Viata Medicala - Saptamanal al personalului medico-sanitar

    „Există un tratament nou, pe bază de extract de proteine din celule stem. În weekend aş vrea să-l încerc eu prima, la faţă… Da, un program încărcat. Peste o oră trebuie să ajung şi la televiziune…“

    Acest fragment de discuţie, surprins recent într-o după-amiază de vineri la Centrul medical ProEstetica, mi-a prefaţat interviul cu dna dr. Dana Mihaela Jianu…

   Până atunci nu o cunoscusem decât prin intermediul micului ecran… Zâmbitoare, sigură pe sine şi totodată calină; volubilă, cu o frazare convingătoare, dar şi uşor distantă… ca un fel de ecranare diplomatică, autoimpusă. Neîndoielnic, însă, frumoasă şi… fără vârstă. Ceasul biologic parcă s-ar fi decis să se oprească la zenit. Gracilă şi cu un aer la derută de şcolăriţă silitoare, multora le-ar putea părea chiar deghizată în medic… O „salvează“ experienţa a peste 5.000 de operaţii şi cei 15 ani de manageriat cu succes al unei clinici private moderne, situată în centrul Capitalei. Bref, este o femeie puternică, cu un hobby ce coincide cu profesia şi… care ştie teribil de bine ce vrea.

    – Orientarea dv. spre chirurgia estetică a fost, se pare, o decizie inspirată, dacă mă ghidez după numărul diplomelor obţinute… Au ajuns… să acopere toţi pereţii cabinetului. Parcă spre a confirma, încă o dată, flerul lui Stendhal, care spunea că, în probleme de detaliu, femeile – mai severe, mai pretenţioase decât bărbaţii – se dovedesc imbatabile…

    – Pregătirea teoretică, şcoala, studiul, în general, au însemnat de la bun început foarte mult pentru mine. Dintotdeauna m-am străduit să învăţ temeinic (de altfel, sunt şi foarte curioasă) şi să am, ca o încununare a efortului, note cât mai bune. Cât despre chirurgia estetică, a fost mai mult decât o dorinţă, a fost un vis încă din prima copilărie, când de aşa ceva, într-o Românie îngheţată, comunistă, nici nu putea fi vorba. Doar ştiţi, decenii la rând chirurgia estetică era desconsiderată, pusă la colţ… Fiică de pneumoftiziolog fiind, încă de copil m-au fascinat sălile de operaţie şi anturajul medicilor. Şi pentru că am crezut şi cred în continuare într-un set clar, bine definit de valori, de precepte, aş putea fi considerată de „modă veche“, în comparaţie cu lumea de astăzi, o lume confruntată cu o pluralitate de oferte.

 

 

Azi nu mai e aşa de „simplu“, ca în 1988, anul în care ieşeam de pe băncile facultăţii şi aveam de ales, iubind chirurgia, doar între ginecologie şi oftalmologie… Atât! Şi trebuia să te angajezi rapid ca să nu pierzi cumva trenul profesiei. Terminai facultatea, urma stagiatura de trei ani în Bucureşti, apoi plecai la ţară. Cum să te mai gândeşti la chirurgie estetică? Noroc cu decembrie ’89, când a reapărut examenul de rezidenţiat, şi am putut să mă orientez spre chirurgia plastică. Recunosc, sunt nu numai muncitoare sau perseverentă, dar şi orgolioasă… Bucovineancă născută în zodia taurului şi transplantată în Capitală, care a avut ambiţia, curajul şi tenacitatea să-şi depăşească acest „handicap“, adunând aprecieri – unele, reprezentate chiar de aceste „bucăţi de hârtie“. Fiecare înseamnă însă paşi importanţi în cariera mea.

     – Şi cine v-a netezit drumul?

    – Am avut şansa de a lucra sub bagheta profesorului Florin Isac, de la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă, după care am grefat cunoştinţele mele de chirurgie estetică – din păcate, insuficiente în România, învăţând cu mari şi experimentaţi chirurgi din Germania, Franţa, Italia, America… Nu-l uit pe profesorul Valeriu Popescu – un artist, un chirurg de excepţie, dar şi un patriot care a îndrumat paşii multor români în această profesie. În clinica unde opera, situată într-un cartier select din Hamburg, m-am familiarizat cu tot ce înseamnă chirurgie estetică de ultimă oră: lipoaspiraţie, implant mamar, lifting, rinoplastie. Mi-am însuşit inclusiv tehnica sa celebră pentru corecţia sânului, pe care o aplic şi azi. Se întâmpla în 1994, pornind de la o bursă. Apoi, Giovanni Botti – renumit dincolo de graniţele Italiei, mai ales pentru rinoplastie şi liftingul facial – cu care am devenit, de-a lungul anilor, prieteni de familie. La clinica lui – „Villa Bella“, se perindă tineri din toată colţurile lumii, ca la Mecca. Vin să vadă măiestrie şi claritate – fiindcă nu-i suficient să fii un chirurg excepţional, mai trebuie să ai şi darul de a te face înţeles şi să fii dispus să explici în timp ce operezi. Deci, un triplu efort! Circumstanţele favorabile au jucat un rol deosebit în viaţa mea profesională, ducându-mă şi în preajma unor somităţi ale lipoaspiraţiei, liposculpturii: Giorgio Fischer, preşedintele Academiei Internaţionale de Chirurgie Cosmetică, şi „părintele“ acestei metode, Pierre Fournier… Vedeţi, îmi place mai mult să spun liposculptură, pentru că este o artă să redistribui ţesutul adipos – nu este doar un simplu gest mecanic, de a extrage, a aspira grăsimea dintr-o zonă. Pentru rinoplastie, m-am şcolit şi cu Steve Hoefflin, chirurgul stelelor de la Hollywood… Am avut o bursă privată, ca medic observator, în 1999, la clinica lui din Santa Monica, California. Şi lista ar putea continua… Mulţi, întrebându-mă de ce vreau neapărat chirurgie estetică, le răspundeam, invariabil: Este pasiunea mea…
    – Această consecventă şi demnă de laudă şcolire în Occident cred că v-a cam lăsat cu buzunarele goale…

    – În vizitele private, adevăratele personalităţi nu pretind bani. Numai când se organizează cursuri, plăteşti taxa. Înalta ţinută profesională fiind dublată, în mod obişnuit, şi de o înaltă ţinută morală, marii specialişti nu urmăresc un profit economic din faptul că învaţă pe cineva, mai ales din altă ţară.

    – Vreţi să îmi sugeraţi că s-a atenuat… concurenţa din sistemul privat? Doamnă doctor, vă ştiam o persoană teribil de practică…

    – Care totuşi s-a implicat, din anul 2000, în activitatea Casei de copii Mogoşoaia, care susţine, profesional şi material, studenţi şi rezidenţi, în cadrul Centrului medical ProEstetica ş.a.m.d. Repet, adevăratului profesionist nu-i este teamă să împărtăşească experienţă, să fie generos. Iar un spirit academic real construieşte, luminează, îndeamnă la cunoaştere.

    – Aşa să fie!… Şi pentru Aristotel, binele, frumosul, adevărul erau echivalente. Azi, unde pot fi găsiţi marii „actori“ în domeniul dv.? În America sau în Europa?

    – Chirurgii americani ştiu cel mai bine să se situeze în lumina reflectoarelor…

    [O mică pauză. Îmi arată cu mâna spre o fotografie înrămată…]

    – Acolo este dr. Steve Hoefflin, chirurgul lui Michael Jackson şi cu mine… Poate că amândoi par acum de compătimit – unul, pentru că a trecut prea devreme la cele veşnice, iar celălalt, fiindcă s-a antrenat în odiseea cu sfârşit trist a unor multiple operaţii estetice… La început, a fost o reuşită, dar Michael îşi dorea din ce în ce mai mult… Şi imposibilul. Lecţia?… Dacă nu întâlneşti chirurgul care ştie să spună, ferm, NU! şi se lasă condus de raţiuni sentimentale sau/şi financiare, atunci se ajunge la un exces de chirurgie – ceea ce va fi dăunător nu numai pentru pacient. În acest context, criza – s-ar putea spune – a avut şi efecte favorabile… A scăzut numărul persoanelor cu indicaţie la limită sau care, în loc să-şi cumpere o poşetuţă, se adresau chirurgilor esteticieni din capriciu, pentru că… tocmai li se alimentase cardul.

    – Şi dv. v-aţi confruntat cu dorinţe extravagante?

    – Da, dar nu cu excentricităţi, în genul americancei Jocelyn Wildenstein, al cărei ţel era să semene cu o felină. Am avut paciente care şi-au dorit, de pildă, sâni disproporţionat de mari sau modificarea formei ochilor… Le-am refuzat. Totuşi, când am văzut că cineva suferă exagerat pentru o problemă nereală, l-am îndrumat spre psiholog… Chirurgia estetică are şi o doză de subiectivism.

    – Psihologul ar fi o excelentă destinaţie pentru bărbaţi, fiindcă ei dictează canoanele de frumuseţe, moda. Pretenţiile mimetice ale femeilor aduc mai curând a nesiguranţă socială şi a vulnerabilitate…

    – Chirurgia estetică justificată nu este semn de vulnerabilitate, ci din contră, de forţă! Dacă tu – pacient – ai identificat corect că ai o trăsătură cu care Dumnezeu nu a fost suficient de generos, sau ţi s-a întâmplat un accident, un traumatism etc., atunci, eşti îndreptăţită să vrei să schimbi. Iar aceasta cere curaj, instruire, discernământ în alegerea chirurgului, plus răbdare şi înţelepciune să treci cu bine prin convalescenţă. Astfel, nimeni nu ne va reproşa că facem o chirurgie frivolă sau minoră, pentru că un om poate suferi foarte tare şi din cauza unor urechi clăpăuge, a cheliei, a unui nas prea mare etc. În fond, este vorba de îmbunătăţirea calităţii vieţii… În schimb, operaţiile fără indicaţie chirurgicală pot fi, într-adevăr, semn de vulnerabilitate atât pentru pacient, cât şi – culmea! – pentru doctor. Dar să revin la întrebarea dv. anterioară… Vă spuneam că americanii sunt cei care iubesc lumina reflectoarelor… Totuşi, fără să aibă această abilitate a prim-planului, dintre chirurgii europeni –, de exemplu, din şcoala franceză sau şcoala italiană, pe care le prefer – se recrutează cu adevărat marile vârfuri, marii artişti – oameni de ştiinţă. Este părerea mea. Îi consider şi mai dăruiţi şi mai puţin înclinaţi spre excese. Pentru că, în chirurgia estetică, supremul este să obţii frumuseţea naturală…

    – Care sunt intervenţiile cu cel mai înalt grad de dificultate?

    – Pe primul loc – operaţiile de lifting facial, apoi, rinocorecţiile… În general, operaţiile la nivelul feţei rămân dificile. Este locul expresivităţii noastre, în legătură profundă cu identitatea. De aceea, şi nereuşitele din această zonă „ţipă“…

    – O paranteză, gen „badinage“…. Cât timp rezistă un lifting facial?

    – Făcut de un maestru, ţine mulţi-mulţi ani. Depinde însă ce viaţă duce pacientul şi ce bagaj genetic are pentru a-l păstra până la sfârşitul zilelor. Uneori, faţa poate arăta mai bine decât restul trupului. În comparaţie cu mâinile, de exemplu, care nu pot câştiga, chirurgical, în aceeaşi măsură, lupta cu timpul. Totuşi şzâmbeşteţ, Medicina avansează… În anii ’50, deci în secolul trecut, rinoplastia şi liftingul facial erau emblema chirurgiei estetice. Acum liftingul a ajuns doar pe locul şapte, în top poziţia fruntaşă ocupând-o injecţiile de înti¬nerire, tratamentele conservatoare, în general.

    – Nu adăugaţi şi produsele înfloritoarei industrii a cremelor?

    – Nicio cremă nu va înlocui liftingul, pentru că numai el mută munţii din loc, iar crema va face, eventual, să răsară un fir de iarbă. În prezent, eforturile s-au concentrat pe păstrarea tinereţii prin mijloace nechirurgicale: laser, injectări cu toxină botulinică, cu acid hialuronic, cu acid poli-L-lactic… sau cu produse bazate pe extract de proteine din celule stem… (Anul trecut am avut un stagiu de perfecţionare în această direcţie, în Japonia…) Ca omul să-şi păstreze un chip frumos cât mai mult timp, fără să-şi întindă pielea, deşi liftingul facial e mai mult decât atât: este rearanjarea structurilor profunde, musculaturii… Cauza depunctării liftingului feţei? Perioada mare de convalescenţă, adesea se pierde şi expresivitatea… Deşi… şpe un ton subliniat lejerţ… unii cred că decât bătrân şi urât, e preferabil să fii mai puţin expresiv, dar cu faţa mai întinsă… O dilemă filosofică nesoluţionată încă! Brigitte Bardot, de exemplu, a vrut să-şi păstreze un „look“ natural. Să ştiţi, şi eu am câteva operaţii… Nu, nu le dezvălui, ţin de intimitatea mea.

    – „Desenul din covor“… Care este calitatea princeps, pentru a te bucura de apelativul „maestru“, în chirurgia estetică? Francezii, de pildă, consideră că experienţa ar întrece ştiinţa.

    – Ştiinţă, experienţă, îndemânare, imaginaţie, simţul proporţiilor, al armoniei. Trebuie toate, la un loc. Şi un chirurg estetician de-abia după 10 ani poate declara că are o pacientură constantă şi este cunoscut suficient.

    –  Faţă de Occident, preţul unei intervenţii estetice este mai atractiv în România?

    – Depinde cu cine ne comparăm. Un chirurg bun de la noi va cere, probabil, nişte preţuri mai mici, asemănătoare unui chirurg modest din Occident. În alte părţi ale lumii, un chirurg bun sau unul cu multă clientelă are preţuri de trei-patru ori mai mari decât cei mai valoroşi chirurgi români. Totuşi, pacienţii din Vest nu dau buluc la noi. Motivul? Cheltuielile suplimentare călătoriei şi postoperatorii, pentru că medicii occidentali sunt dispuşi să-şi îngrijească doar propriii pacienţi. Deci chilipirul nu mai rămâne chiar un chilipir…

    – La ora actuală, pe plan naţional, se poate vorbi de mai multe şcoli de chirurgie estetică?

    – Există o şcoală serioasă de chirurgie plastică…

    – Scuzaţi-mă, vă întrerup. Este o şcoală de mare prestigiu ştiinţific, cu rezultate semnalate şi de „Discovery“…

    – Vorbind de era predecembristă, dar şcoală de chirurgie estetică nu exista! Remarcabil este că, totuşi, după 20 de ani de economie de piaţă, foarte mulţi medici români au ajuns să o practice cu rezultate similare nivelului occidental. Societatea Română de Chirurgie Estetică, născută în 1994 şi condusă de dr. Toma Mugea, are deja un trecut semnificativ în completarea formării multor chirurgi. Din 2008, s-a afiliat la Asociaţia Europeană de profil şi continuă să-şi exercite rolul de creuzet al cunoştinţelor teoretice şi practice de calitate înaltă.

    – De curând, aţi organizat un congres internaţional, al IX-lea – i-aţi fost şi preşedinte – manifestare ştiinţifică cuplată cu un „Curs de chirurgie estetică miniinvazivă, lasere şi noi tehnologii“. Iar printre speakeri, aţi mobilizat nume sonore: Mario Pelle Ceravolo, Giovanni Botti, Michele Zocchi din Italia, Aleksandra Jagielska – Polonia, Tamas Karasz – Ungaria, Johannes Lang – Germania, Hirotaro Fukuoka – Japonia…

    – Din păcate, la această întâlnire de o reală ţinută europeană au participat inexplicabil de puţini colegi români. Deşi un specialist are datoria morală de a-şi lărgi orizontul de cunoaştere, începând cu propria ţară, unde are şi avantajul unor cheltuieli infinit mai mici.

    – Nu au lipsit totuşi laudele…

    – Într-adevăr, a fost o premieră absolută, când s-au transmis live, în duet, operaţii de rinocorecţie. Două celebrităţi ale chirurgiei estetice, profesorul Giovanni Botti şi profesorul Mario Pelle Ceravolo, au operat şi comentat în direct două cazuri de intervenţie chirurgicală, în cadrul secţiunii „Duetul maeştrilor“. Aceşti titani ai chirurgiei estetice contemporane, care sunt şi foarte buni prieteni, şi-au analizat reciproc gesturile operatorii. Tot în premieră – cel puţin pentru România – s-a vorbit despre rolul celulelor stem şi Medicina regenerativă, aplicată în special în tratamentele de reîntinerire şi înfrumuseţare. S-a abordat problema calităţii şi a oportunităţii tratamentelor Laser, demonstraţiile live cu laserul chirurgical constituind o altă premieră. Şi a fost o bogăţie de ilustrări practice, gândite în tandem cu informaţii de ultimă oră şi cu cele mai recente descoperiri în domeniul tehnologiei medicale. Dar acum lumea – plină de farmec şi neprevăzut – a chirurgiei estetice se pregăteşte pentru cel de-al doilea Congres al Asociaţiei Europene a Societăţilor de Chirurgie Plastică şi Estetică, eveniment care va avea loc în septembrie, la Cardiff, în Ţara Galilor. Pe curând!