Pornind de la un sfat, aparent neutru, al dlui acad. dr. Ion Emil Bruckner – tatăl ex-ministrului Bruckner – şi de la păţaniile (doar câteva) tânărului doctor Justin Diaconu, care a „beneficiat“ de contactul cu „talpa ţării“ în comuna Mărgineni, lângă Scorniceşti (unde a lucrat între 7 noiembrie 1962 şi 15 februarie 1964), m-am străduit să arăt celor care ne citesc şi o altă faţă a încercărilor de care au parte medicii. Un om care s-a luptat cu parşivele boli dermato-venerice şi cu incredibile carenţe în educaţia sanitară şi a făcut din asta un crez al vieţii lui aduce la vedere întâmplări care pot interesa deopotrivă şi pe medici, dar şi pe cercetătorii ştiinţelor sociale. Puţini au curajul şi înţelepciunea de a pătrunde dincolo de aparenţe. O să dau aşadar la o parte perspectiva idilică asupra lumii româneşti de atunci şi să-l las – şi să-l ajut – pe dl prof. dr. Dumitru Justin C. Diaconu să povestească „pe limba lui“. Ca să ajungem astfel ceva mai aproape de esenţa condiţiilor în care s-au plămădit (se plămădesc) ori s-au stricat (se strică) medicii. Şi odată cu ei, lumea medicală.
Dacă am izbutit sau nu să fac asta, rămâne să decidă cititorii...
Un interviu de Iftimie Nesfântu.