resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Răceala comună poate fi diagnosticată prin semne și simptome

Autor: Dr. Petru-Emil MUNTEAN | 19 Octombrie 2018
Răceala comună este o infecție virală, de obicei inofensivă, a nasului și a gâtului. Majoritatea oamenilor se recuperează într-o săptămână, însă simptomele pot dura mai mult la persoanele care fumează. Semnele și simptomele apar, de obicei, la una sau trei zile după expunerea la un virus, pot varia de la o persoană la alta și pot include: nas înfundat, durere în gât, tuse cu sau fără expectorație, cefalee ușoară, strănut, febră, stare generală de rău. Febra mai mare de 38,5o C, care durează mai mult de cinci zile, dificultățile de respirație, wheezingul și migrenele puternice trebuie să aducă pacientul la medic.
Deși sunt multe tipuri de virusuri care pot provoca o răceală comună, rinovirusurile sunt cel mai frecvent implicate. Calea de pătrundere în corp este prin gură, ochi sau nas. Virusul se poate răspândi în aer atunci când cineva bolnav tușește sau strănută, prin contactul direct cu cineva care are o răceală sau prin folosirea la comun a obiectelor contaminate, cum ar fi ustensile, prosoape, jucării sau telefoane. Vârsta înaintată, copiii sub șase ani, un sistem imunitar slăbit, boala cronică și fumatul sunt principalii factori de risc în această
Publicitate
patologie.
Complicațiile care pot surveni în aceste cazuri sunt: otită medie, astm, sinuzită acută, gripă, pneumonie, bronșiolită (la copii). Din păcate, nu există un vaccin pentru răceala obișnuită. Printre măsurile de precauție se recomandă: spălatul pe mâini, dezinfectarea lucrurilor, spălatul periodic al jucăriilor copiilor, folosirea propriului pahar sau a paharelor de unică folosință atunci când cineva apropiat este bolnav, evitarea contactului strâns cu oricine are o răceală. Mâncarea bună, evitarea stresului, exercițiul fizic și somnul suficient pot și ele să ajute la evitarea îmbolnăvirii.
Majoritatea persoanelor care suferă de o răceală comună pot fi diagnosticate prin semne și simptome. Dacă medicul suspectează o infecție bacteriană, poate să recomande o radiografie toracică sau alte teste specifice pentru a exclude alte cauze ale simptomelor. Tratament pentru răceala comună nu există. Antibioticele nu sunt utile împotriva virusurilor, ele nu trebuie utilizate decât dacă există o infecție bacteriană. Tratamentul este îndreptat spre ameliorarea semnelor și simptomelor.
Remediile utilizate în mod obișnuit în răceala comună sunt: pentru febră, durere în gât și cefalee se administrează ibuprofen (antiinflamator nesteroidian, analgezic și antipiretic și antiagregant plachetar, asemănător cu aspirina) pentru a ușura simptomele. Se pot administra și spray-uri nazale decongestionante, dar nu mai mult de cinci zile, deoarece pot provoca dependență. De asemenea, siropurile de tuse, consumul ridicat de lichide, evitarea cofeinei și a alcoolului pot ajuta. Supa de pui și alte lichide calde pot fi liniștitoare și pot decongestiona. De ajutor sunt și odihna, reglarea temperaturii și a umidității din cameră, păstrarea căldurii în camera de locuit, dar nu excesivă. Dacă aerul este uscat, un umidificator sau vaporizator de ceață rece poate umezi aerul și poate facilita expectorația. Umidificatorul trebuie menținut curat, pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor și a mucegaiurilor. Gargara cu apă sărată, picăturile nazale saline, vitamina C plus zinc sunt alte câteva remedii care pot ameliora simptomele răcelii comune.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală