resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" Bucureşti

Autori: Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN , Sebastian Bogdan PELE | 10 Noiembrie 2011
Institutul de Pneumologie
Fondat în urmă cu 105 ani, actualul Institut de Pneumologie „Marius Nasta“ s-a dovedit de-a lungul existenţei sale o structură indispensabilă pentru sănătatea publică românească. Întemeierea, organizarea şi evoluţia acestuia fac obiectul articolului semnat de dnii Sebastian Bogdan Pele şi prof. dr. Florin Mihălţan în ciclul:
În căutarea istoriei medicinii prin spitale.
 
   Istoria medicinii româneşti este de neconceput fără a poposi în interiorul Institutului de Pneumologie „Marius Nasta“, situat în fostul „Deal al Viilor“ din Capitală. Crearea acestei structuri a fost vitală pentru sănătatea publică, măcinată de lupta cu tuberculoza, fiind pregătită de iniţiative private, ale unor medici cu renume, la finele secolului XIX – începutul secolului XX.
   Astfel, în urma demersurilor doctorilor Ion Cantacuzino, I. Radovici, Ştefan Irimescu şi M. Petrini-Galaţi, în cursul lunii septembrie 1901 lua fiinţă „Societatea pentru Profilaxia Tuberculosei şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci“ (înregistrată ca „persoană morală“ la data de 3 aprilie 1904), al cărei preşedinte de onoare avea să fie Regina Maria a României. Societatea, prima de acest fel pe teritoriul Vechiului Regat, era coordonată de M. Petrini-Galaţi.
   Potrivit articolului 2 al „Statutelor Societăţei pentru Profilaxia Tuberculosei şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci“, aceasta avea ca scop:
   „a) De a răspândi şi a face să pătrundă în spiritul Publicului, noţiunile higienice cari pot feri indivizii, familiile şi aglomeraţiunele omeneşci, de pericolul Tuberculosei, acestă maladie infecţiosă şi molipsitore fiind în acelaşi timp o bolă evitabilă şi curabilă.
   b) De a înfiinţa – mai întâiu – în Capitală un Dispensariu Antituberculos model, destinat a da tuberculoşilor săraci, pe lângă consultaţiunele medicale şi medicamente gratuite, ajutorele necesare în natură sau în bani, spre a procura acestor bolnavi un traiu mai higienic, o locuinţă mai salubră, sau o muncă mai puţin istovitore. Prin îngrijirea acestui Dispensariu, se va distribui bolnavilor scuipătore de buzunar şi de casă, se va organisa şi supraveghea desinfectarea locuinţelor, vestmintelor, rufăriei şi în genere a obiectelor ce aparţin bolnavilor.
   c) De a înfiinţa în Bucureşci un spital de isolare şi căutare pentru bolnavii tuberculoşi săraci, a căror îngrijire nu se pote realisa la domiciliul lor, fie din totala lor lipsă de mijloce, fie că bolnavul nefiind internat în spital, ar constitui un adeverat focar de contagiune, pentru familia şi mediul lui profesional şi social.
   d) De a înfiinţa la ţară şi de preferinţă în regiunea muntosă, un Sanatoriu pentru îngrijirea Tuberculoşilor, cari sunt încă în fasa iniţială a bolei şi se presintă astfel cu mari sorţi de a fi vindecată şi redaţi Societăţei, ca membri valizi şi utili.“
   Ulterior, în baza acestor obiective organice, Societatea, prin eforturile savantului Ion Cantacuzino şi a medicului G. Proca, punea piatra de temelie a Sanatoriului şi Spitalului Filaret, la 17 iunie 1906. La 16 iunie 1907 erau date în uz primele paturi în spital, în număr de 60, pentru bolnavii cu tuberculoză deschisă sau înaintată, şi 20 în sanatoriu, pentru tratarea tuberculozei nedeschise sau incipiente. Practic, sanatoriul şi spitalul au constituit încă de la început o singură unitate sanitară, prima de acest fel din România, cu un buget anual de cca 150.000 de lei.
   Pentru a putea funcţiona, deci pentru a porni cu o bază logistică, Societatea şi, implicit, instituţia nou creată au primit de la factorii de decizie ai admini
Publicitate
straţiei publice locale, ca adăpost – „să construiască, organizeze şi conducă primul sanatoriu ce se va ridica în ţara noastră pentru tuberculoşi“ – terenul de 7 hectare şi 3.072 de metri pătraţi, utilizat până atunci de Consiliul Comunal al Bucureştiului ca „pepinieră în Dealul Viilor din Filaret“ (prin acelaşi document – este vorba de Decisiunea nr. 90 – erau alocaţi de către edili, sub coordonarea primarului C. F. Robescu, 400.000 de lei în contul noii structuri).
   Cu conducerea obiectivului sanitar menţionat a fost însărcinat, încă de la început, doctorul Ştefan Irimescu (1871–1956), considerat de unii specialişti drept primul ftiziolog român.
   Anul 1906 consemna şi crearea, în acelaşi spaţiu, a primului Dispensar Antituberculos din ţara noastră, care oferea consultaţii pacienţilor de două ori pe săptămână şi care, potrivit lui Ştefan Irimescu, avea sarcina cea mai importantă în profilaxia şi tratarea tuberculozei.
   În acest cadru, după al Doilea Război Mondial, în spaţiul oferit de deja vechiul Spital Filaret al „Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei“, în cursul anului 1949, lua fiinţă Institutul de Ftiziologie din Bucureşti, situat în şoseaua Viilor. Noua instituţie dispunea de două filiale, la Cluj (coordonată de doctorul Leon Daniello) şi Iaşi (sub conducerea doctorului Nicolae Bumbăcescu), fiind considerată „organul tehnic al ministrului sănătăţii în toate problemele tuberculozei, care asigură cercetarea ştiinţifică a problemelor puse şi formarea cadrelor de specialişti“.
   Institutul era condus de un director (în persoana doctorului Marius Nasta, care îi va lăsa şi numele moştenire), un director adjunct şi de un colectiv ştiinţific compus din directorii celor cinci secţii ale sale: Cercetări, Dispensar, Clinică, Studii şi armament antituberculos şi Învăţământ.
   Cercetarea aplicată în cadrul Institutului a abordat o gamă largă de preocupări (din punct de vedere experimental, clinic şi organizatoric), atât în lupta antituberculoasă, cât şi în problemele legate de ftiziopediatrie, bronhologie, explorări funcţionale, chirurgie toracică şi pneumologie.
   Institutul şi Spitalul „Filaret“ aveau să funcţioneze ca două structuri sanitare interdependente, sortite aceloraşi obiective medicale. Din acest motiv, în 1962, ele fuzionează, creându-se Institutul Clinic de Ftiziologie. Între cele două etape există practic „o strânsă continuitate, care a făcut posibilă constituirea unei Şcoli şi a unei tradiţii de faimă naţională şi internaţională“. Noul director al Institutului va fi dr. Al. Bulla, secondat de medicii C. Anastasatu şi Th. Constantinopol, în calitate de directori adjuncţi ştiinţifici. Aceştia dispuneau de o bază clinică de 600 de paturi, din care 330 pentru tuberculoza pulmonară a adultului, 170 pentru ftiziopediatrie şi 100 pentru chirurgia toracică.
   După evenimentele din 1989, Institutul îşi va schimba din nou titulatura, din motive obiective, legate de necesitatea cuprinderii întregului profil de activitate. Astfel, în urma propunerii formulate şi înaintate de Consiliul de administraţie al Institutului, ministrul sănătăţii de la acea vreme, dr. Bogdan Marinescu, emitea Ordinul nr. 819 din 30 iulie 1990, privind schimbarea denumirii unităţii sanitare în Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“.
   Ulterior, cu începere din anul 1999, instituţia va funcţiona sub denumirea, considerată de membrii săi mai apropiată de realitate, de Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, în condiţiile în care în activitatea medicilor pneumologi sunt incluse, practic, toate bolile respiratorii, pe care aceştia le tratează.
   În prezent, această instituţie reprezintă unitatea centrală a Programului de control al tuberculozei în România. Este, de asemenea, institut de cercetare şi de asistenţă pentru bolnavi, centru de referinţă naţională în domeniul pneumologiei. Aici se află Clinica de pneumologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală