links

EDMED

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

„Patul nutritiv“ din care se naşte performanţa

Autor: Iftimie NESFÂNTU | 1 Februarie 2012

Iniţiat şi coordonat de dl prof. dr. Dan L. Dumitraşcu şi dna dr. Laura Irina Poantă, atelierul internaţional Gastrointestinal involvment in metabolic syndrome: cause or effect? a oferit participanţilor prilejul de a pătrunde în culisele unor cercetări medicale de anvergură. Un reportaj realizat de dl Iftimie Nesfântu.

 

Atelierul internaţionalAfectarea gastrointestinală în sindromul metabolic: cauză sau efect?, organizat la Cluj-Napoca, a fost cumva multidimensional. Pe de o parte – comunicări, discuţii şi schimburi de idei, obişnuite într-o astfel de reuniune medicală; pe de altă parte – trei volume publicate, unul dintre ele cu acelaşi titlu ca şi atelierul, care a inclus şi lucrări prezentate, coordonat de dna dr. Laura Poantă şi dl prof. dr. Dan L. Dumitraşcu, celelate două, în format de buzunar, dedicate pacienţilor: „Diabetul zaharat de tip 2 şi hipotensiunea ortostatică“ (dr. Laura Poantă) şi „Gastropareza diabetică“ (dr. Laura Poantă şi prof. dr. Dan L. Dumitraşcu). N-au lipsit, fireşte, invitaţii din străinătate, evenimentul bucurându-se de prezenţa unor personalităţi de marcă din Anglia, Rusia, Italia.

   – Este un workshop dedicat comorbidităţilor şi evidenţierii unor legături între patologia gastrointestinală şi sindromul metabolic, o temă de actualitate la mai multe întâlniri din ultimul an, ne-a mărturisitprof. dr. Dan L. Dumitraşcu. Se simte nevoia de a privi în interdependenţă complicaţiile digestive şi condiţiile metabolice. Sunt deja binecunoscute afectările tractului gastrointestinal în diabetul zaharat şi sunt lucrări care au adus în faţa celor prezenţi tocmai astfel de aspecte. Dl dr. Nusrat Hussain, din Manchester, a vorbit despre depresia la pacienţii diabetici, dna prof. dr. Gabriela Roman, într-o lucrare realizată împreună cu dna dr. Cornelia Bala, despre rolul incretinelor GIP (glucose-dependent insulinotropic peptide) şi GLP-1 (glucagon-like peptide 1) în terapia modernă a diabetului de tip II, dna dr. Luminiţa Stanciu, din Londra, despre activitatea antiinflamatorie şi antivirală a calcitriolului în celulele epiteliale. Un invitat important, unul dintre marii gastronterologi ai lumii la această oră, dl prof. dr. Leonid Lazebnik, din Moscova, a expus o „integrală“ a cercetărilor efectuate de echipa dsale privind flora intestinală, steatoza hepatică şi aterogeneză. O lucrare colectivă, prezentată de dl prof. dr. Petru Adrian Mircea, a adus în dezbatere diagnosticul neinvaziv al steatozei hepatice prin analiza imaginilor ultrasonografice… Participanţii au putut urmări şi conferinţa dlui prof. dr. Enrico Corazziari, din Roma, despre dieta mediteraneană, deschizând în acelaşi timp şi o paralelă cu alimentaţia din România.

Dr. Adam D. Farmer (Londra): „Formulări simple şi clare“

   – Diabetul zaharat reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Dacă în prezent sunt peste 170 de milioane de bolnavi în toată lumea, în 2030 se estimează că numărul acestora va fi de două ori mai mare. Sunt studii OMS care arată aceste tendinţe. Pornind şi de la complicaţiile ce apar, şi ele în creştere, îngrijirea bolnavilor cu diabet consumă şi va consuma resurse considerabile. O pondere apreciabilă au complicaţiile gastrointestinale, asociate frecvent cu un control inconsecvent al glicemiei. Este unul din punctele de plecare ale studiului nostru. Evaluarea clinică este complexă şi presupune cunoaşterea amănunţită a istoricului bolii, o examinare fizică completată cu măsurători uzuale ale parametrilor biochimici, hormonali şi hematologici. Este nevoie să fie cunoscut şi istoricul complicaţiilor macro- şi microvasculare şi, încă o dată, reamintim că tulburările gastrointestinale pot să apară şi în absenţa sau independent de diabetul zaharat. Sigur, sunt numeroase detalii de procedură ori privind abordarea temei, într-o cercetare de acest fel nu putem lăsa la o parte nicio ipoteză, cu atât mai puţin indicatorii importanţi pentru descrierea celor două patologii.
   – De ce sunt necesare atâtea măsurători şi analize comparative? Nu este un efort prea mare din partea colectivului de cercetare?
   – Noi dorim să oferim colegilor practicieni acele instrumente utile pentru a evidenţia tendinţele patologiei şi a decide asupra unei atitudini terapeutice utile pacienţilor. Dar, pentru asta, noi – mă refer la cei implicaţi în cercetare – trebuie să explorăm toate posibilităţile, practic să nu ne scape nimic. Concluziile pot să pară simple, dar până ajungem la aceste formulări simple şi clare e un drum foarte lung…
   – Aţi acordat atenţie nu numai tehnicilor moderne de investigaţie, dar şi documentării şi pregătirilor. Aţi regândit şi geneza diabetului zaharat şi, independent de această latură, aţi abordat cu aceeaşi rigoare şi tulburările gastrointestinale (GI). Sunt probleme deja sistematizate în alte capitole ale patologiei. Nu este o pierdere de vreme să reveniţi asupra lor?
   – Dacă eu văd un pacient cu un tablou clinic ce-mi sugerează complicaţii GI date de diabet, nu-mi foloseşte cu nimic ce ştie diabetologul dintr-o clinică sau gastroenterologul din alta. Pentru ei lucrurile pot să fie demult clarificate. Ca să facem conexiuni corecte, este nevoie să înţelegem şi omul sănătos, şi pacientul cu diabet şi complicaţii, şi pe cel cu tulburări digestive care nu are neapărat şi un diabet… Trebuie să vedem mai întâi pădurea şi abia după aceea să cercetăm speciile de arbori şi intercondiţionările dintre ele… Dacă studiem mai mulţi parametri şi toţi se schimbă în acelaşi timp, nu mai putem formula nicio concluzie. Obiectivul nostru este de a stabili în ce fel o anumită modificare, oglindită de indicatori măsuraţi, poate fi asociată sau nu cu o alta din sfera celeilalte patologii. Complicaţiile gastrointestinale ale diabetului – am şi arătat între concluzii – necesită o expertiză multidisciplinară şi elaborarea unor algoritmi utili în investigarea unor asemenea cazuri, pornind tocmai de la astfel de cercetări complexe.

Un adevărat tezaur de cunoştinţe

   Dl prof. dr. Leonid Borisovici Lazebnik, multă vreme preşedintele Asociaţiei Gastroenterologilor din Rusia şi directorul Institutului Central de Cercetare Ştiinţifică în Gastroenterologie din Moscova, personalitate reprezentativă a specialităţii, a vorbit despre flora intestinală, steatoza hepatică şi aterogeneză. În opinia participanţilor, a fost o prezentare realmente de excepţie. Expunerea dsale, bazată pe o suită incredibilă de experimente de laborator şi clinice, a copleşit prin seriozitate şi rigoarea concluziilor.
   – Dle profesor, când începeţi o cercetare nouă, de unde porniţi?
   – De acasă! Am pornit întotdeauna de la cercetările unor precursori, integrând fapte, observaţii clinice şi rezultate confirmate de laborator. De asta i-am şi citat. Şi nu numai că i-am citat, dar i-am şi studiat şi am continuat experienţa vastă a unor mari înaintaşi precum: Nicolai N. Anicikov, Alexander L. Myasnikov (care a descris cum apar şi se dezvoltă leziunile vasculare în ateroscleroză şi are contribuţii fundamentale în descrierea unor mecanisme biochimice implicate în degradarea şi distrugerea fibrelor elastice ale pereţilor arteriali şi rolul insulinei în atari procese), apoi contribuţiile acad. Alexander I. Archakov în patogeneza dislipidemiei aterogenice sau lucrările recente publicate de Yuri Konev privind rolul endotoxinelor.
   – Care ar putea fi – într-o formulare sintetică – secretul dumneavoastră?
   – Nu m-am aventurat niciodată dincolo de rezultatele experienţelor proprii, dar nici n-am pornit vreodată o cercetare nouă fără să consult încercările, protocoalele de cercetare ale unor predecesori. Mă refer la cei care ştiu să acorde prioritate faptelor. În expunerile mele o să găsiţi întotdeauna un segment referitor la istoricul problemei şi al controverselor legate de un anumit subiect. În „jurnalele de bord“ ale cercetătorilor şi clinicienilor, în notele sau observaţiile lor se află un adevărat tezaur de cunoştinţe.
   – Poate că mulţi cercetători ar trece sub tăcere cele descoperite înaintea lor, pierdute astăzi prin cine ştie ce arhive…
   – Aceia nu sunt cercetători! Şi, dacă fac aşa, se trec pe ei în tăcere, se elimină din circuitul valorilor ştiinţifice. În literatură, în artă se porneşte de multe ori de la zero; marii scriitori, pictori, compozitori deschid totalmente drumuri noi. În ştiinţă însă, mai ales în ştiinţa modernă, există o continuare şi o preluare din experienţa precursorilor. Pentru noi este valabil dictonul „fără înaintaşi, cercetarea modernă nu are viitor“.
   – Nu este o pierdere de vreme pentru dv. să participaţi la o reuniune medicală precum aceasta, poate modestă, în loc să fiţi prezent la o manifestare de anvergură, cu sute de participanţi?!
   – Curioasă şi surprinzătoare întrebare… Dacă la o astfel de manifestare, modestă, cum o numiţi dv., există un singur tânăr care să vadă dincolo de prezentarea în sine adevăratul mesaj şi să poată prelua o astfel de „moştenire“ şi să o
Publicitate
ducă mai departe, beneficiul comunităţii ştiinţifice şi al pacienţilor este uriaş. Valoarea unei astfel de manifestări ţine nu de numărul participanţilor, ci de transferul unei astfel de „moşteniri“.
   – Un astfel de transfer nu se realizează prin activitatea în sine, între maestru şi discipol, în laborator, în ani şi ani de muncă?!
   – Acolo e altceva…
   – Să admitem că în această sală mică există un astfel de tânăr receptiv, cu o predispoziţie nativă, care a văzut dincolo de prezentarea dv. acel, să zicem, „mister al cunoaşterii“. Este de ajuns?

   – Nu. Dar dacă a văzut „ceva“ într-o prezentare – a mea sau a unui alt coleg – va şti ce să caute, unde anume! Şi cine caută, găseşte. „Bate şi… ţi se va deschide!“

Comitetele de experţi – o modalitate de a integra experienţe individuale

   În a doua zi a reuniunii, a fost programată conferinţa dlui prof. dr. Enrico Stefano Corazziari, de la Departamentul de medicină internă şi gastroenterologie al Universităţii „La Sapienza“ din Roma, despre dieta mediteraneană, de fapt, o expunere comparativă – oglindită şi în titlul prelegerii: „Dieta mediteraneană şi alimentaţia românească“.
   – În ultimii ani se vorbeşte din ce în ce mai des despre dietă, despre schimbarea stilului de viaţă… Ce determină creşterea interesului pentru astfel de probleme?
   – O dietă „nesănătoasă“, care nu corespunde nevoilor organismului, duce la îmbolnăviri. Şi foarte mulţi oameni suferă din această cauză…
   – Înainte vreme, acum 20–30 de ani, nu era la fel?
   – Nu, nu se cunoşteau atât de multe… Bolnavii mergeau la clinică pentru o boală sau alta, medicul trata punctual un pacient, o leziune. Nu erau atâtea studii statistice populaţionale. Astăzi se cunosc cauze, interdependenţe. Şi există o întreagă patologie asociată dietei de un tip sau altul, sunt diferenţe între durata medie de viaţă din Italia, ca să rămân doar la tema conferinţei de astăzi, şi cea din România, iar aceste diferenţe vin şi din dietă… Mă refer la subpopulaţiile ce aderă la o dietă sau alta. Arătasem mai înainte, era chiar una din concluzii, că aderenţa la o dietă de tip mediteranean se poate corela cu un risc scăzut al mortalităţii, dar există subgrupuri non-aderente la această dietă, există şi fluctuaţii ale dietei şi cauze subtile în aceste fluctuaţii…
   – Care este miza unor astfel de cercetări?
   – Duc la concluzii ce pot fi aplicate în practica de zi cu zi şi poţi determina, astfel, cu acceptul beneficiarilor, o schimbare vizibilă. Este o activitate medicală complexă, însă întotdeauna e în beneficiul oamenilor. Sunt boli noi care se descoperă, sunt caracterizate, se pot evidenţia anumite remedii – unele aflate la îndemână. Ca să poată stabili o conduită terapeutică, cercetătorii s-au concentrat să descrie mai întâi entităţi clinico-funcţionale. S-a ajuns însă, cu timpul, la o multitudine de clasificări şi la o confuzie nosografică pe care nu le-a putut eradica decât strategia consensului, bazată pe metoda Delphy.
   – Nu înţeleg. În ce fel putea fi preluată şi adaptată metoda Delphy pentru „a face lumină“ în tabloul atât de complex al tulburărilor funcţionale digestive?!…
   – Predecesorul meu, profesorul Aldo Torsolli, a văzut că sunt atâtea suferinţe inexplicabile şi a creat comitete de experţi pe principiul de la Delphi. Ei nu se bazau pe dovezi, nici nu existau studii populaţionale când s-a început. S-a alcătuit un comitet de experţi şi, fiecare, venind cu opinia lui, ajuta să se ajungă la o concluzie. Era un fel de a integra experienţele individuale… Aşa a apărut „standardul Roma“, iniţiat în 1988 de profesorul Torsolli, apoi s-au creat echipe de lucru şi pentru alte boli. Profesorii Torsolli şi Thompson (Canada) s-au concentrat asupra bolilor funcţionale, având şi o vastă experienţă clinică, ajungându-se astfel la Criteriile de clasificare şi diagnostic ale tulburărilor funcţionale gastrointestinale – „Criteriile Roma“!
   – Când a apărut profesorul Douglas A. Drossman (SUA) în acest grup de iniţiativă? intervine dl prof. dr. Dan L. Dumitraşcu.
   – La început, chairman al grupului de experţi a fost profesorul Thompson, dar, tot atunci, profesorul Drossman a făcut parte din nucleul de iniţiativă… El era psihiatru şi a venit cu tot acest sistem de gândire. Era, practic, sistemul de clasificare folosit în Psihiatrie la acel moment, era experienţa lui. Urma doar să fie concretizată, tradusă în indicatori, proceduri, chestionare… Asta a făcut grupul Roma. A pus experienţă pe „note“ şi, în felul acesta, ea a putut fi preluată, dezvoltată şi transformată într-un instrument de lucru… O simfonie! Profesorul Torsolli l-a căutat, au discutat, dacă să se implice în această problemă de clasificare a tulburărilor funcţionale gastrointestinale…
   – Şi finanţarea proiectului?
   – Banii, în acel moment, au venit din Italia, nu din America. Cu timpul, centrul de greutate al finanţării s-a mutat. „Grupul Roma“ a devenit o instituţie independentă, de anvergură internaţională. Italienii nici nu mai puteau să suporte costurile proiectului. La vremea aceea, nu ne-am putut imagina că munca noastră va avea un aşa de mare impact în clasificarea şi diagnosticul tulburărilor funcţionale digestive.

Centrul de greutate

   Am participat, ca şi colegii mei de redacţie, la numeroase reuniuni medicale. Sigur, nu toate au acelaşi impact. Ca jurnalist, am trăit de multe ori şi un sentiment frustrant: posibilităţile mele de a aduce la vedere idei şi informaţii utile cititorilor sunt relativ limitate. Şi totuşi, am continuat să scriu, căutând – în mici investigaţii pe cont propriu – să găsesc modalităţi de a duce mai departe, către cititori, ceea ce eu însumi am putut descoperi, învăţa. Inevitabil, nu toţi medicii pot fi prezenţi la orice manifestare. Şi, oricare ar fi tematica, majoritatea celor ce ne citesc sunt din alte specialităţi medicale. Un motiv important ca să identific şi să prezint în primul rând elemente de substrat, de atmosferă, aspecte inedite ce ţineau de organizare, unde a fost cazul, tendinţe novatoare ori schimbări de perspectivă. Tot ceea ce ar fi putut să treacă dincolo de graniţele unei specialităţi medicale. Cu toate astea a mai rămas o nemulţumire, parcă şi mai profundă. Un anume sentiment că esenţa unor astfel de manifestări – şi mă refer la cele la care am participat efectiv – îmi scapă. Dar iată, a intervenit şi imprevizibilul. Într-o primă etapă a redactării, m-am oprit doar la informaţii medicale şi la câteva scurte interviuri, având ca interlocutori invitaţii din străinătate. Iarăşi, acelaşi sentiment că îmi scapă ceva important. Unde să-l caut? Cum pot să fac vizibil – şi pentru mine, dar şi pentru cititori – tot acel complex de stări şi sentimente trăite la Cluj-Napoca, cât a ţinut workshopul?
   Am realizat abia după, aşa se întâmplă de obicei, că despre unii medici, nu mă refer la cei intervievaţi, ci la ceilalţi, nu aveam – nu culesesem – informaţiile de care aş fi avut nevoie. Le-am căutat pe net şi, din fericire le-am găsit: CV, lucrări, proiecte, fotografii. Şi atunci s-a făcut lumină! Am înţeles într-o clipă că tot ceea ce eu înregistrasem în zilele cât a ţinut atelierul – reacţii, schimbări de stare, atitudine, expresii, gesturi (uneori reţinute în imagini fotografice ori în timbrul vocii înregistrate pe reportofon) – îmi spuneau infinit mai mult decât informaţiile seci, fără legătură cu evenimentul, postate pe un site sau un blog. În acea multitudine de trăiri, care nu erau doar ale mele, reţinusem şi particularităţi ale unui medic sau altul, dinamica lor, integrasem şi dominante afective. Precum un „holter“ ce a funcţionat nonstop, cât a ţinut atelierul. Medicii sunt oameni practici, contribuţiile lor, când realmente sunt, se exprimă în fapte, în gesturi, în atitudini non-verbale şi foarte rar în cele spuse. Chiar şi medicii-scriitori, care-şi propun să scrie literatură, izbutesc rar să exprime în cuvinte ceea ce ei trăiesc cu adevărat.
   Schimbul de experienţă, procedurile folosite, întrebările şi răspunsurile sunt prezente, dar toate acestea ar fi ineficiente fără acea încărcătură afectiv-emoţională din substrat. Sunt întâlniri, situaţii motivante sau demotivante, sunt bucurii de a fi reuşit sau încercări de a masca o nereuşită, aparent, deşi nu se aude şi nu doare, dar se manifestă şi se simte, invidia că un altul a făcut mai mult, sunt sentimentele de împlinire sau, pe celălalt versant, de irosire, zădărnicie, ratare…
   Acestea şi altele, poate nici măcar bănuite, asigură „patul nutritiv“ din care se naşte orice performanţă. Într-o reuniune ştiinţifică (sau culturală), un strat important din acest „pat nutritiv“ interferează cu al celorlalţi, devine comun… Este ca un efect subliminal. Este „locul geometric“ – substratul – unde se petrec adevăratele metamorfoze: centrul de greutate al unei reuniuni medicale. Şi, pornind de aici, de pe o asemenea „platformă“, putem înţelege şi rolul pe care-l are un profesionist – precum şi iniţiatorul şi coordonatorul acestui atelier internaţional, dl prof. dr. Dan L. Dumitraşcu – în alegerea temei, a invitaţilor şi, mai ales, în pregătirea, cu mult timp înainte, a manifestării.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală
 
Ralcom-Psihiatrie