resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Vocaţia binelui obştesc

Autor: Dr. Mihail MIHAILIDE | 28 Decembrie 2011
Vocaţia binelui obştesc
 Un studiu iatroistoric documentat, despre un „cetăţean activ în societatea în care a trăit“ – şi îl numim pe prof. dr. Dimitrie Gerota –, este comentat, la rubrica Jurnal de jurnale, de dl dr. Mihail Mihailide.
    Cele 132 de pagini – text y compris reproduceri foto & bibliografii – strânse între copertele cărţii intitulate „Profesorul doctor Dimitrie Gerota“ (Editura Tridona, Olteniţa, 2011) constituie o lucrare ceva mai extinsă decât cele prezentate oral în ambianţa şedinţelor obişnuite ale filialelor Societăţii Române de Istoria Medicinii, unde timpul alocat comunicatorilor e, prin forţa lucrurilor, restrâns la câteva, dar nu prea multe, zeci de minute. Nu avem de-a face cu o biografie cu virtuţi literare, ci cu un studiu foarte bine documentat de iatroistorie, care ar fi fost, pentru cititorul oarecare, fastidios, dacă autorii, dr. Constantin Chira şi dr. Pantelimon Miloşescu, nu ar fi avut inteligenţa împănării textului cu citate din Gerota, care, prin talentul său oratoric şi scrisul bogat în idei şi nuanţe – l-au îndepărtat astfel de clişeu şi de plictiseală. Primul autor este un cunoscut gastroenterolog, semnatar al unor importante cărţi de specialitate şi redactor şef al revistei „Noutatea medicală“ (periodic a cărui dispariţie din peisajul publicisticii profesionale e, sperăm, temporară); al doilea – eminent otolaringolog şi harnic iatroistoriograf. Din precizarea, cred, nedumeritoare înscrisă pe pagina de gardă: „Sub redacţia dr. Pantelimon Miloşescu“ am putea înţelege ori că acesta şi-a asumat şi rolul de redactor de carte, ori că volumaşul are mai mulţi autori, alţii decât cei doi deja menţionaţi, iar dl dr. P. M. a jucat rol de coordonator şi de moderator al unor capitole scrise diferit de aceştia, ceea ce în fapt nu observăm a fi fost cazul. Şi, pentru a încheia aceste consideraţii introductive, reproducem precizarea că „Această monografie a fost editată cu sprijinul Fundaţiei «Profesor Doctor Dimitrie Gerota» Bucureşti“.

   Reţeta de alcătuire a cărţii e cea clasică. Adică, o Prefaţă în care autorii îşi motivează demersul: necesitatea „educativă imperioasă şi permanentă“ ca noile generaţii să cunoască personalităţile din trecut ale culturii şi ştiinţei româneşti, mai ales unele de valoare internaţională, precum profesorul doctor Dimitrie Gerota, în acelaşi timp „cetăţean activ în societatea în care a trăit“; Date biografice complete, de la naştere (17 iunie 1867) şi până la deces (3 martie 1939), cu prezentarea a tot ceea ce a meritat să fie reţinut din viaţa sa profesională şi cea de intelectual al cetăţii, patriot, animat de un spirit justiţiar şi de o atitudine constant democratică (nu lipsită de consecinţe dureroase în planul vieţii personale); un amplu capitol intitulat Primul medic radiolog român; activitatea de Profesor la Şcoala de Belle-Arte, unde Gerota a predat anatomia şi va lega prietenie cu elevul său, Constantin Brâncuşi, viitorul sculptor, cel care va realiza, sub îndrumarea sa, faimosul ecorşeu uman; crearea Sanatoriului de chirurgie şi faceri Doctor Gerota; enumerarea unora Din lucrările profesorului Gerota; Popularizator al igienei şi al noţiunilor de educaţie sanitară; Opera de asistenţă socială a profesorului.

   Cititorul află că viitorul mare chirurg s-a născut la Craiova, în casa preotului Constantineanu Gerota, „schimbând [mai târziu] porecla tatălui în renume“, urmând a se chema Dimitrie Gerota. N-am înţeles de ce este Gerota o poreclă… Conform dicţionarelor, porecla este un supranume, să zicem ironic, dacă nu în bătaie de joc, dat cuiva în legătură cu o trăsătură frapantă a aspectului sau a îndeletnicirilor sale. Cartea nu ne lămureşte care ar putea fi porecla1. La 19 ani, obţine „bacalaureatul în litere şi ştiinţe“, în acelaşi an (1886) cerând înscrierea la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Promovează, fără restanţe, cum am spune astăzi, toţi cei cinci ani de studiu cu medii între şapte şi opt [altfel de cum se întâmplă în zilele noastre, când zece pe linie este aproape regula]. Concomitent, devine extern al Spitalelor Eforiei Civile, intern în 1888 şi „ocupă primul post de preparator al lucrărilor practice de Anatomie normală, post atunci creat la Facultatea de Medicină din Bucureşti“. [Din păcate, astăzi, numărul orelor la disciplina Anatomie s-a redus, iar posturile de preparator au fost desfiinţate. Dar acest regret nu-şi are, poate, locul de a fi exprimat aici, n.n.]. În 1892, Dimitrie Gerota îşi susţine teza pentru obţinerea titlului de doctor în Medicină şi Chirurgie, obţine libera practică şi se clasifică primul la examenul de admitere ca medic de regiment clasa a II-a în rezervă (1893). În acelaşi an, dă concurs pentru a obţine bursa de studii Simonidi Răducanu pentru perfecţionare în Franţa şi Germania. „Din această bursă el se va întreţine în tot timpul studiilor în străinătate, neavând alte mijloace“ – susţin, riguros documentaţi, autorii. [Boierul şi omul de cultură de origine greacă pitarul Răducanu Simonidi (1798–1878), filantrop, ctitor al unor lăcaşe de cult, a înfiinţat o fundaţie ce înlesnea tinerilor buni la carte, dar lipsiţi de mijloace financiare, să efectueze studii în străinătate. De bursa R. Simonidi au beneficiat numeroşi astfel de studenţi ce au devenit nume demne de un ipotetic Panteon al României, între care viitorul sculptor C. Brâncuşi. A se vedea în acest sens „Monografia fondurilor Răducanu Simonidi şi Iosif Niculescu“ de Victor Anastasiu, apărută la Bucureşti – Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl“, 1909. n.n.] La Paris, va fi elev al lui Poirier, Farabeuf, Guyon – în serviciul de „boale ale căilor urinare“ al acestuia, iar la Berlin va continua studiul anatomiei, care îl pasiona, cu Waldeyer, fiziologia cu Hertwig şi Munk, iar cu von Bardeleben, von Bergmann, König şi Hahn – chirurgia. „Anatomistul Waldeyer îl numeşte în 1895 asistent la primul Institut de Anatomie din Berlin şi, în această calitate, face demonstraţiuni practice şi ţine prelegeri de anatomie cu studenţii Facultăţii de Medicină din Berlin în anii 1895, 1896 şi 1897. În semestrul de vară din anii 1896 şi 1897, face demonstraţii practice de histologie“. Numele citate – Poirier, Farabeuf, Guyon, Waldeyer… – aparţin unor personalităţi atât cunoscute, nume de dicţionare sau de enciclopedii, încât considerăm justificată nemenţionarea de către autori a prenumelor acestora2. Din cartea celor doi autori reiese o anumită frenezie a tânărului bursier de a se instrui şi de a munci temeinic şentuziasm, iarăşi trebuie s-o spunem, aflat, uneori, la cote joase printre tinerii care „prind astăzi o bursă în străinătate“ţ, încât nu ne miră să aflăm că la Berlin fiind, D. Gerota găseşte timp să publice o serie de lucrări ce aveau să-l facă cunoscut în lumea ştiinţifică, printre ele aflându-se Zur Technik der Lymphgefässinjection. Ein neue Injections-masse für Lymphgefäbe, într-o revistă desigur… necotată ISI, dar citită de toată lumea medicală. Revenit în ţară, e numit profesor de anatomie la „Belle-Arte“ (1897–1914), declină invitaţia profesorului Fürbringer, de la Facultatea de Medicină din Jena, de a-i se alătura, iar în 1898 este numit asistent la Institutul de Ginecologie din Bucureşti, condus de George Assaki. În urma unui concurs, va fi confirmat ca medic secundar al Eforiei Spitalelor în specialitatea chirurgie, la Colţea. Profesorul C. D. Severeanu îl numeşte şef al laboratorului de radiologie, recent înfiinţat – autorii evidenţiind faptul că doctorul Gerota va deveni astfel primul medic radiolog din ţară. În baza cunoştinţelor dobândite, Ministerul de Război îl angajează spre a preda

Publicitate
cursuri de radioscopie şi radiografie elevilor Institutului medico-militar. Tot în 1899, marele Thoma Ionescu îl numeşte asistent la Institutul de anatomie topografică şi chirurgie experimentală. Îşi trece examenul de docenţă (1900), ţine cursuri la Facultatea de Medicină. Dornic să facă mai mult decât i se oferea de către oficialităţi, la 24 iunie 1907, pune piatra de temelie a unui spital particular, care va deveni „Sanatoriul Gerota“. „În această clădire, destinată a fi spitalul meu particular pentru boli chirurgicale şi faceri, voi îngriji atât bolnavi care vor putea plăti, cât şi dintre aceia care nu vor putea plăti“ (Din actul de fondare a Sanatoriului). Prof. dr. Dan Setlacec afirma că „D. Gerota a fost obligat, printr-o conjunctură care l-a împiedicat să devină şef de clinică, să recurgă la această formă pentru a putea opera şi a fi independent“3. În iunie 1913, agregatul doctor Gerota este ridicat la rangul de profesor titular la Catedra de anatomie topografică, pe care o va împărţi cu Thoma Ionescu. La moartea acestuia, în 1926, devine titular. Dar, în 1913, este mobilizat şi participă la acţiunea militară din Bulgaria; consideră de datoria sa a pune la dispoziţia Ministerului de Război, cu titlu gratuit, 25 de paturi în sanatoriul său pentru îngrijirea răniţilor. [Nu poţi să nu te întrebi, parcurgând lucrarea doctorilor Chira şi Miloşescu, din ce „aluat“ vor fi fost făcuţi aceşti străbunici şi bunici ai noştri, gata oricând să considere interesul ţării lor mai presus de cel personal. n.n.] Vicisitudinile îndurate dar şi bravura ostaşilor noştri vor fi consemnate de medicul căpitan de rezervă dr. D. Gerota în broşura Impresiuni şi aprecieri din timpul acţiunei militare în Bulgaria – 22 iunie – 20 august 1913. Merită, credem, cu prisosinţă citat, ca foarte, dar foarte actual următorul paragraf din această broşură: „Şefi de guverne, miniştri şi deputaţi, treziţi-vă şi coborâţi în mijlocul masei poporului pe care-l înşelaţi cu discursurile voastre mincinoase; vedeţi ignoranţa şi neştiinţa lui de carte, vedeţi abuzurile şi apucăturile subalternilor şi ale protejaţilor voştri politici şi mulţumiţi lui Dumnezeu că răbdarea românului e mare!“. În 1916, este numit efor al spitalelor din Bucureşti şi e ales membru corespondent al Academiei Române. Un savant, precum Victor Babeş, îl caracterizează cu ocazia recepţiei sale în Academie – potrivit citatului reprodus de autori – astfel: „Doctorul Gerota este înainte de toate un admirabil tehnician; metodele şi procedeele sale sunt cunoscute în toată lumea medicală. Lucrările sale sunt de o valoare extraordinară şi figurează cu cinste în manualele reputate de anatomie“. În 1929, publică studiul anatomoclinic de mari proporţii: „Apendicita“ – lucrare ce va fi premiată de Academia Română. Este ales în conducerea diferitelor societăţi ştiinţifice, precum cea de istoria medicinii, de radiologie şi electrologie medicală, de chirurgie (preşedinte), în Asociaţia română contra cancerului, iar în 1935 – devine membru titular al Academiei de Medicină. Autorii monografiei citează, alegând pasaje semnificative – din comunicările, cuvântările, luările de poziţie, inclusiv cele politice, ale chirurgului D. Gerota, atent la aspectele vieţii publice (el critică astfel „domnia aventuroasă a lui Carol al II-lea“, inclusiv într-o publicaţie clandestină, multiplicată în locuinţa sa, „Crezul nostru“ – distribuită prin poştă unui număr mare de intelectuali; ca urmare a unui articol: „Monarhie cu camarilă sau republică“, este încarcerat la „Malmaison“, garnizoană şi apoi puşcărie, fiind ulterior eliberat sub presiunea unor manifestaţii studenţeşti). Cititorii vor putea afla din cartea celor doi autori amănunte despre aceste poziţii critice luate de profesorul D. Gerota faţă de afacerile „necurate“, fie de la Banca Naţională, fie de aiurea. A combătut antisemitismul şi nu a făcut parte din niciun partid politic, „toată viaţa el a înţeles să facă politica cinstei şi a adevărului, corectitudinii şi a ridicării clasei ţărăneşti şi muncitoreşti, prin înfiinţări de şcoli, spitale şi laboratoare, împroprietărire şi dotări agricole etc.“ D. Gerota moare la 3 martie 1939, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. La Academia de Medicină, profesorul Iacob Iacobovici face elogiul dispărutului, cel care a lăsat „un nume adânc săpat în ştiinţă, atât în anatomie, unde a făcut descoperiri devenite clasice şi care-i poartă numele, cât şi în chirurgie“. Profesorul Iacobovici aminteşte de metoda imaginată de Gerota pentru punerea în evidenţă a limfaticelor, descrierea ganglionilor perirectali, descoperirea ganglionului paraombilical, contribuţia la studiul topografiei lojei renale, a unor fascii perirenale ori la studiile sale privind cistorafia primitivă, anestezia locală şi rahianestezia etc. Victor Papilian – pe care Gerota l-a avut discipol – dedică Tratatul său de anatomie memoriei maestrului său (cf. Mihai Ionescu, Dicţionar de anatomişti, Editura Litera, 1991).

   Un amplu capitol este destinat interesului şi preocupărilor practice ale profesorului Dimitrie Gerota în domeniul radiologiei, cu un excurs introductiv în opinia noastră mult prea dezvoltat în raport cu obiectivul monografiei. Trebuie menţionat faptul că Gerota este şi primul radiolog care a avut de suferit de pe urma razelor X, măsurile de protecţie nefiind bine cunoscute în acea vreme. El a dezvoltat un epiteliom care a necesitat amputarea degetului inelar stâng, în 1907. După această dată, D. Gerota s-a consacrat în exclusivitate anatomiei şi chirurgiei. Este reprodusă o conferinţă populară ţinută de Gerota la Craiova şi Bucureşti (1897, 1898) despre „Razele lui Röntgen sau razele X“. Interesant ni se pare – dacă ar fi respectat, valabil şi astăzi – regulamentul de funcţionare a sanatoriului său din bd. Ferdinand (ce bolnavi se internează, igiena personală şi cea a instituţiei, condiţiile de izolare a septicilor ori, în mod excepţional, dacă au fost admişi, a bolnavilor cu maladii transmisibile, „nutrimentul pacienţilor“ – diferitele regimuri şi diete în raport de boală, efectuarea serviciului de noapte, modalitatea de vizitare a bolnavilor, onorariile percepute pentru prestaţiile medicale etc.). Profesorul Gerota a fost un foarte talentat educator sanitar şi popularizator al ştiinţei. Un capitol legat de această activitate a sa reproduce, între altele, o conferinţă despre riscurile pentru sănătatea femeilor a purtării corsetului, a pantofilor cu toc exagerat de înalt, a pantalonilor strâmţi şi a altor „comandamente“ ale modei, considerate de el inestetice, prin exagerare: „sprâncenele pensate cu aspect de cucuvea, ochii mânjiţi şi gene false, unghii mult prea alungite, perucă şi nuanţe de păr vopsit cât mai fistichiu, sorbirea unei ţigări cu nespusă pasiune în orice loc şi timp, neuitând nici cafelele băute cu cana de ceai, cât mai des repetate!“. Cu date de anatomie şi fiziologie, D. Gerota „aduce probe evidente şi protestează în contra maltratării şi mutilării ce-şi face femeia singură corpului său prin purtarea acestui aparat (sic) numit corset. Totodată, protestează şi ca profesor al Şcolii de Belle-Arte, împotriva denaturării ce femeia aduce frumuseţii corpului său din cauza corsetului“. [Ne îngăduim să aducem în atenţia dlui dr. Pantelimon Miloşescu, cel care şi-a asumat „redacţia“ acestui volum, că textul început la pag. 79, paragraful 4 – „După ce face mai întâi o prezentare…“ este reluat identic la pag. 91. Aceeaşi neglijenţă va observa cititorul şi în cazul conferinţei despre cancer ţinute la sala Dalles, în 1939: textul de la pag. 86 e reluat integral la pag. 98). De asemenea, corectura „de literă“ credem că nu a beneficiat de serviciile unei persoane avizate.] După această interesantă, de altminteri, conferinţă, profesorul va distribui auditoriului „Sfaturi (tipărite) relative la prevenirea şi vindecarea cancerului“. Cele mai multe dintre acestea rămân de actualitate, precum ultima: „Să nu vă fie frică de spital şi operaţie, pentru că azi ştiinţa chirurgicală a făcut progrese; operaţiile nu reuşesc atunci când bolnavii au fost operaţi prea târziu şi când boala este prea avansată“.

   Ilustraţia este apropriată şi sugestivă, dar de slabă calitate, situaţie, desigur, ce nu poate fi reproşată autorilor.

 
Nota de subsol
1Din alte surse, tatăl său – Dimitrie Constantineanu Gerota – era diacon (membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti) 2E regretabilă, totuşi, ortografierea greşită a numelui acestor corifei ai medicinii: „Waldayer“, p. 6 (corect: Waldeyer, inelul amigdalian al lui Waldeyer); „von Bergmon“, p. 6 (corect: Ernst von Bergmann); „Fürbinger“, p. 7 (corect: Max Carl Anton Fürbringer) 3Apud dr. Dana-Mirela Lengyel, dr. Constantin Chira, dr. Nicolae Calomfirescu. „Spitalul de Urgenţă Prof. Dimitrie Gerota Bucureşti“, în Istoria Urologiei Româneşti, de prof. dr. I. Sinescu şi prof. dr. V. Tode, coordonator: acad. L. M. Popescu (Editura Universitară „Carol Davila“, 2009)
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală