirurgie. Am identificat – pentru perioada 1932–1938 – zece asemenea lucrări. Analiza lor atentă ne permite să formulăm câteva concluzii, care întăresc aprecierea că aici se năştea o veritabilă Şcoală de chirurgie de urgenţă, ortopedie şi traumatologie.
   1. Varietatea cazuisticii din spital (după titlurile tezelor respective): Apendicita hernială; Osteosinteză în tratamentul fracturilor; Meningita aseptică în traumatismele craniene; Consideraţiuni asupra rupturii splinei în doi timpi; Tratamentul chirurgical al luxaţiei recidivante scapulo-ume­rale; Tratamentul fracturilor coloanei vertebrale; Con­tribuţiuni la tratamentul fracturilor de calcaneu ş.a. Iată deci problematica de specialitate din acest serviciu şi, desigur, finalitatea pozitivă a evoluţiei cazurilor, întrucât ele puteau constitui materie de studiu şi concluzii pentru viitoare conduite în domeniile respective de activitate.
   2. O parte din cei care efectuau aici teze lucrau un an sau doi ca interni, preparatori sau simpli stagiari, atraşi de fascinaţia medicinii de urgenţă a acestui veritabil laborator al şcolii ce prindea contur.
   3. Se obişnuia, la începutul fiecărei lucrări, să se exprime un sentiment de gratitudine al autorului faţă de părinţi, rude, profesori ş.a. Dar toate au un numitor comun: nu ostenesc în a omagia în cuvinte emoţionante pe mentorul lor în domeniul chirurgiei şi traumatologiei – dr. Petre Topa. Este subliniată bunăvoinţa ce o arată pentru cei dornici de instruire, generozitatea, îndrumarea părintească. Puternică este aprecierea făcută doctorului Petre Topa ca „distins chirurg şi director al Spitalului de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie al Asigurărilor Sociale din Bucureşti pentru (...) felul cum conduce acest spital şi pentru grija părintească ce o poartă asiguraţilor internaţi“ (dr. Ilie Jebeleanu); „Chirurg desăvârşit, suflet ales, exemplu de muncă organizată şi cu folos“ (dr. Victor Panaitescu); „Eminent chirurg şi desăvârşit organizator, care prin muncă neobosită a reuşit să creeze primul institut de accidente de muncă din ţară, recunoştinţă pentru tot ce am învăţat de la dsa ca intern al serviciului“ (dr. Haim Haimovici). În teza pentru doctorat în medicină şi chirurgie a medicului Titu Jipescu (preparator la Spitalul de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie), prezentată la 12 iunie 1937, având ca temă „Tratamentul fracturilor coloanei vertebrale“, se fac următoarele precizări, ce se cuvin a fi relatate: „Spitalul – prin realizările lui – a corespuns scopului pentru care a fost creat: tratarea corespunzătoare, la nivelul cunoştinţelor europene, a diferitelor forme de accidente. Aici, în acest spital, asiguraţii accidentaţi au putut fi redaţi vieţii sociale prin munca intensă şi neobosită, prin conştiinţa neclintită şi prin abnegaţia conducătorului, chirurgul şi eminentul clinician dr. Petre T. Topa, care şi-a consacrat toată energia de care dispune întru alinarea suferinţelor omeneşti“. Iar la Concluziuni se face următoarea precizare: „În Spitalul de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie al Asigurărilor Sociale, condus de dl. dr. Topa T. Petre, am aplicat în cele 60 de cazuri de fracturi de coloană vertebrală venite în spital de la 17 noembrie 1932 şi până la 1 iunie 1937, următoarele metode: a. Reducerea; b. Grefa Albee; c. Laminectomia“. Rezultă clar din această relatare că la 17 noiembrie 1932, de a doua zi după intrarea în activitate a Spitalului, se urmăresc aici primii bolnavi pentru concluzii ştiinţifice.
   Spitalul asigura asistenţa medicală de urgenţă a accidentaţilor asigurărilor sociale – practic, în orice fel de accidente – interesând neurochirurgia, traumatisme maxilo-faciale, ORL, traumatologia abdominală şi cea a membrelor superioare şi inferioare. Încă din primii ani de activitate, instituţia, prin personalul său, dovedeşte o viziune largă asupra urgenţelor în medicină – îndeosebi cele chirurgicale şi traumatologice. Îşi desfăşoară aici activitatea medici specialişti în domeniile obligatorii de investigaţie în urgenţe: radiologie, laborator, chimie, medicină internă. Să amintim numai pe dr
Publicitate
. Emil Crăciun la anatomie patologică, pe viitorul acad. Eugen Macovschi la serviciul de laborator, pe dr. Dinischiotu – viitorul profesor de clinică medicală. Toţi cei care au lucrat la Spitalul de Urgenţă Floreasca recunosc că era un privilegiu să poţi efectua aici un stagiu de formare sau perfecţionare profesională.
   Spitalul cunoaşte o permanentă dezvoltare. În 1940, se realizează „marea extindere“. În unele documente, ea este denumită „aripa nouă“, în altele – „Floreasca Nou“. Această dezvoltare – sub toate aspectele ei – pregăteşte şi asigură înnobilarea universitară a spitalului, care devine şi de jure spital universitar. Profesorul Traian Nasta, apreciind că sunt îndeplinite aici toate cerinţele unui învăţământ universitar, vine în 1942 la Spitalul Floreasca cu clinica sa de chirurgie de la Spitalul Polizu. Ajung aici, pe lângă maestrul profesor, şi alte nume de rezonanţă în chirurgia românească: Florian Mandache, Dan Gerota, Dan Gavriliu ş.a.
   Buletinul medical al Asigurărilor Sociale anunţa că „la Spitalul de chirurgie şi mecanoterapie al Asociaţiei Patronale, medic primar director dr. Petre Topa, au loc în fiecare sâmbătă, la orele 10 dimineaţa, şedinţe de referate“. Dr. Topa precizează că această activitate era un „cerc de referate unde se punea la punct materialul ştiinţific din serviciu şi se recenzau lucrările noi din străinătate în specialitatea de ortopedie, chirurgie infantilă şi traumatologie“. În presa medicală de specialitate se făcea precizarea că la Spitalul de chirurgie şi mecanoterapie al Asociaţiei Patronale au loc consultaţii de specialitate în fiecare dimineaţă, de la orele 8 la 11: „Serviciul de mecanoterapie funcţionează zilnic, sub direcţia dlui dr. Ghiulamila. Serviciul de radiologie şi agenţi fizici este condus de dr. Brancovici. Laboratorul este condus de dna dr. Antinescu Dimitriu şi de dr. Emil Crăciun. Medic secundar reuşit la concurs a fost numit dl dr. D. Caramzulescu. Farmacia spitalului este condusă de dna. Maria Mihăilescu. Camera de gardă este la dispoziţia accidentaţilor din câmpul muncii la orice oră din zi şi noapte“.
   Dr. Petre Topa este recunoscut ca o autoritate în domeniul specialităţii sale. Ministerul Sănătăţii îl numea în comisii de specialitate. Prin Ordinul din 5 noiembrie 1935 privind juriul examinator pentru specialitatea chirurgie infantilă şi ortopedie, se numesc în juriul examinator al concursului prof. dr. Bălăcescu, din partea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, prof. dr. Al. Pop, Al. Rădulescu (Cluj), prof. dr. Anghel şi conf. dr. A. Trosc (Iaşi) şi dr. Petre Topa (Bucureşti) din partea Ministerului Sănătăţii. În 1942, va face parte din comisia care a acordat titlul de medic primar chirurgie infantilă doctorului Dimitrie Vereanu, viitor profesor la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“.
  Născut în anul 1889 la Malovăţ (Macedonia), dr. Petre Topa este absolvent al liceului român din Bitolia (1908), extern al Eforiei Spitalelor Civile (1911) clasificat al treilea, intern (1913) clasificat întâiul. Secretar general al Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, comitetele din 1914 şi 1915, doctor în medicină şi chirurgie în 1917. Aici se cuvine o precizare. Deşi a absolvit Facultatea de Medicină la Bucureşti, titlul l-a obţinut la Iaşi, în 1917. Era anul în care Facultatea din Bucureşti nu a funcţionat şi, conform unei dispoziţii a Ministerului Instrucţiunii, Facultatea de Medicină din Iaşi a fost abilitată să acorde (fără a se susţine lucrare scrisă) titlul de doctor în medicină şi chirurgie şi pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Prin aceasta lămurim de ce în Anuarul medicilor din 1943 Petre Topa este menţionat ca absolvent la Iaşi, în 1917, iar în Anuarul din 1948 apare ca absolvent la Bucureşti.
   Războiul de întregire a neamului l-a făcut ca medic militar, ajutând şi instruindu-se în acelaşi timp în complexa activitate a chirurgiei de război. Are şansa să lucreze într-un spital de evacuare condus de profesorul Iacob Iacobovici; aici, spune dr. Topa, „mi-am format mâna de a opera cu conştiinciozitatea şi devotamentul ce mi le-am însuşit dela dl. Profesor Iacobovici“. Iată şi un scurt extras din certificatul primit de la maestrul său pentru această perioadă de un an şi jumătate: „Subsemnatul medic colonel Dr. Iacobovici, Şeful Spitalului de Evacuare 7, certific că medicul Locot. Dr. Topa Petre a lucrat cu mine dela 28 ianuarie 1917 până la 1 iunie 1918. Se ştia că este unul din cei mai distinşi studenţi ai facultăţii de medicină din Bucureşti. Campania a fost un vast câmp de experienţă şi colegul Topa a desfăşurat o activitate neobişnuită. Cunoştinţele medicale vaste, devotament, pricepere şi un spirit clinic desăvârşit, adăogând la toate acestea sentimente umanitare şi româneşti excepţionale, am găsit în colegul Topa un colaborator nepreţuit. (...) Bacău, 24 mai 1918“.
   Întors din război, a făcut stagiul complet de patru ani în serviciul chirurgical de la Spitalul Colentina, având ca şefi de clinică şi îndrumători nemijlociţi pe dr. N. Racoviceanu şi prof. dr. Iancu Jianu. Termi­nând stagiul de secundariat, a fost numit chirurg al Casei centrale a meseriilor, unde i s-a deschis un nou câmp de activitate în chirurgia ortopedică şi accidentele muncii. A organizat în această calitate serviciul de Consultaţii chirurgicale din aşezământul medical modern Casa medicală „Regina Maria“.
   Publică un număr important de articole în presa medicală din ţară şi prezintă comunicări la reuniuni ştiinţifice prestigioase din străinătate (congrese internaţionale de chirurgie, de ortopedie, de accidente de muncă). Lucrările sale sunt recenzate elogios în publicaţii de specialitate din Franţa, Belgia, Italia. Vizitează mai multe clinici de ortopedie şi traumatologie din Bologna, Roma, Florenţa, Paris, Lyon, Anvers, Bruxelles, Viena. Este deci un chirurg şi ortoped format deplin de Şcoala românească de chirurgie, la competenta clinică chirurgicală de la Colentina, şi desăvârşit ca formaţie profesională la cele mai reputate clinici europene.
   Acesta era chirurgul ortoped Petre Topa când a fost numit, în 1932, medic-director al noului spital de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie din Bucureşti.
   Alte câteva informaţii despre activitatea profesională a dr. Petre Topa: se înscrie în Uniunea Medicală Balcanică; este ales vicepreşedinte al Secţiunii române şi participă activ la toate reuniunile de până în 1944. Relatăm un moment semnificativ, de la una din aceste reuniuni, care a avut loc la Bucureşti, în iunie 1935, cu participanţi din Iugoslavia, Grecia, Turcia. Din relatarea Buletinului Asociaţiei Generale a Medicilor din România, reţinem: „Ziua a II-a. Membrii Uniunii Medicale Balcanice, participanţi la săptămâna medicală, au vizitat dimineaţa Facultatea de Medicină, Institutul de Anatomie, Institutul de Igienă, Institutul Cantacuzino, Salvarea şi Spitalul de Urgenţă al acesteia. În acelaş timp chirurgii au asistat la şedinţele operatorii care s-au făcut la Clinica prof. dr. Ion Jianu, de la Colentina şi de la Spitalul accidentelor de muncă al asigurărilor sociale, unde dl. dr. Petre Topa a executat o rezecţie de stomac, o operaţie de guşă şi o apendicită acută“. Iată deci ce operaţii se efectuau la Spitalul Floreasca de către virtuozul chirurg dr. Petre Topa.
   Autoritatea sa profesională îl face să fie ales în suprema funcţie de demnitate profesională – preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie. Aceasta se întâmpla în anul 1939. Bucureştiul medical anunţă elogios alegerea dr. Topa ca preşedinte: „Dl. dr. P. Topa, director şi chirurg primar al spitalului de chirurgie, accidente şi mecanoterapie, a fost ales preşedinte al Societăţii române de chirurgie pe anul în curs (1939–1940, n.n.). În calitatea de secretar general al ultimelor congrese române de chirurgie, d-sa a contribuit în mare măsură la succesul acestor importante manifestaţiuni ale chirurgiei naţionale române. În fotoliul ocupat altădată de marii chirurgi ai ţării: Thoma Ionescu, Severeanu, Juvara, C. Angelescu, Gerota şi mai în urmă de prof. Iacobovici, Amza Jianu, Hortolomei, I. Jianu, Tr. Nasta etc. se instalează de astă dată un chirurg mai tânăr, dar a cărui reputaţie ştiinţifică a trecut de mult hotarele ţării, lucrările sale de ortopedie şi chirurgie osoasă, în special, fiind cunoscute şi citate pretutindeni“.
   Despre activitatea politică a dr. Petre Topa avem puţine informaţii. Ele sunt însă concludente şi ni-l prezintă ca făcând parte din Partidul Naţional Democrat al lui Nicolae Iorga. Va fi, în prima parte, secretar general al acestui partid şi va candida la alegerile parlamentare pentru un mandat de deputat. Bucureştiul medical (nr. 5–6 din 1931) menţionează că „Dl. dr. Petre Topa, chirurg primar al aşezămintelor Principesa Elena şi al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, a fost ales deputat de Caliacra. Totodată Dsa a fost ales vicepreşedinte al Camerei, subliniem aceasta pentru că este primul înalt loc în parlamentul ţării“.Bucureştiul Medical (nr. 3–4 din 1932) relatează: „La discuţiunea asupra legei pentru organizarea învăţămân­tului superior, colegul nostru dr. P. Topa, deputat şi vice-preşedinte al Camerei, a luat o parte efectivă introducând o serie de modificări care nu existau în proectul votat la senat“.
   Din 1937 până în 1940, dr. Petre Topa a îndeplinit în mai multe guverne funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Muncii sau la Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale. De regulă, chemarea sa ca subsecretar de stat s-a făcut sub guvernările liberale (Gheorghe Tătărăscu) sau cele ale Frontului Renaşterii Naţionale, organizaţie din care a făcut parte.
   O altă informaţie despre dr. Petre Topa apare în Bucureştiul medical nr. 1–3, aprilie 1940, de unde aflăm că la minister se lucra la modificarea legii sanitare din 1930 şi punerea ei în acord cu viziunea politică a anului 1940. Proiectul noii legi sanitare era elaborat de dr. Petre Topa, subsecretar de stat al sănătăţii. La scurt timp după această informaţie, revista, în nr. 4–6 din 1940, anunţă că în ţară s-a instituit un nou guvern, prezidat de ing. Gigurtu, având ca ministru al sănătăţii pe dr. Victor Gomoiu. În locul subsecretarului de stat de la departamentul sănătăţii, dr. Petre Topa, care a demisionat, a fost numit dr. I. Simionescu, chirurg primar.
   În România Medicală din iunie 1940, dr. Topa publică – în calitatea sa de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii Publice şi Ocrotirilor Sociale – un articol în care elogiază „pri­mul deceniu al restauraţiei“ (domnia regelui Carol al II-lea). El a sprijinit dictatura regală, înscriindu-se în Frontul Renaşterii Naţionale şi participând la viaţa politică în calitate de secretar general al Ministerului Sănătăţii, ministru fiind prof. dr. N. Hortolomei.
   O ultimă informaţie în acest domeniu se referă la faptul că, în 1946, Partidul Naţional Democrat, pe care îl reprezenta, a fuzionat cu aripa dizidentă a liberalilor, condusă de Gheorghe Tătărăscu, participând la alegerile din acel an. Aici se încheie activitatea politică propriu-zisă a dr. Petre Topa, pe care o cunoaştem până acum.
   Cercetând arhivele, aflăm că din anul 1946 el nu mai este director, ci şef al secţiei de chirurgie şi recuperare, până în 1949. De la 1 ianuarie 1949 (practic după naţionalizarea spitalelor), dr. Topa nu mai apare ca lucrând la spitalul pe care l-a condus cu atâta pasiune timp de 15 ani.
   Ultimele documente cercetate de noi ne dezvăluie destinul său dramatic. După 1949, orânduirea socialistă nu l-a asimilat printre valorile naţionale. Doctorul Topa este arestat în 1951, i se înscenează un proces politic şi este con­damnat la zece ani de temniţă grea. Decesul său se produce în închisoare, în anul 1957, la Spitalul temniţei Văcăreşti.
   Dr. Petre Topa lasă ţării o moştenire de valoare: Spitalul de Urgenţă Floreasca. La momentul când era preluat de stat de la asigurările sociale, în anul 1949, spitalul avea 130 de angajaţi personal medical şi auxiliar sanitar, 91 administrativ şi era organizat pe trei servicii de chirurgie, unul de orto­pedie, două de boli interne, serviciu de fizioterapie, labora­tor, bacteriologie, chimie, anatomie patologică, farmacie.
   Acestea sunt, pe scurt, destinul şi dramele de început ale Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca şi ale primului său ziditor.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală