resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De ce este important să protejăm Institutul Cantacuzino

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 11 August 2019

Ar mai putea Institutul Cantacuzino să producă vaccinuri și seruri? Este important pentru România ca institutul să le fabrice în continuare? Este Institutul Cantacuzino „doar” istorie și tradiţie sau este el și prezent, și viitor? Există români care ar avea mai multă încredere în seruri și vaccinuri, dacă acestea ar fi produse de institut? Să le luăm pe rând...

La prima întrebare, răspunsul ar fi, desigur: „De ce nu?”. Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino” a fost precedat de organizarea unui laborator în Iași, apoi de laboratorul de medicină experimentală din București. Profesorul Cantacuzino are viziune și pregătește totul pas cu pas. Cine își putea închipui ce va urma începând cu 1912? Evenimentele din această perioadă, prepararea în România, la Institutul Cantacuzino, a vaccinului tifoidic și a celui holeric sunt menţionate în hrisoavele vremii. Însă deasupra realităţilor plutește și un nimb de legendă.

În istoria medicinei stă scris „Marea experienţă românească” atunci când se amintește vaccinarea în plină epidemie de holeră, doar că perioada a inclus evenimente mult mai complexe, ce au implicat riscuri la limita dintre viaţă și moarte. Merită să (ni) le amintim? Desigur! Sunt parte a istoriei și a vredniciei înaintașilor pe care trebuie să îi preţuim, poate până la veneraţie, istorie ce obligă generaţia actuală la mult mai mult.

Duritatea și valoarea experienţei din 1912 (din orașul bulgăresc Iambol) au contribuit substanţial la victoria „pe toate fronturile” din 1913. Vaccinarea în plin focar nu se mai utilizase niciodată până atunci. Ideea a fost criticată și mulţi se așteptau la un insucces major, fiind gata să acuze. O numeau „o aventură”. Startul a fost pierdut din cauza întârzierii transmiterii informaţiilor timp de aproape o săptămână. Atât profesorul Victor Babeș (primul care s-a ocupat de vaccinarea antiholerică în ţara noastră), cât și profesorul Ion Cantacuzino erau revoltaţi. Citându-l pe profesor: „Auzi... holera, secret militar! Le-a fost teamă că demoralizează trupele, că stârnesc panică. Poftim. Secretul e acum în gura tuturor. O săptămână de întârziere. Câte sute de morţi înseamnă această săptămână? Și câţi purtători de germeni n-or fi pornit spre ţară?” (1).

Profesorul a dispus fabricarea vaccinului, iar în condiţii de criză s-au produs circa un milion de doze. Chiar și colaboratorii se îndoiau de reușită, dar au urmat fără foarte multe comentarii ordinele primite. Rezultatul a depășit așteptările. Epidemia a fost „stinsă” în circa trei săptămâni, iar focarele, izolate în următoarele două-trei luni. Almroth Wright, Elie Mecinikov, Emile Roux și mulţi dintre cei care se îndoiseră au felicitat rezultatele, iar Alexandre Besredka a stabilit numele care a intrat in istorie: „Marea experienţă românească”. În 1921, prin Decret al Regelui Ferdinand I, având la bază munca, știinţa și puterea conferită de toate acestea, este fondat Institutul Cantacuzino.

Misiunile trasate de profesorul Cantacuzino

Ar mai putea institutul să producă precum în trecut? Una dintre condiţiile pentru reușită este ca toţi cei care pun piciorul în această zonă sacră să o facă sfios, cu pioșenie, să citească și să înţeleagă istoria, să realizeze dimensiunea magistrală a înaintașilor și să se comporte în spiritul trasat de aceștia.

Profesorul Cantacuzino a trasat, magistral, misiunile pentru un institut care a fost și rămâne strategic, de importanţă naţională și internaţională. Acestea erau după cum urmează:
1. prepararea de seruri și vaccinuri (producţie);
2. stabilirea diagnosticului atât pentru pacienţi, în cadrul medicinei curative, cât și pentru sănătatea publică (analize);
3. participarea la supravegherea bolilor infecţioase (supraveghere);
4. realizarea de cercetări știinţifice (cercetare);
5. pregătirea studenţilor și medicilor în stagii de perfecţionare (învăţământ);
6. „tipărirea de revist

Publicitate
e și diferite publicaţiuni în legătură cu activitatea știinţifică a acestui institut, precum și cu activitatea medicală și biologică din întreaga ţară”.

Idei năstrușnice

În ultimii circa 30 de ani (dar și anterior) au revenit periodic două idei. Să le numim, diplomatic și blând, năstrușnice. Una, care speriase și regimul anterior anului 1989, include cuvintele „cum să se lucreze cu bacterii și vaccinuri în centrul Bucureștiului”. Sigur că s-a lucrat, sigur că se poate lucra, acum și în continuare. A doua idee se referă la încercările care puteau frânge istoria și institutul, prin „ruperea” acestuia în bucăţi. Dacă profesorul ar fi vrut, ar fi putut face atunci trei-patru institute cu profiluri diferite, nu Institutul Cantacuzino, cu misiunile sale ce trebuie continuate exact așa cum a spus el.

Importanţa Institutului Cantacuzino

La a doua întrebare, răspunsul este, desigur: „Da, este important pentru România ca institutul să mai producă seruri și vaccinuri!”. În legătură cu următoarele întrebări, am putea lega istoria de perioada mai recentă, când am propus, iar domnul ministru a avizat, să pregătesc textul Ordonanţei de Guvern nr. 50/2000 (aprobată prin Legea nr. 649/2001), în care art. 3 (1) stipula: „Se instituie carnetul de vaccinări, în care vor fi înscrise informaţiile legate de statusul vaccinal al copilului, începând de la naștere”. Este important să existe vaccinuri, dar la fel de importante sunt monitorizarea și evaluarea programului de imunizare.

Înspre finalul anului 2000 am câștigat proiectul PHARE „EuropeAid/113121/D/SV/RO”, ce a adus circa 4 milioane de euro sistemului de sănătate publică din ţara noastră, o parte din fonduri susţinând laboratoarele de referinţă din Institutul Cantacuzino (proiectul a fost implementat în perioada 2003-2005).

Însă cel mai sugestiv studiu de caz este următorul: în 2005 exista temerea apariţiei unei pandemii cu virusul gripal H5N1. Având la dispoziţie informaţiile din perioada respectivă, în ianuarie 2006 am propus, iar domnul ministru a aprobat un proiect de împrumut care viza, între altele, întărirea capacităţii de producţie de vaccin gripal, operaţionalizarea instalaţiei de fiolaj și punerea la punct a unui laborator de biosiguranţă (BSL 3) în Institutul Cantacuzino. Implementarea a început și continuă încă și astăzi. Anul 2009 a adus o pandemie – cu virusul gripal H1N1. În baza pregătirilor de până atunci, Institutul Cantacuzino a reușit să producă vaccin pandemic, înscriindu-se în lista producătorilor de vaccin la nivel mondial. Guvernul României ar fi achiziţionat 3 milioane de doze (preţul per doză fiind de circa 7 euro), însă marii producători erau pregătiţi să vândă doar către ţările occidentale. Ca atare, Institutul Cantacuzino a suplinit această „lipsă” cu un preţ cu mult mai mic.

S-ar putea spune două lucruri: 1. în cursul pandemiei de gripă din 2009, producând vaccin pandemic în institut, s-au recuperat o bună parte din fondurile alocate în proiectul de împrumut; 2. în momentele de criză, o ţară poate fi pusă pe o „listă de așteptare” și ar putea primi vaccinurile dorite cu mare întârziere sau deloc ori în alte cantităţi faţă de cele dorite. Așadar, situaţia mai sus menţionată demonstrează fără echivoc importanţa Institutului Cantacuzino și necesitatea întăririi acestuia.

Prezent și viitor

Este cert și răspunsul la a treia întrebare. Institutul Cantacuzino nu este doar istorie și tradiţie, ci este, fără dubiu, și prezent, și viitor. Într-un articol care a fost publicat în august 2017 (2) aminteam următoarele: „În contextul actual al mediului de securitate, al situaţiilor dinamice, precum și al permanentelor pericole și ameninţări (inclusiv cele de bioterorism), apare ca necesară protejarea și gestionarea eficientă a oricăror sectoare de infrastructură critică naţională. Având în vedere anexa 1 din OUG nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecţia infra­structurilor critice, aprobată prin Legea nr. 18/2011, sectorul «sănătate» cu subsectorul «medicamente, seruri, vaccinuri» face parte din infrastructura critică naţională. Așadar: trecut, prezent și viitor!”.

În același sens, este foarte important ca Institutul Canta­cuzino să păstreze, să întărească și să extindă colaborările internaţionale, făcând parte din reţele internaţionale de profil atât pentru supravegherea bolilor infecţioase, cât și în vederea reacţiei rapide în caz de criză.

Încrederea publicului

Am întâlnit persoane care au spus „m-aș vaccina, dar numai dacă produsul este realizat de Institutul Cantacuzino”. Este foarte mult de lucru în domeniul corectării unor mentalităţi. Încercând să transmit mai departe ceea ce am învăţat (3), susţin și preţuiesc iniţiativa și campania studenţilor mediciniști, „Vaccinează-te informat!”. Institutul Cantacuzino trebuie să fie parte din coaliţia celor care transmit mesajul medical de bună calitate.

 
Nota de subsol
Bibliografie:
1. Iftimovici Radu. A doua coborâre în infern: Vaccinarea în plin focar de boală sau „Marea experienţă românească”, p. 61, IN Radu Iftimovici, Călătorind cu Mihai și Alexandru Ciucă, 2018, Editura Academiei Române
2. Popa Mircea Ioan. O soartă nouă pentru Institutul Cantacuzino, Viaţa Medicală, 31(1437):1
3. https://www.facebook.com/FASMR/videos/2007028872742434/
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală